Conducerea PNL a decis: Nicoară şi Uioreanu sînt candidaţii USL la cele mai importante funcţii administrative din judeţul Cluj

Biroul Politic Central al PNL, întrunit ieri în şedinţă extraordinară, a validat candidaţii cu care partidul se va prezenta, în cadrul USL, la alegerile locale din 2012. Astfel, candidatura preşedintelui PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, şi cea a vicepreşedintelui organizaţiei clujene, deputatul Horea Uioreanu, la Primăria municipiului Cluj-Napoca, respectiv la preşedinţia Consiliului Judeţean sînt certe.

Mai mult chiar, Clujul face parte dintre judeţele în care procedurile privind stabilirea candidaţilor  pentru cele mai importante funcţii administrative din judeţ sînt foarte avansate.

„La Cluj lucrurile sînt clare: USL va fi reprezentat, în cadrul alegerilor de anul viitor, de mine şi de Horea Uioreanu”, a declarat senatorul Marius Nicoară, subliniind că, dacă în unele judeţe candidaţii vor trebui validaţi de birourile politice locale, Clujul a depăşit de mult această fază.

„La Cluj am devansat toate procedurile. Noi am primit deja nu numai validarea din partea Biroului Politic Judeţean, ci şi pe cea a Delegaţiei Permenente. În plus, cercetările sociologice ne-au plasat cel mai bine în cadrul USL Cluj. Chiar şi Crin Antonescu a remarcat că la Cluj lucrurile sînt clare şi din punct de vedere politic şi statutar”, a precizat Nicoară.

Acesta a adăugat că mai există două-trei judeţe în care PNL ar avea mai mulţi posibili candidaţi cu şanse reale, precum şi două judeţe în care candidaturile vor mai fi discutate în cadrul USL.

„Sînt două-trei judeţe în care PNL trebuie să decidă pe cine va valida – pentru că avem mai mulţi posibili candidaţi cu şanse reale – şi mai sînt două judeţe în care se va stabili cărui partid îi va reveni candidatura la preşedinţia consiliului judeţean şi căruia la primăria reşedinţă de judeţ”, a explicat viitorul candidat la Primăria municipiului Cluj-Napoca, senatorul Marius Nicoară.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie