Concurs cu premii, pentru copii

Copiii talentați în artă, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, se mai pot înscrie, până în 20 august a.c., la cel mai mare concurs din țară dedicat lor – „Odiseea Tânărului Artist”.

Organizat de Asociația Odiseea, concursul se desfășoară pe două categorii de vârstă: 10 – 14 ani și 15 – 18 ani. Participanții sunt invitați să realizeze o lucrare de artă (pictură, desen) cu tema „Odiseea unui copil” (călătorie, peripeții, trasee imaginare sau reale), fiind provocați să răspundă prin propria viziune artistică întrebărilor: „În ce măsură ești TU eroul propriului drum? Care sunt cele mai interesante peripeții prin care ai trecut sau pe care ți le poți imagina?”.

Cei interesați trebuie să se înscrie online pe platforma http://ateliere.odiseea.ro/concurs/ și să înregistreze o fotografie cu lucrarea până în data de 20 august, ora 16:00. Jurizarea va avea loc online în perioada 20 august – 1 septembrie, câștigătorii urmând a fi anunțați prin email, în intervalul 2 – 3 septembrie.

Valoarea totală a premiilor anunțate este de 5.200 de euro, astfel: pentru grupa de vârstă 10-14 ani: locul I – 1.200 de euro, locul al II-lea – 800 de euro, locul al III-lea – 500 de euro; pentru grupa de vârstă 15-18 ani: locul I – 1.200 de euro. În plus, cele patru lucrări de artă câștigătoare vor fi expuse în cadrul ediției 2020 a Art Safari București, care va avea loc în perioada 11 – 20 septembrie, în Palatul Pinacotecii Municipiului București. De asemeni, Asociația Odiseea a anunțat că va premia alte 30 de lucrări de artă cu câte 50 de euro fiecare.

„Pentru a ajunge un artist de succes, talentul este important, însă copiii care doresc să urmeze o carieră artistică au nevoie și de susținere financiară permanentă, dar și de un sistem de educație conectat la scena activă de artă și oportunitățile reale ale pieței” – consideră organizatorii.

„Pentru un tânăr din România, cariera în artă se poate dovedi o adevărată odisee. Cei care doresc să facă o meserie din talentul lor nu sunt încurajați suficient în această direcție, iar universitățile de artă nu sunt conectate la piața muncii și la nevoile ei contemporane. Noi, Asociația Odiseea, ne dorim să deschidem porți pentru viitoarea generație de artiști din țara noastră, oferindu-le o rampă de lansare, susținere materială, dar și sprijin pe termen lung. Concurs Odiseea Tânărului Artist este primul pas în această direcție, dintr-o serie de acțiuni care își propun să sprijine dezvoltarea tinerilor cu talent artistic din România”, a declarat Iulia Andronic, Project Managaer în cadrul asociației organizatoare.

Regulamentul complet al concursului, care cuprinde inclusiv cerințele tehnice ale lucrărilor și criteriile de selecție, este disponibil la adresa https://bit.ly/2NHU79Y

Asociația Odiseea este o organizație nonguvernamentală înființată în 2018, care derulează programe de educație non-formală inspirate din artele liberale, cu focus pe cultură și dezvoltare personală. Până în prezent a dezvoltat o serie de programe și ateliere educaționale (online și offline), care cuprind șapte discipline de actualitate: teatru, arte vizuale, astronomie, muzică, digital, literatură și cinematografie.

M. T.

Articole din aceeasi categorie