Computer tomograf pentru UPU Cluj

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj a achiziţionat un nou computer tomograf (al treilea!), acesta urmând să funcţioneze la parterul Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU).

Conform celor anunţate de conducerea spitalului, noul aparat CT, un Optima CT660 Spatial Enhanced (cu computer-upu-1128 secţiuni), produs de General Electric, a costat 3.360.000 lei cu TVA (aproximativ 750.000 euro) şi are inclusă în preţ o garanţie extinsă, full service, cu piese de schimb, pe o perioadă de 10 ani. Garanţia va elimina total costurile de întreţinere, care pentru acest tip de echipamente sunt foarte ridicate. Fondurile pentru achiziţia CT-ului provin din veniturile proprii ale instituţiei, obţinute din excedentul bugetar cu care spitalul a încheiat anul 2015.

Noul aparat CT, livrat spitalului la mijlocul săptămânii trecute, va fi pus în funcţiune după obţinerea aprobărilor necesare de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) şi după finalizarea procedurilor de angajare a cinci medici şi şapte tehnicieni.

„Echipamentul va deservi atât Unitatea de Primire a Urgenţelor, cât şi secţiile spitalului aflate în vecinătate, datorită achiziţionării unor softuri speciale, care permit efectuarea de endoscopie digestivă virtuală, vizualizare angiografică 3D şi evaluare dinamică a fluxului sanguin, examinare cardiacă 3D sau imagistică specială oncologică. Echipamentul medical poate executa examinări pentru orice parte a corpului, la pacienţi de toate categoriile, cu sau fără substanţă de contrast. În plus, acesta are un mod de operare pentru pacienţii care necesită examinări de urgenţă. De asemenea, aparatul are un consum mic Dr-Adela-Golea-1de energie şi emisii CO2 reduse” – precizează managerul SCJU Cluj, ec. dr. Petru Şuşca.

Potrivit dr. Adela Golea, medic-şef UPU-SMURD, achiziţia acestui echipament modern şi performant va asigura pacienţilor critici un acces rapid la investigaţiile imagistice, iar calitatea bună a imaginilor va duce la un diagnostic precis şi prompt. „Vor creşte în mod decisiv şi confortul şi siguranţa pacienţilor, ţinând seama de faptul că aceştia nu vor mai fi transportaţi cu ambulanţa către Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală al spitalului ori către centre private. Mai mult, montarea unui CT în UPU va permite o examinare rapidă a pacientului politraumatizat, stabil sau stabilizat, evitând riscul transportului. Va fi posibilă efectuarea trombolizei în cazul accidentelor vasculare cerebrale ischemice, care se prezintă sub patru ore de la debut. Dincolo de toate, importante sunt reducerea timpilor până la precizarea diagnosticului/ internării şi reducerea nemulţumirilor pacienţilor şi ale aparţinătorilor legate de timpii de aşteptare. Desigur, un avantaj îl constituie eliberarea rapidă a echipajelor de SAJ/ SMURD şi evitarea transporturilor secundare, cu creşterea capacităţii de asistenţă în prespital a urgenţelor”, declară dr. Adela Golea.

Conform conducerii spitalului, prin achiziţia acestui nou CT, SCJU Cluj va economisi sume importante de bani, având în vedere că, doar în 2015, a achitat către serviciul de Ambulanţă Cluj facturi în valoare totală de 1.285.360 lei. „Nu în ultimul rând, prin achiziţia CT-ului, Serviciul de Ambulanţă va putea să răspundă mai prompt solicitărilor de urgenţă, datorită faptului că timpii de staţionare vor scădea considerabil” – precizează conducerea SCJU Cluj.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie