Comemorarea a 71 de ani de la Diktatul de la Viena

Peste 300 de clujeni au participat, ieri, la comemorarea a 71 de ani de la Diktatul de la Viena, act impus de Hitler, la 30 august 1940, prin care România a fost obligată să cedeze Ungariei horthyste aproape o jumătate din teritoriul Transilvaniei.

Participanţii la reuniune au păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor diktatului – mii de români masacraţi de trupele horthyste la Moisei şi Trăznea (9 septembrie 1940), Ip (13)14 septembrie 1940), Ciumarna, Zalău, Cămar, Dragu, Hida, Cosniciu de Sus, Marca, Nuşfalău, Sărmaşu, Mureşenii de Cîmpie, Cîmpia Turzii, Luduş, Prundu Bîrgăului, Huedin, Cucerdea ori Lascud.

La eveniment au fost prezenţi şi au rostit scurte discursuri generalul (r) Marin Lungu, erou al Celui de-al II-lea Război Mondial, dr. ing. Aurel Ungur, participant la manifestaţiile de protest din 30 august 1940 de la Cluj-Napoca împotriva Diktatului de la Viena, şi general (r) Ilie Ungureanu, slujitor devotat al Armatei Române începînd cu 20 martie 1944, azi în vîrstă de 86 de ani.

Prof. univ. dr. Ioan Bolovan de la Universitatea Babeş-Bolyai a susţinut, cu acest prilej, o foarte interesantă şi documentată conferinţă despre culisele Diktatului de la Viena. La rîndul său, preşedintele Federaţiei Naţionale a Românilor Persecutaţi Etnic, prof. univ. dr. Barbu Bălan, membru în comitetul de organizare a manifestării, a declarat că “nu poporul maghiar, în totalitatea sa, trebuie să fie acuzat pentru crimele şi barbariile care s-au petrecut, atunci, în Ardeal, fără niciun alt motiv decît acela de a ne fi născut români”.

În cadrul manifestării a fost lansat al treilea volum, “Imposibila uitare”, al lucrării “Teroare în Ardeal” de Constantin Mustaţă. Despre volum au vorbit profesorii universitari Gelu Neamţu, Mircea Popa şi Vasile Tutula.

Un impresionant moment poetic pe versurile lui Adrian Păunescu a fost susţinut de prof. dr. Barbu Bălan, alături de care s-a aflat maestrul Nucu Pandrea, care a excelat în sonorităţi rare, la muzicuţă şi la frunză.

Din partea organizatorilor au vorbit profesorii universitari dr. Barbu Bălan, ing. Ioan Traian Balota, preşedintele Uniunii “Vatra Românească” Cluj, Mircea Popa, preşedintele filialei Cluj al Asociaţiei “Astra”, şi Victor Bercea, preşedintele Societăţii Cultural-Patriotice “Avram Iancu”.

În cadrul reuniunii au fost citite două proteste, primul “împotriva acţiunilor revizioniste şi revanşarde”, iar al doilea “împotriva Dictatului de la Roşia Montana”.

Prestigiosul taragotist Dumitru Fărcaş a susţinut, în finalul manifestării, un minunat recital, aplaudat la scenă deschisă de public.

Articole din aceeasi categorie