Colonie de pinguini „Adelie”, descoperită în Antarctica

O mare colonie de pinguini „Adélie” a fost descoperită pe Insulele Danger, din Antarctica. Potrivit BBC, colonia a fost descoperită după imaginile suprinse de un satelit, în insulele spre care accesul fusese blocat, timp de ani în şir, de blocuri de gheaţă.

Cercetătorii au verificat, cu ajutorul dronelor, datele recepţionate via satelit şi au avut supriza să constate că, într-adevăr, pe insulă trăiesc în jur de 1,5 milioane de pinguini. Zonă marină izolată şi portejată din în insule, fără prădători, a favorizat dezvoltarea coloniei.

În 2016, o colonie de 150.000 de pinguini „Adélie” din Golful Commonwealth (zona Capului Denison) din Antartica a pierit după ce un iceberg gigantic, de dimensiunile unei metropole europene – 2.900 de kilometri pătraţi -, a blocat rutele care duceau spre mare, adică spre hrană. Timp de cinci ani, pinguinii au parcurs câte 60 de kilometri pentru a pescui, însă drumul spre coastă, dramatic, istovitor, a marcat, cu fiecare zi, colonia. Din totalul de 160.000 de pinguini au supravieţuit doar 10.000. Cercetătorii spun că şi supravieţuitorii vor avea aceeaşi soartă, dacă icebergul nu va fi dislocat. Pinguinii „Adélie” trăiesc în Golful Commonwealth de mai bine de 100 de ani.

Numele pinguinilor Adélie vine de la soția exploratorului francez Jules Dumont d’ Urville, care a studiat pentru prima oară aceste păsări, în 1840, atras fiind de faptul că își construiesc cuiburile din pietre.

Carmen Fărcaşiu

Articole din aceeasi categorie