Colegiul Naţional Pedagogic “Gheorghe Lazăr” împlineşte 140 de ani de la întemeiere

Colegiul Naţional Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca aniversează vineri 140 de ani de la întemeiere.

Directorul Colegiului, prof. Mircea Bertea, a declarat pentru AGERPRES că unitatea şcolară este una cu mari realizări, care a dat ”în primul rînd dascălul de ţară fidel profesiei sale”.

”De obicei, la astfel de aniversări ne place să ne lăudăm cu personalităţi în înţelesul înalt al cuvîntului – academicieni, profesori universitari, artişti ai Operei Române, iar colegiul nostru a fost absolvit de nume prestigioase ale artei româneşti, vieţii academice şi vieţii politice. Primul-ministru Emil Boc şi-a început cariera didactică la Liceul Pedagogic din Cluj, actualul Colegiul Naţional. Vicepreşedintele Parlamentului, Ioan Oltean, este absolventul nostru. Renumitul baschetbalist Ghiţă Mureşan a absolvit la noi. Dintre artiştii de renume mondial trebuie să îi menţionez pe Maria Mureşan, solistă a Operei Scala din Milano, Maria Zdroba – solistă a Operei din Sydnei, Aneta Stan – solistă a Operei din Munchen. Totodată, au absolvit Colegiul pedagogic Emil Strugaru – directorul şi dirijorul Operei Române din Cluj-Napoca, prestigiosul actor Dorel Vişan, compozitorul Mihai Pop Brukenthal şi muzicianul Ion Caranica”, a precizat Mircea Bertea.

El a subliniat că, în acest moment sărbătoresc, este omagiat la Cluj-Napoca dascălul de ţară anonim, fidel profesiei sale, care a pus bazele învăţămîntului românesc.
Astăzi, Colegiul Naţional Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” este o şcoală de rang înalt, cu cîte două clase paralele pentru profilul de învăţători şi educatori, o clasă de matematică-informatică, o alta pentru discipline socio-umane şi apoi clasele de învăţămînt gimnazial.

În unitatea de învăţămînt se studiază limbile engleză şi franceză şi opţional spaniola şi chineza. La colegiu a fost implementat în urmă cu 5 ani programul ”Şcoala după şcoală”, care urmează să fie extins şi în învăţămîntul gimnazial.

Articole din aceeasi categorie