Colecția de minerale a Universității Babeș-Bolyai în cei o sută de ani de învățământ românesc la Cluj

Proiectul editorial realizat de ziarul Făclia de Cluj şi Universitatea ‚’Babeş-Bolyai’’ în contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea Universității Naționale a Daciei Superioare și de la instalarea administrației românești de la Cluj continuă cu prezentarea colecției de minerale a Universității Babeș-Bolyai.

Începuturile colecţiei de minerale de la Universitatea clujeană ca şi ale celor de paleontologie, zoologie şi botanică, sunt legate de înființarea Muzeului Ardelean (Erdélyi Múzeum) în 1859. După deschiderea Universităţii Franz Josef (1872), aceste colecţii au sprijinit activitatea didactică a Facultăţii de Ştiinţe de atunci, respectiv colecţia de mineralogie pe cea a Catedrei de Mineralogie, condusă de renumitul profesor J. Szádeczky din 1896. În 1900, această colecție a fost mutată în nou construita clădire centrală a universităţii (pe actuala stradă M. Kogălniceanu, nr. 1), unde se găsește și în prezent, chiar dacă spațiul alocat inițial s-a redus în timp. În anul 1919, odată cu înfiinţarea Universităţii româneşti la Cluj, sub numele de Universitatea Dacia Superioară, și redenumită mai târziu Universitatea Regele Ferdinand, colecția de mineralogie și-a dobândit actualul statut de colecţie academică, fiind transformată ulterior în Muzeu de Mineralogie.

Destinul colecției de minerale a fost legat de la începuturi de cel al catedrei de specialitate; această colaborare permanentă a reprezentat o sursă inestimabilă de exponate de mare valoare ştiinţifică pentru muzeu, ca şi de informaţii documentare de detaliu, care le însoţesc. Catedra şi Institutul de Mineralogie-Petrografie din perioada de după 1919 au fost organizate de savantul de renume mondial Gh. Munteanu-Murgoci, secondat de eminentul profesor Victor Stanciu. Alţi renumiţi dascăli şi cercetători care şi-au lăsat amprenta în structura colecţiilor didactice de mineralogie ale catedrei au fost prof. Eugen Stoicovici şi prof. Valeriu Lucca.

În perioada iniţială nu a existat personal muzeografic specializat, răspunderea activităţilor în „Colecţia didactică de minerale şi roci” revenind unor cadre didactice, de obicei aflate la început de drum, pentru perioade relativ scurte de timp. Dintre aceşti precursori îi putem enumera pe Veturia Lucca, preparator custode (1924-1925), Gheorghe Pop, preparator muzeu (1940-1941), Vasile Crăciun, preparator muzeu (1941-1943). Începând cu anul 1965 a fost înfiinţat postul de geolog-muzeograf la Muzeul de Mineralogie, transformat ulterior (1975) în cel de muzeograf; acest moment a marcat începutul unei activităţi sistematice de inventariere şi reorganizare a colecţiilor didactice anterioare şi de transformare a lor într-un spaţiu muzeal adevărat. Persoana inimoasă care s-a ocupat de aceste transformări, până în anul 1989, a fost Iulia Ţârlea-Hoţiu, iar din 1990 această activitate muzeologică a fost desfășurată cu succes pentru mai mult de 20 de ani de către Dana Pop.

Importanța colecției de mineralogie în cadrul universității este reliefată și de editarea unei reviste proprii a Institutului de Mineralogie, intitulată Revista Muzeului de Geologie și Mineralogie. Primul număr a apărut în 1924 și conținea în principal informații și date științifice legate de eșantioanele minerale din colecția existentă, dar nu numai, fiind publicate texte inclusiv în franceză sau germană.

În anul 2002, Muzeul de Mineralogie şi-a deschis porţile publicului larg, în urma iniţiativei Rectoratului Universităţii Babeş-Bolyai. Începând din acest moment, odată cu creşterea anuală a numărului de vizitatori (ajuns în prezent la cca. 5000, dintre care mai bine de jumătate sunt reprezentaţi de grupuri organizate de elevi şi studenţi, la care se adaugă vizitatorii din cadrul evenimentului anual de nivel european Noaptea Muzeelor), muzeul şi-a asumat un rol educativ-formativ şi cultural activ în viaţa instituţiei şi a cetăţii în inima căreia se află localizat.

Muzeul deţine astăzi peste 16.500 de eşantioane (dintre care în jur de 12.500 minerale, peste 3700 geme prelucrate şi peste 200 meteoriţi), grupate în mai multe colecţii, în funcţie de criterii sistematice, geografice şi tematice. Expoziţiile permanente ocupă cele două săli ale muzelui şi, în cazul Colecţiei de Cristalografie, o parte din holul Catedrei de Mineralogie.

Colecția de minerale, în decursul ultimilor 100 ani, şi-a dublat numărul de exponate. Dacă înainte de 1919, multe eșantioane valoroase au fost cumpărate de la importanți comerciați de minerale din Europa sau Statele Unite, după constituirea Universității românești s-au intensificat schimburile de minerale cu alte universtăți, dar au fost colectate din teren și eșantioane minerale noi, de către membrii catedrei de profil din cadrul universității. Astfel, colecția sistematică de minerale, cuprinzând peste 700 de specii minerale diferite, este cea mai completă din țară. În anii ‘80 o comisie a Ministerului Culturii a evaluat eșantioanele din această colecție și a selectat peste 100 dintre ele, pe lângă cele de aur și meteoriți, pentru a deveni parte a patrimoniului național (azi încadrate la categoria tezaur).

În plus, s-a organizat și o colecție regională de mineralogie, cu reliefarea celor mai importante ocurențe mineralogice ale României, dar și cu prezentarea cât mai completă a zonelor miniere mari ale țării, respectiv provincia metalogenetică Oaş – Gutâi – Ţibleş, cu centrul la Baia Mare; provincia Munţilor Apuseni, cu centrul la Brad (ambele cu zăcăminte în principal de origine hidrotermală) şi provincia Banatului, cu centrul la Ocna de Fier-Dognecea (cu zăcăminte de skarne asociate magmatismului banatitic).

Au fost constituite și colecții speciale de minerale, precum cea care cuprinde 18 specii, descrise pentru prima dată în literatura de specialitate de pe teritoriul actual al României (așa numitele,,minerale românești”). Ele sunt, în mare parte, rarităţi minerale, specifice fiind mineralele cu telur (de exemplu: telur, silvanit, nagyagit, krennerit, petzit, fizelyit, fuloppit, semseyit, andorit, telurit). Între ele se remarcă cel mai recent mineral descris în țara noastră, alburnitul, o telurură de argint și germaniu descoperită în 2013 la Roșia Montană de către Călin Tămaș, cadru didactic al Departamentului de Geologie al universității clujene, acesta fiind singurul mineral al cărui material-tip este păstrat în muzeul nostru.

O categorie specială în cadrul Muzeului de Mineralogie o reprezintă eșantioanele cu aur. Această colecție fost îmbogățită, ajungând în prezent la peste 500 de piese cu aur nativ. Cele mai multe eşantioane aparţin zăcământului Roşia Montană (județul Alba), dar şi altor zone miniere tradiţionale din „patrulaterul aurifer” al Munţilor Apuseni (Bucium-Baia de Arieş, Brad-Săcărâmb, Zlatna-Stănija etc.) sau din zona Baia Mare (Cavnic). Se mai pot vedea lamele de aur aluvionar obţinute prin spălarea nisipurilor aurifere. Zone aurifere vestite din întreaga lume sunt de asemenea reprezentate în colecţie: Munţii Ural (cristale de până la 2 mm de la Neviansk) şi Siberia (Rusia), Cornwall (Marea Britanie), California (SUA), Mexic, Columbia, Venezuela.

La sfârșitul secolului al XIX-lea a fost achizionată o mică colecție de pietre prețioase, expusă în vitrina originală, constituind unul dintre principalele puncte de atracţie ale muzeului. Include o mare varietate de minerale naturale folosite la confecţionarea podoabelor, alături de câteva produse sintetice (sticlă, spinel sintetic etc.) şi substanțe organice (coral, perle). Dintre pietrele preţioase se regăsesc diamante, safire şi rubine (din India, Sri Lanka, SUA), smaralde (Brazilia); pietrele fine sunt reprezentate în special de granaţi, turmalină, varietăţi de cuarţ (ametist, citrin, cristal de stâncă, agat, etc.) şi opal (nobil, de foc), spineli, turcoază etc. Această colecție a fost îmbogățită ulterior, după 1919, prin donații, între care se remarcă colecția Lucca, constituită în mare parte din geme din granat, sau colecția Grigorescu, cu geme din ambră.

La aceasta se adaugă colecția de pietre semiprețioase și decorative din România, constituită în 1987 de către un colectiv de la Departamentul de Geologie, condus de profesorul Virgil Chiurcă, pe baza a numeroase minerale și roci colectate în mulți ani de activitate din peste 90 de ocurențe din țară. Include peste 3.500 de pietre fine, care pot fi folosite la confecţionarea podoabelor sau a unor obiecte decorative.

Una dintre cele mai reprezentative colectii ale muzeului, cea de meteoriți, a fost îmbogățită substanțial în decursul timpului. Colecția a fost inițiată odată cu căderea meteoritului de la Mocs (actuala comună Mociu, de lângă Cluj) în 3 februarie 1882. Trei săptămâni mai târziu, a apărut și prima lucrare științifică dedicată acestui important eveniment, scrisă de Antal Koch. Numeroasele fragmente recuperate, care constituie Meteoritul Mocs, au permis inițierea schimburilor cu alte universități și muzee (ex. universitățile din Berlin, Bologna, Budapesta, Gottingen, Graz, Zagreb, Muzeele de Știintele Naturii din Londra sau Viena), constituindu-se treptat colecția de meteoriți. Schimburile au fost intensificate în ultimii 100 de ani, și în special în ultimii 20, astfel că, de la 90 de meteoriți diferiți, menționați în primul catalog de acest gen, publicat de Antal Koch în 1885, s-a ajuns la un număr de 223 meteoriți, ce acoperă aproape toate tipurile cunoscute.

O parte importantă a acestei colecții unice în țară o reprezintă meteoriții căzuți pe teritoriul românesc. În acest cotext, merită remarcată lucrarea profesorilor Victor Stanciu și Eugen Stoicovici din anul 1940, ce prezintă o trecere în inventar a meteoriților românești și mai mult decât atât, o descriere detaliată a fragmentelor de meteoriți românești din colecția Institutului de Mineralogie al Universității din Cluj. Astfel, se menționează meteoriții de la Mociu, Ohaba, Mădăraș, Jădani sau Șopot. Bucăți din meteoritul de la Șopot ajung în colecția Institutului de Mineralogie în 1927, fiind donate de către Muzeul Regional al Olteniei. După 1990, ajung în colecția Muzeului de Mineralogie eșantioanele celor mai recenți meteoriți românești: un fragment din Meteoritul Gresia (găsit în satul cu același nume din județul Teleorman), respectiv Meteoritul Pleșcoi (căzut în județul Buzău). Meteoritul de la Gresia a fost găsit în anul 1990, fiind aprobat oficial ca meteorit în anul 2013, starea sa de alterare indicând faptul că a căzut acum cel puțin 200 de ani. Meteoritul Pleșcoi, cântărind 6,9 kg, e acoperit complet de crusta de ardere. A căzut pe data de 12 iunie 2008 și reprezintă ultima semnalare oficială a unui meteorit de pe teritoriul României.

Prin colecțiile sale, prin eșantioanele unicat pe care le posedă, precum cele de meteoriți, dar și de telururi, aur nativ sau pietre prețioase, Muzeul de Mineralogie al Universității Babeș-Bolyai constituie un veritabil tezaur științific și cultural, care merită vizitat.

Cristian Victor Mircescu,
Luminița Vlăzan-Zaharia,

Muzeul de Mineralogie al Universităţii Babeş-Bolyai, Direcţia Patrimoniu Cultural Universitar

Sursa fotografiilor: Muzeul de Mineralogie al Universității Babeș-Bolyai, Direcția Patrimoniu Cultural Universitar

APEL

Direcția Patrimoniu Cultural Universitar face apel, pe această cale, la cititori să sprijine procesul de recuperare de acte, obiecte şi documente legate de istoria universităţii clujene precum și a celor care au aparținut foștilor profesori ai Universității clujene în vederea conservării și valorificării lor științifice prin păstrarea lor în fondul Personalități UBB, constituit la Serviciul Arhivă din cadrul Direcției Patrimoniu Cultural Universitar, UBB. Cei interesați să pună la dispoziția Universității clujene astfel de documente și obiecte se pot adresa la telefon: 0264405300, int. 5860.