Clujenii au cele mai mari indemnizații sociale

Numărul total al beneficiarilor indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost de 949.296 de persoane în luna august. Conform datelor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice, din totalul beneficiarilor de indemnizaţie socială, 798.871 erau pensionari din sistemul public şi 150.425 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor. În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 262 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Cluj – 307 lei, Bistriţa-Năsăud – 300 lei şi Hunedoara – 295 lei. Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – 35.279 şi în judeţele Suceava – 32.216 pensionari, Iaşi – 28.575 şi Dolj – 27.796. În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la ugetul de stat a fost de 141 de lei, valoarea ce mai mare fiind înregistrată în Bucureşti (între 176 lei şi 214 lei) şi în judeţele Ilfov – 228 de lei şi Gorj – 206 lei. Numărul cel mai mare de beneficiari se înregistra în judeţele Iaşi – 10.168 persoane, Dolj – 9.880 persoane şi Botoşani – 9.431 persoane.

Articole din aceeasi categorie