Cluj-Napoca, în pole position pentru a găzdui întâlnirea România – Italia

România şi Italia s-au înfruntat de trei ori de-a lungul timpului, în 1975, 1978 şi 1997, scorul directelor fiind favorabil peninsularelor cu 2-1.

România a avut parte de o atmosferă senzaţională în cele două zile ale întâlnirii cu Rusia, din play-off-ul Cupei Federaţiei, dar i-a lipsit şansa pentru a trece de echipa pregătită de Igor Andreev. Vă reamintim că Rusia s-a impus dramatic, cu 3-2, în condiţiile în care ne aşteptam la un succes mai clar, având în vedere că România a trimis în tranşee o echipă improvizată, cu jucătoare neexperimentate la acest nivel, iar căpitanul nejucător Florin Segărceanu nu a putut conta pe garnitura standard, cu Simona Halep, Monica Niculescu, Sorana Cârstea, Mihaela Buzărnescu şi Irina Camelia Begu. Nu ştiu dacă vă încălzeşte cu ceva, dar cu aceste jucătoare, Rusia n-ar fi avut nici o şansă şi scriu acest lucru apăsat, convins fiind că adversarele n-ar fi putut emite pretenţii nici chiar dacă le-ar fi avut la Cluj-Napoca pe Svetlana Kuznetsova şi Ana Pavliucenkova. Dar istoria întâlnirii România – Rusia s-a scris, iar pentru “tricolore” urmează o nouă etapă, respectiv barajul de rămânere în Grupa Mondială a competiţiei. Misiunea nu va fi uşoară, întrucât în urma tragerii la sorţi, care a avut loc ieri, România va înfrunta Italia. Îmbucurător este că România va avea statutul de gazdă, ceea ce, măcar în plan teoretic, constituie un avantaj. Desigur, rămâne de văzut cât de mare. Având în vedere condiţiile excepţionale de care au beneficiat jucătoarele României la Cluj-Napoca, dar şi organizarea de nota 11, Federaţia Română de Tenis este decisă să aleagă tot oraşul de sub Feleac drept gazdă. Variantă agreată şi de componentele României. Întâlnirea va avea loc în zilele de 17 şi 18 aprilie. Vestea bună este că România încă poate ajunge la turneul final de la Budapesta, dar mai întâi trebuie să elimine Italia, pentru ca mai apoi să dispute un nou meci de calificare/eliminare. Vestea rea este că Simona Halep nu va fi prezentă nici de data aceasta, întrucât obiectivul ei este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, acesta fiind motivul pentru care a doua jucătoare a lumii a declarat forfait şi pentru întâlnirea cu Rusia.

Italia nu este de speriat

Italia nu reprezintă în acest moment o mare forţă în Cupa Federaţiei, iar prima rachetă, Jasmina Paolini, ocupă locul 94 în clasamentul recent actualizat. Camila Giorgi este cea mai cunoscută din actuala echipă, însă jucătoarea a alunecat mult pe scara clasamentului, iar în prezent ocupă poziţia 100. Le mai amintim pe Giulia Gatto Monticone (149 WTA), Martina Trevisan (152 WTA) şi Elisabetta Cocciaretto (154 WTA).

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie