Circulație închisă pe Transfăgărășan, în week-end

Transfăgărăşanul va fi închis circulaţiei, sâmbătă, pentru desfăşurarea unei etape din Turul Ciclist al României.

„În acest sfârşit de săptămână, judeţul nostru va fi gazda competiţiei de ciclism Turul României, cea mai importantă competiţie de acest gen din ţară organizată de Federaţia Română de Ciclism (…). Pentru prima dată, Transfăgărăşanul va fi parcurs integral. Astfel că, pentru siguranţa competitorilor, dar şi a participanţilor la trafic, circulaţia va fi închisă publicului pe Transfăgărăşan, în ziua de 12 septembrie, pe porţiunea cuprinsă între localitatea Cârţişoara, judeţul Sibiu şi municipiul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, între orele 9 şi 17”, se arată într-un comunicat al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş

Poliţiştii vor acţiona pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a manifestării şi în scopul limitării riscului de răspândire a infecţiei cu coronavirus.

Articole din aceeasi categorie