Ciclism

Un profesionist pentru ciclismul clujean şi cel românesc : Ioan Zemianschi.

sportVa împlini 80 de ani duminică, 11 octombrie. Sînt 80 de ani care nu se văd şi nici nu se simt deloc. Şi cînd afirm acest lucru am în vedere faptul că ing. Ioan Zemianschi în calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Ciclism şi Triatlon Cluj, are o activitate de mentor, arbitru şi de organizator, de invidiat. Numai în 2015 a organizat şi coordonat Turul Clujului, Trofeul Ardealul, Memorialele ‘Vlăduţ Vasile şi Vasile Chişu’, Naţionalele de ciclism pe şosea – faza judeţeană, pe rol fiind la final de lună octombrie, Naţionalele de cicloros (tot faza judeţeană), respectiv faza finală a Naţionalelor de ciclocros, programate la Poiana Braşov.

Ioan Zemianschi fost elevul Liceului ‘George Bariţiu’ din Cluj – Napoca, apoi student al Facultăţii de mecanică din cadrul Universităţii Tehnice Cluj. Elev de liceu fiind, a jucat fotbal al juniorii “U” Cluj, apoi baschet, pentru ca din 1951 să se dedice ciclismului. A fost sportivul grupărilor Flamura Roşie Cluj (participant la concursurile de seniori de la Arad, Oradea, Cluj, Bucureşti; rezultatele l-au propulsat în lotul naţional de ciclism al României, juniori şi tineret), Locomotiva CFR Cluj (2h 13′ 52” – timp realizat în campionatul naţional contratimp, 80 km, timp excelent în raport cu materialele de concurs avute la îndemînă) cu final la CSM Cluj în calitate de organizator competiţii de profil.

Din 1952, începe şi arbitrajul în ciclism, calitate împlinită cu ecusonul internaţional. Între 1964 şi 1998 a făcut parte din comitetul şi biroul Federaţiei Române de Ciclism, cu alte meritate aprecieri.A condus delegaţia României la tururile cicliste din Albania (1973), ex – RDG (1989) şi Turcia (1992).

Ca arbitru internaţional a oficiat în competiţii din ex – Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, ex – RDG, Turcia, România, …

A contribuit la lansarea în arena ciclismului de performanţă a rutierilor clujeni Emil Rusu, Wilhelm Reder, fraţii Vasile şi Ioan Sekejan, fraţii Emil şi Gheorghe Căpraru, Constantin Nazarie, Ioan Cosma, Biro Iosif, Szekely Ştefan, Imbuzan Eugen, Traian Repede, Dumitru Apostol, Gecse Francisc, Mihai Bacociu, Vasile Chifor, Ioan lazăr, Vasile Rusu, Pavel Lupaş, …, o mare şi frumoasă familie de ciclişti clujeni, toţi cu rezultate de cunoscut.

Remarc un lucru. Ciclismul clujean are nevoie de o istorie proprie, una scrisă şi editată. Şi sînt convins că ing. Ioan Zemianschi poate creiona această istorie în datele ei esenţiale. Puterea de muncă, mintea lucidă şi nu în ultimul rînd, bogata informaţie pe care o deţine îl recomandă drept autor avizat.

Nouă nu ne rămîne decît să-i urăm sănătate, plus tradiţionalul La mulţi ani !

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie