CHEMÂND ÎN CÂNT DEPĂRTĂRILE, APROAPE…

REPORTAJ PE ŞASE STRUNE DE CHITARĂ

Motto: Mi corazon esta llorando como la chitara de Ud*.

Când umbra de seară a bătrânului Samus s-a retras în ridurile Palatului Reduta,  directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, dl Tudor Sălăgean a dat semn candelabrelor. Pluşul fotoliilor s-a acoperit de obscurităţi enigmatice, iar tăcerea deplină a spectatorilor a lăsat loc maestrului.  Dintr-un… capriciu spaniol şi din drag de publicul clujean, Rafael Serrallet şi-a îmbrăţişat – pentru a câta oară? – chitara. Doamna conf. univ. dr. Bianca Temeş, managerul proiectului care a permis entităţii Transylvania Art and Science şlefuirea acestei bijuterii muzicale, a dat semnalul. Iar  strunele au îngânat, timp de două ore magice, cânt pentru Ziua Naţională a Spaniei. Publicul clujean  a savurat din plin crescendo -uri energetice şi surdine dramatice,  dintr-un ev nedefinit decât de suma virtuţilor tehnice ale muzicii şi dansului popular spaniol, ridicate la cotele cele mai înalte ale componisticii moderne.

Ar fi trebuit să fiţi acolo!

Altfel cuvintele se disipează, îşi pierd din conţinut şi nu fac altceva decât să reducă din măreţia şi gingăşia unei conversaţii ce s-a stabilit, de la început, între public şi artist. Fiecare a căpătat dreptul de a rămâne singur cu sinele, lăsând ca muzica să învăluie destine. Cele şase strune ale unei chitări, impropriu denumite „reci”, a încins la propriu atmosfera. Minutarele au fost date înapoi: Cantigas – Alfonso X al Castiliei, „cel înţelept” (1221-1284), Marionas – F. Guerau (1649-1772), Canarios – G. Sanz (1640-1710). Menuet şi vals, în combinaţii şi permutări generoase: D. Aguado, J. Arcas, Trinidad Huerta, A. Obregon sau inegalabilul flamenco de ieri şi de azi. Muzica asta te uimeşte, devine obsesivă, chemându-te: E. Granados, Aita Donosita, J.Turina, S. Sainz de la Maza sau inegalabilii E.Tárrega şi I. Albeniz.

Un Fandanguillo fermecător.

Un Capricio Árabe frământat.

Un demers de Leyenda tulburător.

Am călătorit pe aripi de dor în epoci de demult, am întâlnit iubiri pasionale, intrigi în foşnetul rochiilor galante de la curţile regilor şi am adăstat la lumina sufletelor pure din inima oamenilor simpli de pe întreg cuprinsul Spaniei de ieri şi de azi.

Şi, mai ales, am avut dreptul să plăsmuim.

Asta te lasă, te face, mai bine spus, liber, spiritul efervescent al spaniolilor, cultura lor bogată, pasiunile lor înfricoşătoare, vreau să spun. Iar o călătorie cu muzica medievală, renascentistă sau barocă propusă de Rafael Serrallet** nu face altceva decât să te familiarizeze cu graţia de altădată şi, totodată, cu zvâcnirea acidă a contemporaneităţii.

O seară alburie, răsucită pe sub podurile bătrânului Samus,venind de departe, din noaptea fluviului Turia, cu glas de vizigoţi, mauri și aragonezi, împreună cu vestitul El Cid – eroul, care te ia, te supune, te poartă pe notele calde ale unei culturi magnifice, unde cântul şi dansul au unit comunitatea valenciană pentru a forma conştiinţe puternice***.

Mulţumim, señor Serrallet!

Mulţumim E.S. José Arnau!

Mulţumim Spania!

*Inima mea plânge/asemenea chitării domniei voastre (n.n.)

** După concert, am lăsat engleza pentru alte meleaguri şi ne-am înţeles în spaniolă: „Clujul este parte din fiinţa mea, sunt aici pentru a patra oară şi am cântat atât cu Filarmonica Transilvania,cât şi solo. Mulţumesc tuturor prietenilor români, mulţumesc ambasadei Spaniei pentru că mi-a înlesnit această seară de neuitat”.

*** Concertul de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei a fost cel mai nimerit prilej şi pentru lansarea Consulatului Spaniei la Cluj-Napoca. Excelenţa Sa, consulul onorific José Arnau a declarat în exclusivitate ziarului nostru că este onorat să fie aici, să servească interesele spaniolilor şi românilor din Cluj, Sălaj, Satu-Mare,Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Suceava, pentru a facilita contactele de afaceri şi prietenia dintre România şi Spania.

Radu VIDA