CERT-Transilvania, în război cu lipsurile din sistemul sanitar

Asociația CERT-Transilvania din Cluj-Napoca își anunță participarea la „războiul cu lipsurile din sistemul sanitar, cu stocurile golite de echipamente de protecție pentru cei care luptă în prima linie, cu termenele de livrare enunțate de furnizori, cu timpul pe care vrem să-l câștigăm pentru părinții și bunicii noștri”.

„De două săptămâni, viețile noastre se desfășoară într-un ritm infernal, într-o teribilă cursă contra cronometru, pentru că solicitările din partea unităților spitalicești din toată Transilvania continuă să curgă în căsuța noastră de e-mail și nu e timp de stat pe gânduri: noi suntem CERT – Community Emergency Response Team – Detașamentul de Intervenție la Dezastre și acum e momentul să fim pe baricade!

Așa arată jurnalul nostru de război: producem în regim propriu viziere pentru protecția cadrelor medicale (până acum am distribuit unităților spitalicești din Cluj-Napoca 460 de bucăți); am achiziționat și donat către ISU și unitățile care sunt dislocate la centrele de carantină din Huedin și Băișoara 300 litri dezinfectant, 10.000 perechi mănuși, măști, săpun, saci de gunoi și alte consumabile; am donat către SAJ Cluj și Inspectoratul Județean de Poliție Cluj 200 măști, 2.000 mănuși și 40 l dezinfectant; în baza unui protocol încheiat cu Direcția de Asistență Socială, oferim sprijin persoanelor în vârstă prin achiziția și livrarea de alimente și medicamente, pentru a-i proteja de pericolul contractării virusului prin părăsirea domiciliului; donăm pachete de alimente persoanelor fără posibilități financiare” – mărturisește președintele CERT Transailvania, Dan Jecan.

Potrivit unui comunicat remis presei, asociația a demarat procedurile de achiziție a 5 ventilatoare tip LyraX2 – non-invaziv/invaziv staționar – care vor fi donate Spitalului de Boli Infecțioase Cluj. De asemeni, a comandat 1.000 l de dezinfectant, 10.000 de mănuși și 10.000 de măști pentru cei din prima linie a luptei împotriva COVID-19 – medici, asistente, ambulanțieri, jandarmi și polițiști. Totodată, continuă producția de viziere în regie proprie.

Nu în ultimul rând, asociația a inițiat campania de strângere de fonduri #SOLIDARI, dedicată exclusiv achiziției de aparatură și echipamente medicale de protecție pentru spitalele din Cluj.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie