Celebrarea Crăciunului

Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Ros Hashana, din calendarul iudaic. În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată „Natalis Solis Invicti”, ca festivalul naşterii invincibilului Soare. În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus, ca fiind ziua de 25 decembrie, iar în 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus.
Cu toate acestea, în cele mai multe ţări nu a fost acceptat Crăciunul, ca sărbătoare legală, decât din secolul al XIX-lea. Astfel, mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun. Aşa s-a întâmplat: în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea. În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală în 1836, iar în 1907 şi statul Oklahoma a fost de acord cu această sărbătoare.
Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că acest tip de muzică este nepotrivită pentru această zi solemnă a fost Oliver Cromwell, care în secolul al XVII-lea interzice colindele.
Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor. În tradiţia populară se spune că Fecioara Maria trebuia să-l nască pe fiul lui Dumnezeu şi umbla, însoţită de Iosif, din casă în casă, rugând oamenii pentru adăpost. Ajunsă la capătul puterilor, Maria a intrat în ieslea vitelor, din casa bătrânilor Crăciun, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia a auzit-o şi i s-a făcut milă, astfel încât a ajutat-o, dar Crăciun a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat bătrânei mâinile, apoi, de frică, a fugit de acasă. Maria i-a zis să încerce apa scaldei copilului şi când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, iar altă variantă a poveştii spune că Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc.
În ajunul Crăciunului, la noi copiii merg cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti naşterea lui Iisus. Originea colindelor, care sunt texte rituale dedicate Crăciunului şi Anului Nou, nu este cunoscută cu exactitate în istoria românilor. Copiii merg an de an la colindat, la casele frumos împodobite, cântând „Steaua sus răsare”, „Bună dimineaţa la Moş Ajun!” şi alte cântece şi sunt răsplătiţi de gazde, cu: fructe, covrigi, dulciuri şi bani.
În ceea ce priveşte obiceiurile culinare, creştinii români obişnuiesc să ţină post timp de 40 de zile înainte de Crăciun, acesta încheindu-se în seara de Crăciun. Un moment gastronomic important care precedă Crăciunul este ziua de Ignat – 20 decembrie, când se taie porcul şi se prepară mâncăruri specifice, precum: cârnaţi, chişcă, tobă, răcituri, sarmale, caltaboş, care alături de tradiţionalul cozonac vor sta pe masă festivă de Crăciun.
Crăciunul este prin urmare celebrat din antichitate, ca dată a naşterii lui Iisus, dar a devenit, de-a lungul secolelor, şi o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului şi darurile Moşului, mult aşteptate de copiii din întreaga lume.
Dr. Liana Monica DEAC