CĂUTÂNDU-L PE THEOPHlLUS – între KV 626 şi KV 1, destine şi peisaje …

Încep acest periplu sentimental cu sfârşitul, pentru că aşa spune catalogul: lumea asta a noastră ajunge mereu la acel re minor în care Mozart a scris Requiem-ul de final. Iar Kochel-Verzeichnis arată în ordine strictă, de rigoare germană, că este ultima lucrate a compozitorului. Drumul meu însă duce la Mondsee, o colină ce-şi reflectă spinarea în undele lacului de la poalele Alpilor bavarezi. Îl caut pe compozitorul marilor palate vieneze, sau pariziene aici, la familia Putz, o fermă transformată în han pentru suflete ostenite. Mă întâmpină Martina…. şi zâmbetul ei îmi aduce aminte de Menuetul în G major, prima în catalogul neamţului cel ordonat.

Odă a bucuriei vieţii!

A plăcerilor galante. Sigur. Merg şi eu în fosta capitală a principelui arhiepiscop, aparţinător Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. La Salzburg, acolo, la numărul 9 pe  Getreidegasse. O clădire. Au trecut mai bine de 250 de ani şi eu, prietene, nu te găsesc…

Ghidul spune clar că aici sunt în preajma ta, Mozart. Johannes Chrisostomus Wolfgang Theophilus. Abia, mai târziu, în Italia, devenind Amadeus (traducerea din greacă în latina pentru  „iubitor de Dumnezeu”).

Nu te-am găsit.

Auzeam frânturi din Idomeneo, dar nu, nu erai aici! Am străbătut toate sălile pe unde te-or fi purtat paşii. Aici un pian (reconstituire din acele vremuri), colo o fotografie după un crochiu a lui Leopold, tatăl… În loc de giumbuşlucurile copilului de 5 ani, încercam să găsesc seriozitatea compozitorului ce a dedicat nenumărate cvartete marelui Hayden. N-a fost chip! Doar fragmente din Răpirea din serai şi simţământul că Sigismund von Schratenbacht avea inima grea când i-a permis tatălui tău se te arate Evropei. A avut îngăduinţa imperială pentru 3 săptămâni, dar drumul prin Bătrânul Continent a durat mai bine de… 9 ani. Caleaşca alerga în sonuri de Don Giovani şi Cosi fan tutte, împletind, ca nimeni altul, crâmpeie din Flautul fermecat şi Nunta lui Figaro.

Degeaba.

Capul îmi era plin de cele note din Haffner sau Linz şi Jupiter, simfonii, până la urmă, 41 la număr. Dar şi 27 de concerte pentru pian şi orchestră, 7 concerte pentru vioară, clarinet, flaut, corn, alte nenumărate serenade…

35 de ani! Puţini, foarte puţini pentru viaţa unui om călător pe acest pământ şi mult, prin opera realizată de compozitorul Amadeus.  A avut vreo vină Antonio Salieri? N-aş putea să spun. Am bătut străzile din Salzburg, cu toate clădirile ei minunate, cu dale ce se păstrează încă din 1758, cu cofetării unde dulceaţa ciocolatei se numeşte şi poartă numele tău, Amadeus. Te-am căutat şi în marea sală a Catedralei, unde se păstrează şi orga la care ai cântat, dar  şi vasul în care ai fost botezat. Am fost în apropierea marmoreană a  cimitirul Sankt Marx, dar nu te-am găsit. Şi nu am simţit nici otrava picurată de contemporani în sufletu-ţi sensibil. Gândul a urmat cărările spre Versailles sau Schonbrunn.

Dar tot nu te-am aflat.

Am colindat Bavaria de astăzi şi dinspre partea austriacă şi dinspre cea germană. Doar-doar! Am traversat toate podurile şi o clipă am crezut că eşti pe Mozardsteg sau pe Staatsbrucke. Nici pomeneală! Sunt sigur că ai fost la biserica Mihail din Waagplatz. După cum nu poate fi nici o îndoială că ai urcat să cânţi la palatul Leopoldskron. Şi am auzit aplauze şi în boltirile baroce ale palatului Klessheim. Şi în fortăreaţa Hohensolzburg am auzit clinchetul muzicii tale, iar ecoul a purtat pe aripi de note, mai departe, spre lumea largă, tot ceea ce a revărsat lumina din tine.

Pe tine, însă, W.A. Mozart nu te-am găsit.

Poate că erai peste tot şi, în aceste condiţii, e foarte greu să găseşti spiritul geniului care pluteşte deasupra muritorilor de rând; aici în undele limpezi ale lacului ce ridică spre ceriuri castelul Anif; colo la doar zece minute de Salzburg, unde cu un cablu modern poţi urma spinarea de piatră până pe piscul cel mai înalt (1853 m.) , la Grodig. Te vei fi plimbat, probabil, prin Berchtesgaden, acolo unde Hitler îşi făcea veacul, poate pe Konigsee şi ai urcat pe Schafberb, la 1762 de metri cu cel mai romantic trenuleţ pe lanţuri (acum piscul îţi poartă numele) şi, nu mă îndoiesc că ai călcat pe locurile unde protectorul tău, Împăratul Franz Joseph I îşi petrecea verile şi unde a semnat declaraţia de război cu Serbia (1914).

Dacă nu te-am găsit…

… cred, e pentru că muzica ta e peste tot. Asta contează, până la urmă. Nici cristalinul lacurilor, nici înălţimile semeţite, nici soţia Constance, verişoara compozitorului Weber cu care ai avut 6 copii. Au supravieţuit 2 dintre progenituri? Nu mai ştii! Ai plecat pe un portativ şi a rămas Requiem-ul neterminat.  Ai cântat pentru urechi crăieşti, dar ai rămas cu limpezimea surâsului simplu de prim părţile locului. Te-am simţit, în fine, în bunătatea de pâine caldă a doamnei Putz, în bucătăria cea luminoasă ca un G major. Stăteai acolo, lângă cuptorul acela ca un pian, întotdeauna cu lume puţină, lumină din alt tărâm şi unde, se pare, puteai compune în surdină ca un pianist singuratic ce te aflai în Imperiu. Şi,mai apoi, te-am aflat acasă, în raftul de sus al bibliotecii  legând colecţia completă de CD-uri: Mozart…

Radu VIDA

Foto: AnomisadiV