Rata de promovare a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar a crescut, la Cluj, de la 69.66% la 72.03%, în urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă. La nivel național, rata de promovare a crescut de la 58.66% la 60,76% – a anunțat, marți, Ministerul Educației și Cercetării. În 2019, după soluționarea […]
Reducerea numărului de ore de istorie și geografie și eliminarea limbii latine în învățământul gimnazial vor atenta grav la consolidarea în rândul elevilor a sentimentului identitar și a stimei de sine ca români și europeni – atenționează Academia Română. Potrivit reprezentanților Academiei, fără conștiința rădăcinilor, a istoriei și a trunchiului lingvistic și civilizațional latin comun […]
Dintre toate practicile spirituale pe care le cunosc, voluntariatul este, probabil, cel mai intens act de congruență între gând – vorbă – faptă. Voluntariatul exprimă părțile dezvoltate cel mai recent din anatomia psihologică umană: empatia, compasiunea, conștiința socială. Activând în Programul „Voluntari pentru Educație”, derulat la Institutul Oncologic Cluj, am înțeles în mod viu și […]
Universitatea Babeș-Bolyai a anunțat că va derula, în parteneriat cu universități de top din Europa, două proiecte – IN-COPS și MINREP – care vizează promovarea valorilor democratice, combaterea extremismului și menținerea și dezvoltarea unui cadru european propice reprezentării și participării politice a minorităților etnice, religioase și culturale. Proiectul IN-COPS are ca finalitate „implementarea, în programa […]
Organizația Salvați Copiii România atrage atenția că este nevoie de „norme metodologice clare”, pentru ca toate școlile să permită reîntoarcerea elevilor, în condiții de siguranță și non-discriminare. Totodată, organizația atenționează că 21% dintre școlile din Romania nu sunt pregătite să își primească elevii înapoi la școală, peste o treime dintre elevii din România învață în […]
Inspectorul școlar general Marinela Marc felicită dascălii clujeni pentru rezultatele obținute (și) la concursul de Titularizare. „Rezultatele obținute de cadrele didactice din județul Cluj la concursul național pentru pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar reconfirmă ceea ce am declarat la afișarea rezultatelor cadrelor didactice la examenul național de definitivare în învățământ, precum și la […]
La concursul național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar (titularizare), sesiune 2020, Clujul se situează pe primul loc în ce privește rata de promovare pentru promoția curentă și promoțiile precedente. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației și Cercetării, o rată de promovare de peste 64%, pentru ambele promoții, s-a înregistrat în județele Cluj […]
Copiii talentați în artă, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, se mai pot înscrie, până în 20 august a.c., la cel mai mare concurs din țară dedicat lor – „Odiseea Tânărului Artist”. Organizat de Asociația Odiseea, concursul se desfășoară pe două categorii de vârstă: 10 – 14 ani și 15 – 18 ani. […]
Clujenii sunt pe primul loc, pe țară, în privința ratei de promovare a examenului de Definitivat. Conform rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor, anunțate luni, 3 august, de Ministerul Educației și Cercetării, doar în patru județe s-a înregistrat o rată de promovare de peste 80%: Cluj – 87.46%, Vâlcea – 84.90%, Dolj – 80,50%, Mehedinți – […]
Era toamna anului 2015. Pășeam prin intrarea Spitalului Clinic de Oncologie, ca voluntar în programul ”Voluntari pentru Educație”, inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Cluj. Urma să meditez copii bolnavi și, poate cu rușine ar trebui să recunosc, am ezitat înainte de a accepta. Atribuiam ezitarea în luarea deciziei unui program personal mereu prea încărcat, simțeam […]
Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației și Cercetării să urgenteze procesul de elaborare și publicare a unui plan coerent privind reluarea cursurilor în anul școlar 2020-2021, care să includă în mod explicit eventualele modificări privind numărul de ore pentru fiecare clasă în parte. „Salutăm decizia Ministerului Educației și Cercetării de a adapta programul școlar […]
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își păstrează, și în acest an, poziția în topul competitivității naționale în ceea ce privește cercetarea științifică. Astfel, și în acest ciclu al competițiilor UEFISCDI – programe postdoctorale (P); tinere echipe (TE); proiecte experimental demonstrative (PED) și proiecte colaborative de cercetare (SEE) -, UBB a reușit una din cele mai bune […]
Fundația World Vision România solicită Senatului respingerea propunerii legislative pentru completarea art. 111 din Legea Educației Naționale, care prevede că doar anumite categorii de elevi au dreptul de a primi un laptop sau tabletă. „Atragem atenția că această propunere legislativă este discriminatorie, nu are la bază un studiu de vulnerabilitate al elevilor din România, iar […]
Peste 23.300 de candidați și-au depus online dosarele de admitere pentru programele de licență și master oferite de Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul primei sesiuni de admitere din acest an Potrivit reprezentanților universității, cele mai căutate facultăți la nivelul programelor de licență oferite de UBB sunt Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (3.244 de dosare […]
Proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar s-a desfășurat, miercuri, la Cluj, fără incidente. Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, insp. Amalia Gurzău, din cei 1569 candidați înscriși, au susținut proba 1399 candidați. 130 candidați au fost absenți, iar […]
Rata de promovare a examenului național de definitivare în învățământ, în județul Cluj, înainte de contestații, este de 85.42%, cu 5 procente mai mare față de anul trecut (80.33%). Șapte candidați din județ au obținut media 10 (2,37%), iar 113 candidați medii cuprinse între 9 și 9,99 (38,31%). De asemeni, 132 de candidați au obținut […]
Un număr de 1569 de candidați clujeni (din care 292 din promoția curentă) sunt așteptați miercuri, 29 iulie, la proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2020. Anul acesta, în județul Cluj au fost scoase la concurs 1489 de posturi, din care doar 77 […]
Aproape 550 de candidați au fost admiși cu media 10 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în cadrul sesiunii de admitere organizate în luna iulie. 103 cadidați au obținut nota maximă la examenul de Bacalaureat. Dintre candidații de 10, 188 au fost admiși la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, 115 au optat pentru Facultatea […]
Agenția Spațială Română (ROSA) invită specialiștii români în domeniul dezvoltării aplicațiilor, inteligență artificială și învățare automată să se înscrie la ediția din 2020 a Space App Camp, organizată online de Agenția Spațială Europeană (ESA), în perioada 11-21 septembrie 2020. Termenul limită pentru înscriere este 14 august 2020. „Cu ajutorul experților din domeniul Observării Pământului, inteligență […]
Cea de a 32-a Adunare generală a Consiliului Național al Elevilor, în cadrul căreia reprezentanții elevilor din toată țara vor dezbate problemele sistemului de învățământ românesc și vor căuta soluții pentru îmbunătățirea climatului educațional la nivel național, se va desfășura online, în perioada 29-31 iulie. „Pentru prima dată în istoria Consiliului Național al Elevilor, elevii […]