Căsuță pentru fiu, cu cocoș şi păun pe copertină

Un cocoș alb ca zăpada, mândru de el, prieten al câinelui blând cu stăpânul său şi aprig cu necunoscuții, un alt cocoș, decorativ, pe copertina casei, stând alături de un păun lucrat cu migală de meșteri artizani… În grădina casei, straturi de legume îngrijite fir cu fir, curățenie și ordine depline, mai mare dragul să privești. Tot în grădină, domnul George Sălăşan, un hunedorean vrednic de laudă, a construit, încet, încet, cu mâinile sale, o căsuță pentru fiul lui, Gore, plecat pentru o vreme în Irlanda, să lucreze la firma unui patron rămas fără forță de muncă.

Domnul George a trecut de pragul de 60 de ani. O boală grea îi macină sănătatea de ani şi ani. A luat şi virusul hepatitei B într-un un spital, după injecții făcute în condiții de sterilitate precară. Primește o pensie de boală de 700 de lei pe lună. Trăiește dacă poţi cu acești bani! Gore îşi sprijină cum poate familia. Tatăl său, George, nu poate face eforturi mari, obosește repede, dar şi-a dorit din toată inima ca fiul să aibă propria-i locuință în ograda familiei. Aşa că, timp de peste un an, domnul George a meșterit, de unul singur, după puteri dar cu pricepere, la „căsuța cu terasă a lui Gore”.

”Străbunii mei sunt originari din Lunca Cernii, din Ținutul Pădurenilor. E un loc binecuvântat de Dumnezeu pe acest pământ. Părintii mei au coborât mai spre câmpie, mai aproape de oraş, de Haţeg”, ne spune domnul George Sălășan, adăugând că „în timpuri de demult, cei din Ţinutul Pădurenilor aminteau mereu că ei sunt descendenții vechilor stăpâni ai lumii transilvănene, ai dacilor ocrotiţi de zeii munţilor fabuloşi”.

„Pentru mine, cocoșul este un simbol al ocrotirii. El e cel dintâi care anunță începutul unei noi zile, în zori, când soarele încă nu a răsărit. Cocoșul galic este însemnul național al Franței, dar şi al comunităților franceze din Belgia şi Valonia, face parte din stemele tuturor comunelor. Un cocoș este şi efigia clubului de fotbal londonez Tottenham. Dar să știți un lucru: cocoșul alb din ograda noastră de aici din sat este mult mai frumos şi inteligent decât cel galic şi decât cel londonez. Pe căsuța lui Gore am pus un cocoș pentru încurajare: trecem un pic mai ușor peste enormele greutăți care ne apasă crunt și zilnic viața”, ne spune domnul George. Locuința lui Gore e păzită nu doar de cocoș și de câinele fidel, dar și de o pereche de mânuși aidoma celor ale unui pugilist de performanță.

Ca un bun gospodar, domnul George știe să facă toate cele necesare unei locuințe; este migălos cu prisosință, un perfecționist în adevăratul înțeles al cuvântului. Onest, harnic, cu simț civic, și-a creat destule antipatii printre oameni care nu dau doi bani pe principiile moralei şi cărora nu le place adevărul. Este dezamăgit de tot ce se întâmplă pe scena politică a țării. Pe de altă parte, este sceptic că lumea ar fi înțeles ce trebuia să fie înţeles din pandemia cu Covid-19. Este chiar revoltat de sintagma lansată în spaţiul public: „revenirea la normal a vieţii societății, post-pandemie”.

„Ce revenire? Doamne ferește-ne! Omenirea devenise isterică în cea mai mare parte a comportamentului său. E obligatoriu să nu revină niciodată la stilul de viaţă deşănţat, anterior acestei pandemii, adică la excesele de zi cu zi, la consumul disproporţionat în raport cu nevoile, la risipa continuă în detrimentul celor săraci – tot mai mulți săraci! -, la sfidarea bunului simţ, la relaxarea excentrică şi ultracostisitoare, la alcool în exces, la droguri, la corupție, la distrugerea masivă şi cu rea-credință a mediului înconjurător şi a orașelor în care se construiește haotic. Am respirat, în fine, timp de două luni, un aer mai curat. Nu a mai fost nebunia din circulația auto, nici zecile de accidente din cauza vitezomanilor cronici. Avioanele nu au mai brăzdat cerul, minut cu minut, zi şi noapte, în toate direcțiile. Te întrebi cine a aprobat culoarele discreţionare, poluante clipă de clipă, prin spațiul aerian al țării noastre? Tocmai scăpasem de supra-poluarea cu kerosenul ars de motoarele a sute de avioane în zbor. Sute! Până la pandemie se constatau ocazional efectele devastatoare ale poluării. De acum înainte trebuie să fie scoase definitiv din agendele de lucru constatările formale, absolut inutile! E nevoie de măsuri concrete pentru o limitare reală a poluării! Omul distruge zilnic şi masiv natura. În România se taie oră de oră, zeci şi zeci de hectare de pădure: este un atentat odios la sănătatea noastră, la viața noastră. Pădurea, aerul curat, asigură existența umană pe Pământ. Nu am văzut nici o condamnare penală serioasă pentru tăierile ilegale de păduri din România. Un post de televiziune a difuzat, în aceste zile, ştirea că mai multe vidanje din Șuncuiuș, Bihor, au deversat, dezinvolt, fecale în apele Crișului Repede. Repet: vidanje au deversat materii fecale în apa râului care ajunge în bazine de apă potabilă pentru populație! Pe ce lume trăim? Cum se pot întâmpla astfel de acte mizere, primitive, barbare, anarhice? Am ajuns să trăim într-o lume smintită rău de tot, ruptă de bunul simţ, de cultură, de civilizație. Suportăm, an de an, eșecuri repetitive ale administrațiilor centrale. De ce le suportăm, de ce nu luăm atitudinea necesară şi corectă? Omul de rând e constant buimac în ţara asta, fără o atitudine demnă şi constructivă, e veșnic somnolent, cu refrenul „Las’ că merge și așa”. Nu se mai poate cu „merge şi aşa” la infinit, e contraproductiv, e un Regres cu „R” mare. Este insuportabilă toleranţa majorităţii mereu anonime la exces, minciună, proastă guvernare, la nesimțire, la falsuri, la furt, la vulgaritate şi violență. Şi mai ales toleranța față de o minoritate șmecheră, perversă, care îşi tot croiește imense privilegii personale pe spezele statului român şi în dauna traiului nostru decent! Suntem tot mai săraci din cauza acestor șmecheri, mafioți liberi în ceea ce ne lăudăm a fi democrație. Democrație pentru mafioți”, afirmă, indignat, domnul George Sălăşan.

I s-au umezit ochii când a venit vorba de câinele său credincios. „Face parte din sufletul meu. Nu aș putea renunța la el, orice-ar fi. Prefer să rabd de foame dar să îi dau lui o bucată de pâine”. „Am trudit o viaţă şi, paradoxal, trăim, disperați, la limita supravieţuirii. Sistemul de pensii din România este gândit să asigure privilegii speciale pentru anumiţi potentaţi. În calculul „drepturilor” este exceptat orice criteriu logic, se fac mereu scamatorii perfide. De pildă, un magistrat are o pensie de 70 de ori mai mare decât un pensionar care a trudit o viață în fabrică, în hala unui laminor, în subteran, ori la catedră în învățământ. Și exemplific cu date concrete făcute publice de mass-media: un judecător de la CCR a încasat în anul 2018 suma exorbitantă de 787.817 de lei – adică 66.000 de lei lunar! -, respectiv 283.956 lei salariu (24.000 de lei lunar!), plus 454.716 lei pensie (38.000 de lei lunar!), plus alte multe ”diferențe salariale”. Este scandalos că la asemenea sume exorbitante plătite din bugetul de asigurări sociale tot mai sărăcit, un salariu excesiv poate fi cumulat cu o pensie excesivă. Te întrebi, firesc, ce merite naționale excepționale are un astfel de magistrat pentru a primi, lunar, un vagon de bani de la statul român? Stupoare: afli că nu are niciun merit profesional de excepție, dimpotrivă. Nu este o cumplită sfidare și bătaie de joc pentru români ca mine, de pildă, care au muncit 20-30 de ani şi „trăiesc” cu o pensie de 700 de lei pe lună?”

George Sălăşan susține că după 1989 România a fost „prădată de haite de profitori”. Industria națională, puternică până în 1989, a fost desființată prin privatizări scandaloase. Domnul Sălăşan este revoltat de retrocedările ilegale de terenuri agricole şi păduri din Transilvania în profitul unor dubioși descendenți ai grofilor maghiari, care nu aveau niciun drept să revendice, pentru că întreg Ardealul a fost răscumpărat în aur de Statul Român, de la latifundiarii maghiari optanți, după actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. „Toate retrocedările frauduloase trebuie anulate, fără întârziere, în instanță”, a punctat destoinicul hunedorean din Țara Hațegului.

„Vă ofer în dar o imagine remarcabilă din Ținutul Pădurenilor. Așa e țara mea, așa trebuie să fie păstrată pentru generațiile ce ne vor urma”.

Carmen FĂRCAȘIU