Cardinalul Angelo Scola – Doctor Honoris Causa al UBB

Prin Hotărîrea Senatului Universităţii Babeş-Bolyai, la propunerea rectoratului, ilustrului cardinal Angelo Scola i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al universităţii clujene „pentru opera sa de rezonanţă universală în domeniul teologic, social şi moral, precum şi pentru rolul său eficace în sprijinirea dezvoltărilor teologice de la universitatea clujeană” – informează Biroul Media al UBB.

Cardinalul Angelo Scola, arhiepiscop al celei mai mari dioceze din lume, care este Dioceza din Milano (Italia), este unul dintre intelectualii cei mai importanţi şi mai influenţi în ziua de astăzi. În scrisoarea adresată rectorului Universităţii Babeş-Bolyai, ilustrul cardinal îşi exprimă preţuirea aparte pentru universitatea clujeană şi disponibilitatea de a sosi la Cluj-Napoca în cursul lunilor care urmează – se precizează într-un comunicat al UBB, remis presei.

M. T.

Articole din aceeasi categorie