Campionatele Internaţionale de Atletism ale României. Victorie pentru clujeanca Andrea Miklós la 400 de metri

„Cluj Arena” a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, cea de-a 63-a ediţie a Campionatelor Internaţionale ale României, la care au luat startul 252 de sportivi reprezentând România, Turcia, Moldova, Armenia, Bulgaria, Germania, Israel şi Serbia. Dintre aceştia, 159 au concurat la masculin, iar 93 la feminin, respectiv în 38 de probe. Premiile puse la bătaie de organizatori s-au ridicat la suma de 23.000 de euro. A fost acordat şi marele premiu, ce poartă numele legendarei Iolanda Balaş Soter. În proba feminină de 400 de metri s-a impus una din favoritele locale, am numit-o pe Andrea Miklos (foto), legitimată la CSS Viitorul Cluj. Aceasta a acoperit tura de stadion în 52 de secunde şi 35 de sutimi. Pe poziţia secundă s-a clasat Tamara Salaski, din Serbia, iar medalia de bronz i-a revenit unei alte clujence, Bianca Răzor, care a reprezentat Steaua Bucureşti. În proba similară masculină, primul loc a fost ocupat de turcul Yavuz Can, care a oprit cronometrul la 45 de secunde şi 84 de sutimi. Medalia de argint i-a revenit lui Robert Parge, de la CSS Viitorul Cluj, care a trecut linia de sosire la doar şapte sutimi de secundă în urma învingătorului. Parge a reuşit un record naţional de tineret. O altă performanţă demnă de consemnat este cea a lui Petre Nicolae Rezmiveş, de la CSS Viitorul Cluj, al treilea în finala probei de 100 de metri plat. Probă dominată de sprinterii turci, care au ocupat primele două locuri. Dealtfel, Turcia a câştigat şi finala masculină de ştafetă 4×400 de metri, dar şi cea de 4×100 metri. O altă sportivă din Cluj, Anamaria Nesteriuc, legitimată la Steaua Bucureşti, s-a impus în proba de 100 metri garduri. În total, sportivii români au câştigat 13 finale disputate în prima din cele două zile.
Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie