Campanie umanitară: Adoptă o mamă!

Pentru al doilea an consecutiv, comunitatea Mamprenoarelor din Cluj se implică în campania umanitară „Adoptă o Mamă”, inițiată în urmă cu cinci ani de Mirela Retegan, fondatoarea fenomenului (Gașca) Zurli și una dintre personalitățile din România care au inițiat cele mai multe campanii caritabile dedicate femeilor și copiilor. Campania presupune strângerea de „cadouri și zâmbete” pentru sute de alte femei mai puțin norocoase.

„Din păcate, sunt foarte multe mame triste, singure, bătute, deznădăjduite, bolnave. Mame cu adevărat disperate. Sunt femei care au nevoi greu de imaginat pentru majoritatea dintre noi. Visul acestor mame eroine este să aibă lucruri pe care nu și le pot permite: o haină, o eșarfă, o poșetă sau o pereche de pantofi comozi”, spune Mirela Retegan.

Cele care doresc să „adopte” o mamă sunt invitate să pregătească un pachet care să conțină orice lucru nou, util unei femei (un parfum, o bluză, o eșarfă, o fustă, o cremă de față, un card cadou, o zi la un centru SPA, o trusă de farduri etc.) și care ar face-o să se simtă iubită și apreciată. Pachetul  frumos ambalat, și care să conțină și o felicitare pentru mama ”adoptată”, trebuie adus la unul dintre punctele de colectare din Cluj-Napoca: Silma Optic – Strada Câmpului nr. 7; La Maison du Savon de Marseille – strada Baba Novac nr. 17; sediul Libero Events – strada Dostoievski nr. 26-28, clădirea B, etaj 2; Four Reasons Academy and Beauty Salon – Viva City, aleea Valeriu Bologa nr 3, la parterul blocului albastru (lângă Iulius Mall). Un alt punct de colectare funcționează la Florești, la sediul ACR Contafisc – strada Tăuțului nr. 89A, ap. 4.

Data limită pentru colectarea cadourilor este 13 martie, pentru a putea fi oferite în cadrul evenimentului festiv care va fi organizat în 15 martie, la Casino – Centrul de Cultură Urbană, din Parcul Central. Evenimentul, la care invitat special este Mirela Retegan, va începe la ora 10:00 și va reprezenta „un moment de răsfăț” oferit de Mamprenoare „tuturor femeilor pentru care luna martie nu a înseamnat niciodată «luna cadourilor»”: momente artistice, beauty corner, cu hair & make-up sessions pentru participante, cocktail lunch și kids corner etc.

Colectarea cadourilor va continua la spectacolul Gașca Zurli, care va avea loc în 15 martie, la Casa de Cultură a Studenților.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie