Călătorind împreună cu Dumnezeu. Pelerin pe urmele sfinţilor de la marile lavre ale Ucrainei

Pelerinajul este un răspuns al omului care caută să ajungă la un loc binecuvântat, la apelul făcut de Dumnezeu, o căutare reciprocă şi o întâlnire spontană. Legătura dinamică dintre răspunsul omului şi chemarea lui Dumnezeu se cheamă credinţă.

Leagănul ortodoxiei ucrainiene

Se spune că un credincios nu e împlinit spiritual dacă nu ajunge cel puţin o dată în viaţă la Locurile Sfinte, călcând pe urmele Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos. Am avut această oportunitate, am profitat de ea, dar fac o completare: ar trebui să nu rateze marile lavre ale Ucrainei. Am primit cu bucurie şi emoţie în egală măsură această provocare lansată de primarul Comunei Jucu, domnul Valentin Dorel Pojar, din punctul de vedere al subsemnatului un primar atipic, pe care nu mi-am propus să-l periez şi nici să-i fac statuie din cuvinte elogioase. Nu-i cunosc calităţile, dar ştiu un lucru: omul nu e lipsit de Dumnezeu. Dacă vă întrebaţi încă unde e Raiul, pot să vă dau una din adrese: acolo unde Dumnezeu este trăit. Şi El este trăit la Poceaev, Boian, la Schitul Sf. Ana şi Bănceni, locuri care i-au amprentat pe cei 34 de pelerini de la Jucu.

Pe urmele poetului nepereche

Primul popas l-am făcut la Cernăuţi (Cernovţi în limba rusă), aflat în vestul Ucrainei, respectiv în nordul Bucovinei, străbătut de râul Prut. Este atestat documentar la 1408 într-un privilegiu acordat de domnitorul moldovean Alexandru cel Bun negustorilor din Lvov. Când imperiul austro-ungar s-a destrămat, în 1918, Cernăuţiul a devenit parte din România, dar mai târziu, în 1940 a fost alocat Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene, iar în 1944 reanexat la Uniunea Sovietică. După destrămarea URSS, Cernăuţi a devenit parte a Ucrainei independente. În mai 1999, România a deschis la Cernăuţi un Consulat General, iar printre oraşele înfrăţite cu acesta se află Iaşi şi Suceava. Aici, la Cernăuţi, am văzut şcoala (National Hauptschule) unde a studiat Mihai Eminescu între 1858 şi 1860, Palatul Hurmuzachi (în care a locuit istoricul şi politicianul Eudoxiu Hurmuzachi), Catedrala şi evident Universitatea „Iuri Fedkovici”, cea mai importantă din nordul Bucovinei. După unirea Bucovinei cu România, instituţia, înfiinţată în 1875, a primit numele regelui Carol I, dar mai înainte s-a numit Franz Josef. În timpul dominaţiei habsburgice, Universitatea avea trei facultăţi, respectiv teologie ortodoxă, drept şi filosofie. Istoricul român Ion Nistor a fost multă vreme rectorul acestei universităţii prestigioase. În prezent, la această universitatea studiază aproape 20.000 de studenţi, marea majoritate fiind femei. Celebra societate „Arboroasa” a studenţilor români din Cernăuţi a funcţionat între anii 1875 şi 1877, iar figura centrală a grupului a fost compozitorul român Ciprian Porumbescu. Din 2011, Universitatea Cernăuţi face parte din patrimoniul UNESCO.

O noapte la Poceaev, sub talpa Maicii Domnului

Lavra Poceaev sau Poceaiv – un superb ansamblu monastic, aflat la aproximativ 250 de kilometri de Cernăuţi, ridicat într-un timp record, pe un deal cu o înălţime de 60 de metri. Tradiţia spune că aici s-ar fi arătat călugărilor vieţuitori Maica Domnului, iar urma pasului ei a rămas imprimat pe o piatră, pe care s-a ridicat o minunată biserică, unde se adună pelerini pe toată perioada anului, în special oameni cu diferite afecţiuni fizice, care vin şi se roagă fierbinte căutând tămăduire. Nu puţini au găsit-o, fiindcă există un colţ al bisericii unde cei vindecaţi au lăsat dovezi. Nu obiecte de valoare, ci…cârje şi bastoane, de care s-au folosit în timpul infirmităţii. Tot aici se află şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar despre puterile vindecătoare ale acesteia au fost lăsate numeroase mărturii. Icoana este coborâtă o singură dată pe zi, foarte de dimineaţă, înainte de începerea Sfintei Liturghii.

Peştera Cuviosului Iov – prefigurare a Împărăţiei Cerurilor

În acelaşi complex monastic se află şi peştera Cuviosului Iov, care în 1604 s-a alăturat comunităţii sub numele de Ivan Zalizo. Mai târziu a ajuns egumen al mănăstirii, iar din această calitate a contribuit la tipărirea mai multor cărţi liturgice şi religioase pentru întreaga zonă de vest a Ucrainei. A trecut la Domnul în 1651, iar ultimii 30 de ani i-a petrecut într-o peşteră foarte strâmtă. Dormea câteva ore pe noapte, se hrănea doar o dată pe zi, dar petrecea multă vreme în rugăciune. Pelerinii care ajung la Poceaev se roagă la moaştele Cuviosului Iov, precum şi la cele ale Cuviosului Amfilohie, iar unii, înzestraţi cu răbdare şi curaj, se aşează la o coadă interminabilă pentru a intra în peşteră, unde se roagă. Călugării spun că peştera săpată în stâncă este o prefigurarea a Împărăţiei Cerurilor, a cărei intrare este strâmtă. Mănăstirea de la Poceaev a primit statutul de lavră în 1833, iar la finele secolului al XIX-lea a devenit o veritabilă Mecca pentru credincioşii ortodocşi de pretutindeni. Ansamblul monastic de la Poceaev are în centru Catedrala închinată Maicii Domnului, finalizată în 1753. Ca fapt divers, clopotul cel mare al ansamblului monastic cântăreşte aproape 12 tone şi este manevrat de cel puţin doi călugări. În 1912 a fost finalizată şi Biserica „Sfânta Treime”, în care se află şi peştera amintită.

Folosul pelerinajului

Constantă a umanităţii, pelerinajul este o formă de procesiune religioasă care se prezintă sub forma unei deplasări cu biserica a unui grup de credincioși pelerini, pe jos sau mai nou cu diferite mijloace de transport la un loc declarat sfânt. Acesta poate să fie o biserică, templu, munte, fântână, izvor sau peşteră. Pentru un creştin ortodox, întotdeauna pelerinajele sunt prilej de bucurie duhovnicească, întărire în credinţă şi îmbogăţire spiritual-duhovnicească, dar şi culturală. Pentru un trăitor de viaţă spirituală intensă, locurile sfinte pe care le vizitează, unde se închină, de unde se încarcă cu energie pozitivă produc implicaţii profunde, se creează acea stare care îl introduce într-o lume puţin accesibilă turiştilor de ocazie. De fapt, pelerinajul este un răspuns al omului care caută să ajungă la un loc binecuvântat, la apelul făcut de Dumnezeu, o căutare reciprocă şi o întâlnire spontană. Legătura dinamică dintre răspunsul omului şi chemarea lui Dumnezeu se cheamă credinţă. Pelerin poate deveni orice persoană, pentru că toţi sunt chemaţi la „o căutare în lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta” – împărăţia lui Dumnezeu. Pelerini sunt acei oameni care doresc să viziteze şi să cinstească locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaştele sfinţilor, icoane făcătoare de minuni sau locurile unde trăiesc sau au trăit şi s-au nevoit mari duhovnici.

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie