Bunăstare? Nu cu Ludovic Orban vorbim despre asta!

Tinând cont de evoluția economiei româneşti în ultimul timp, nu ar trebui să surprindă pe nimeni că Executivul condus de Ludovic Orban (ajuns la putere nu în urma alegerilor, ci ca urmare a adoptării unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă) pune sub semnul întrebării aplicarea a două măsuri importante pentru bunăstarea românilor: majorarea pensiilor și alocațiilor pentru copii. Nu au trecut încă nici trei luni de la investirea guvernului liberal și se dovedește că multe dintre garanțiile date de Ludovic Orban privind respectarea legilor aflate în vigoare se dovedesc a fi ceea ce au fost de la început: un drog de amețit atenția unora dintre români. Efectele drogului au dispărut, iar românii încep să constate că guvernul liberal nu le îmbunătățeşte viața.
Ludovic Orban dădea asigurări, imediat după căderea Guvernului Dăncilă, că odată cu preluarea guvernării, PNL va respecta legile în vigoare și că partidul pe care-l conduce are ca principal obiectiv creşterea veniturilor românilor. Legat de pensii – subiect care interesează milioane de oameni – Orban spunea că legea promulgată de preşedintele Iohannis este “o lege pe care vrem să o aplicăm”. A spune una când eşti în opoziţie şi a face alta după preluarea puterii este un obicei al politicienilor de pe la noi. Se pare că nici politicianul Ludovic Orban nu face excepţie de la regulă. Astfel, privind pensiile, premierul a spus chiar duminica trecută că nu mai e sută la sută sigur că acestea vor fi majorate cu 40 la sută după cum cere legea, şi că totul „totul depinde de cum evoluează economia”. „Se poate realiza lucrul respectiv, dar, repet, totul depinde de cum evoluează economia, totul depinde ca urmare a economiei, încasările bugetare, şi, mai ales, de perspective’’, a spus Orban. Şi cum evoluează economia? Deja este cunoscut faptul că în această zonă lucrurile nu sunt chiar roz. Astfel, după preluarea puterii de către liberali, deficitul a ajuns de la 2,97% la 4%, datoria publică de la 35% la 39% iar creştere economică de la 5% la 2%. Pornind de la aceste date, puteţi trage dumnevoastră concluzia dacă majorarea cu 40 la sută a pensiilor va fi posibilă. Guvernul Orban a întins plasa minciunii și în cazul alocațiilor pentru copii. Deşi legea privind alocaţiile a fost votată în Parlament, inclusiv de parlamentarii liberali, şi promulgată de “partenerul” PNL, preşedintele Klaus Iohannis, premierul a anunţat că majorarea acestora „depinde de resursele financiare care trebuie să le susţină, fără să fie afectat deficitul bugetar’’. Situaţia pare a fi clară şi în acest caz.
Aşa că ne întrebăm ce va face totuşi Guvernul Orban pentru a creşte nivelul de trai al românilor, aşa cum a promis la investire? Răspunsul pare a fi simplu: nu cu Ludovic Orban trebuie să vorbim despre bunăstare.

Cosmin PURIȘ

Articole din aceeasi categorie