(B)oierul

Căzut dintr-o legendă reprezentativă, frecată de esteţi, critici literari, cocoane cu simţul păşunii şi al dispreţului pentru turmă,boierul s-a ajuns pentru că destinul l-a ţinut deasupra apei ca pe un căţel de care i s-a făcut milă şi lui Dumnezeu. Cel care de la o vreme e supărat pe oameni şi pe tot ceea ce construiesc acolo jos, copie palidă a unui Rai teoretic.

Boierul nu s-a repezit în şcoli,n-a răsfoit decât cartea vieţii şi cu această bibliografie relativ sumară s-a apucat să modifice şi albul şi negrul şi a dat mâinii stângi drepturi egale cu cele ale dreptei. Vorbeşte mereu exclamativ şi definitiv, oglinda îi arată ceea ce vrea el să vadă, iar cei din jur îi rostesc numai litere de tipar şi adoptă poziţia turnului din Pisa, fără să se prăbuşească însă pentru că nu este vorba de gravitaţie, ci de cea mai abjectă slugărnicie în interes de serviciu.

Boierul nostru inundă emisiuni, sparge membrana microfoanelor cu vocale îmbujorate şi îi dau dreptate atunci când crede că pământul îi este dator cu încă o învârteală în plus, pentru că tot urmează să ne pălească un bolovan cosmic şi dumnealui (boierul, nu bolovanul) va şti să-i pună mâna-n piept pietroiului, iar omenirea o să se topească în superlative şi laudatio in extremis.

Boierul nostru confundă stâna cu societatea, sau invers, pune căţeii pe post de măgar şi-i dă mioarei fruntaşe sarcina de a tălăngăni cât poate ea de tare, iar de behăit au grijă lupii angajaţi să facă mimesis şi pe dracu-n patru pentru a transforma legenda în ceva, proprietate personală cu acte în regulă.

Boierul nostru nu oboseşte nicicând, virulent, vehement, popular şi duminical când o cere interesul, se află peste tot şi nicăieri, băgându-se în verbele viitorului ca în brânza de la stână. Reţinerii noastre în a-l apela aşa cum se cuvine îi răspunde cu o idee care nu-i aparţine:ne este teamă de el,ce altceva, de aceea să facem bine să-i sorbim cuvintele,interjecţiile, gesturile ca pe ceva sacru, de unică folosinţă acum şi în vecii vecilor, dar nu amin.

Boierul nostru este al nostru, lipsit de piele, intrat în sânge, în folclor, trezind simţăminte ce merg până la sentiment din ambele capete ale registrului sufletesc.

Aşa ne trebuie, doar ne-a spus mama să ne vedem de treburile noastre şi să ne descălţăm când intrăm în casă…

Cornel UDREA