Biserica Ortodoxă Română: Peste 4.400 de tablete dăruite elevilor din comunități dezavantajate

Patriarhia Română susține inițiativa Ministerului Educației și Cercetării, de a oferi tablete sau alte dispozitive electronice elevilor (în special, celor de clasa a VIII-a și a XII-a) și cadrelor didactice din comunitățile dezavantajate, pentru a se putea conecta la lecțiile on-line și pentru a continua astfel procesul de predare-învățare.

Potrivit unui comunicat remis presei, până în prezent, la nivelul Patriarhiei Române au fost oferite 4.470 tablete sau alte dispozitive electronice, din care 1.919 tablete, în valoare de 1.151.400 lei, prin proiectul „Alege Școala!”, iar 2.551 tablete sau alte dispozitive electronice, în valoare de 1.510.452 lei, prin intermediul eparhiilor din țară și din diaspora română. Valoarea totală a tabletelor și dispozitivelor oferite este de 2.661.852 lei.

Totodată, în contextul în care toate unitățile de învățământ au fost închise din cauza pandemiei, Patriarhia Română a oferit elevilor posibilitatea de a păstra contactul cu disciplina școlară Religie – parte a trunchiului comun în Planurile-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal -, prin emisiunea „Ora de Religie”, realizată de TRINITAS TV, cu sprijinul Sectorului teologic – educațional al Administrației Patriarhale – se precizează în comunicat.

M. T.

Articole din aceeasi categorie