Binomul Dragnea – Dăncilă

Cele mai vizibile figuri ale PSD-ului actual – Dragnea cu procesele şi Dăncilă cu bâlbele – par a aduce mai degrabă deservicii decât servicii acestui partid, iar dacă alegerile de duminică nu ar fi pentru Parlamentul European, ci pentru Parlamentul României, situaţia nu ar fi defel roză pentru actuala coaliţie de la putere. Faptul este relevat şi de ultimele sondaje de opinie, efectuate de IMAS, Novel Research şi IRES, care pronostichează o prăbuşire a PSD-ului în preferinţele electoratului.

În sondajul IMAS conduce PNL-ul, cu o intenţie de vot de 28,5%, în creştere cu aproape 3% faţă de sondajul din aprilie, când avea 25,6%. Pe locul al doilea se situează PSD-ul, cu 21,1%, iar pe locul al treilea este plasată Alianţa USR-PLUS, cu 19,6%. Poziţia a patra este ocupată de Pro România, formaţiunea lui Victor Ponta, cu 9,9%, ALDE are o intenţie de vot de 9,8%, PMP-ul lui Traian Băsescu se bucură de un scor de 6,2%, iar UDMR deţine un procent de 3,8%. Liberalii se află în faţa PSD-ului şi în sondajul realizat de Novel Research la comanda PNL, însă aceste date ar trebui tratate cu oarecare rezervă, având în vedere cine a comandat cercetarea. Rezultatele sondajului realizat de IRES se referă numai la Cluj-Napoca, şi creditează Alianța USR-PLUS cu aproape 37% din opțiunile de vot, poziţiile următoare fiind ocupate de PNL, cu 20,1%, PSD, cu 12,9% și UDMR, cu 10,9%. Intrucât nici acest sondaj nu este pe deplin relevant din cauza diferenţelor existente între preferinţele alegătorilor din diverse zone ale ţării, am putea lua “de bune” doar datele primului sondaj, cel făcut de IMAS.

Un simplu calcul aritmetic ne arată că PSD + ALDE, actuala alianţă aflată la putere, deţine un procent de numai 30,9%, în timp ce opoziţia, ce pare a fi formată din PNL, USR-PLUS şi PMP ar obţine un scor de 54,3%. Situaţia nu s-ar schimba semnificativ nici dacă actuala putere ar primi susţinerea UDMR-ului, cele 3,8% ducând alianţa la un procent de numai 34,7%. Deocamdată, poziţia partidului lui Victor Ponta nu poate fi complet descifrată, însă ultimele declaraţii ale liderilor formaţiunii – Victor Ponta, Corina Crețu sau Aurelia Cristea – arată o despărţire netă de PSD, aşa că principalul partid de la guvernare nu s-ar putea folosi nici de sprijinul foştilor membri.

Situaţia poate fi catalogată drept surprinzătoare, avînd în vedere toate măsurile populare (ca să nu spunem populiste) luate de actualii guvernanţi privind majorarea salariilor pentru bugetari sau a pensiilor, decizii care nu par a fi suficiente pentru a înclina balanţa preferinţelor în favoarea lor. Însă, până la urmă, sondajele sunt doar sondaje.

Viorel DĂDULESCU

Articole din aceeasi categorie