BĂTRÎNEŢE FĂRĂ TINEREŢE

• hit-uri ambientate cu de toatE • CV, ca o autobiografie,
cum ar veni
Sub şi deasupra semnatul – numele: Crăciun, prenumele: Moş, prin prezenta recunosc că n-am fost întotdeauna. Da’ şi cînd am apărut…
Începuturile se pierd. Multora le place să spună „în negura timpurilor”, dar, dacă e să fim cinstiţi pînă la capăt (?!?), vremurile n-au fost întotdeauna negre. Ci, au fost şi mai şi. După bulibăşeala de după, s-a delegat puterea. Şi mie mi-a revenit îndeletnicirea de a face din bici poştalion. Înhămat cu reni şi, după caz, cu daruri. La cerere. Din acest motiv am trecut cu uşurinţă peste anii de juneţe. Fîîîl-fîîîl…
Buletin n-am. Iar Cartea de Identitate am citit-o din scoarţă-n scoarţă. Conspectele le am şi acum, dar frigul din Laponia nu mă lasă. Ca în poezia cu rana din pulpă. Şi, dacă tot veni vorba de mîncare, trebuie să ştiţi că nu-mi pot permite să fiu un sfrijit, acolo! Am luat de model un hamal din porturile cele pustii ale Pontului Euxinus, dar nu ne-am potrivit la muşchi. Eu am depus numai licheni. Aşa se face că, sub hainele tradiţionale de roşu aprins se văd colăceii. De la colacii de după. Înainte am băgat cîrnaţi cu garnitură de caltaboşi şi sîngerete, tobă pentru tolbă, jambon şi chişcă, aşa, să fie! Nu recunosc nimic din cele jumări şi costiţe, bine afumate. Şi nu pomenesc nimic nici de afumăturile lichide: tzuika, vodtka, toate pe de-a moka. Eu sînt băutor de vin, că, de, aflu şi eu că-i aliment, nesupus embargoului decît la moldovenii di pisti Prut. Dincoaşe se bea cu bărdaca. Da’ eu sînt imponderat şi mă ponderez cu o gură de 200 ml. (Spre deosebire de exmatriculatul Moş Gerilă, pe care-l chema de fapt Gorbaciov, după binecunoscutul şpir al ruşilor găgăuzi).
Nu fumez!
Mare lucru, în zilele noastre, ca şi ale lor. Pentru că tot leatul bagă un haşiş pe furiş, cînd nu vede marihoana şi se întoarce cu spatele extaziatul cela de la Polul opus.
Nu beau!
Am mai spus-o, dar ştiţi cum e cu propaganda: Calomniază, calomniază! Că tot rămîne ceva şi pentru miliţienii care-ţi iau probe de sînge cu sufertaşul.
Şi – atenţie! – nu umblu la femei.
Sigur că am şi eu detractorii mei. Dar – jur! – n-am fost eu. Se găsesc însă o serie mare de imitatori în serie mică, care îmi fură textilele şi hairstylistul. Organilii care este au dovedit de nenumărate ori că aşa-zişii copii din flori sînt ai administratorului, poştaşului, vecinului ş.a.m.d.
Dar cînt*.
În contrapunct. Şi spicuiesc din teutona veche. Că cine ştie… Schweinefleisch şi Scheise!**

În alte ţări am ajuns Sfînt. Aici, nu s-a putut din cauza lui Ştefan cel Mare, care a făcut, cu mult înaintea mea, să răsune valea de turci, tătari şi alte viţii.
Acest curriculum, care este chiar vitae l-am întocmit de sanchi. Că nu-s şomer, nu-mi trebuie ajutor de nici un fel… Poate dacă aţi fi mai generoşi cu hornurile, mi-aş lua gîndul de la Facultatea de fugă şi maniere de fotbalist, care cîştigă cît spiriduşii mei. Dar nu aduc plusvaloare, de nici o culoare.
Drept pentru care semnez:

Moş Crăciun cu daruri multe…
Nămeţi n-am de ceva vreme. Dar am uitat cum îl cheamă pe responsabilul cu vremea. Că de cînd s-a schimbat suhoveiul cu Niño nu s-au mai făcut alegeri în departamentul frigorific. S-au dat numai zile libere, să nu pot eu veni pe furiş,
prin tufiş,
de măcriş,
unde, ştiţi dumneavoastră,
te trec toate nevoile.
De unde şi rima la… stufăriş.

Sfintele sărbători
(cu „S” mare)
După ce am p(r)ostit de voie şi am băut pe săturate, putem să trecem la lucruri mai serioase. Tăiem porcul***, viţelul, curcanul, găina şi iepurele. Le dăm printr-o baie de udrea una pe faţă cu cocoş cu tot, una pe dos, aşa, de fiţă,să nu zică lumea că nu cunoaştem tradiţiile care este. Şi mergem la DNA fără să fim pregătiţi din punct de vedere al tradiţiilor urbane.
Dăm la casat şi pudrăm cu băse sub formă de cuişoare, scorţişoare şi dafin, rămăşiţe de pe vasele trecute sub pavilionul altora şi teşchereaua cui trebuie.
Orice aţi zice, şi oricît de evlavioşi v-aţi da, de-acu’ pîn’ la bobo’ şi-napoi, se mănîncă şi se bea. Cu măsura de la garamaţa fiecăruia.
Primele 10 păhărele le preced, firesc, pe ultimele 10 păhăroaie. Între, se înfulecă. Temeinic. Nevastul nu contează decît după ce Elton John va oficializa chestia cu trestia şi-i va da un bobîrnac, să pice instalaţia în buda Palatului Buckingham.
Nu vă dedaţi la dulce, decît după reţete verificate!

DIABETURI LA PURTĂTOR
Cozonac simplu
Aluatul se prepară ca la reţeta precedentă, oricare ar fi aceasta. Adăugaţi patru stafide. Înainte, însă, vă ungeţi mîinile cu unt, sau ulei (oridecare găsiţi prin casă) şi rîdeţi-vă de halul lucios în care arătaţi. Aluatul dospit şi împletit (ca frînghia haiducului din basme, sau a perversului turc: firul de mătase, împletit în şase) se aşează în formă, dar nu trebuie să o depăşească în înălţime cu jumătate, căci toată moliciunea aceea se revarsă şi trebuie reluată, iarăşi din nou, gigantica operaţiune „cozonacul”. Bateţi un ou la fundic, deasupra formei, dar renunţaţi întîi la coajă. Se bagă la cuptor călduţ. După un ceas, vreme în care îndepărtaţi urmele dezastrului, ce ar putea fi folosite ca probe în instanţă, scoateţi chestia aia din cuptor. Verificăm cu un beţigaş subţire, cu care strrrăpungem coaja cozonacului, dacă e ochei. Dacă beţigaşul e plin de cocă, înapoi la cuptor, mai trebuie să se ardă, eventual pînă la scrum! Dacă e gata, da’ nu-i rumen, nenorocitul, la coajă, îl ungem cu un albuş. Îl luaţi din ou. Spargeţi întîi oul şi chestia aia galbenă din mijloc nu e albuşul, căci dacă gălbenuşul e albuş, atunci oul e orice altceva, dar nu ou. Răsturnaţi forma pe o hîrtie albă sub care puneţi un prosop. De ce, nu se ştie şi nici nu e vreun motiv să se afle.Cozonacul pur şi simplu e gata. Aşteptaţi la o distanţă potrivită rezultatul. Prin uşa întredeschisă e greu să fiţi nimerită de laude. Urmează cozonacul moldovenesc! Cel care ne aduce aminte de Ştefan şi bătăliile cu turcii, plus stafide, coji de portocală după gust.

Cozonac moldovenesc
Puneţi într-un lighean (golit în prealabil de tot ce-a fost să nu mai fie) 300 de gr. de făină pe care o opăriţi cu lapte clocotit. A vorbit cineva de lapte, l-a cerut clocotit? Ce să facem? Clocotiţi! Amestecăm. Punem drojdie de bere, dacă nu-i, punem bere. Românească. Zahăr, iarăşi făină şi acoperim să dospească, să se umfle. Separăm gălbenuşurile şi albuşurile, părţi egale, de la 15 ouă, dar nu în acelaşi vas, că veci nu se separă, ca separaţia puterilor în stat, care la noi e omletă, dar noi aici nu facem politică, facem cozonac, aşa cum i-am promis soţului: să-ţi fac şi un cozonac pe diseară? Frecăm gălbenuşurile de să le sară ochii, cu sare şi zahăr treptat. Dacă nu aveţi zahăr treptat, puneţi cubic. Fugim la aluat, îl dezvelim! Dacă s-a dezvoltat dublu, de cum l-aţi lăsat, e bine! Turnăm chestia aia galbenă peste, resturi, mirodenii, 1 lingură cu rom, fără lingură, coajă de lămîie, portocală rasă (?) dacă nu e, bărberiţi-o! Nuci, stafide, frămîntaţi. Aluatul, dospeala, mîzga aceea parfumată, sadic aderentă, trebuie să o frămîntaţi cu degeţelele acelea ojate şi gingaşe. Să nu vă scape verigheta în aluat, că Murphy veghează: pe aia o va lua de stafidă în guriţă, în rîtul lui pofticios, dumnealui. Nu trebuie să fie moale, dar nici tare; discutăm despre aluat. Batem albuşurile. Le-aţi aruncat? Nu-i nimic, mai spargem 15 ouă, păstrăm chestiile alea albe de lîngă şi le facem spumă. Frămîntăm din nou, ungem cu unt toată minunea asta floşcăită. Acoperim. E normal, căci persoanele cu probleme cardiace pot să ne producă necazuri. Lăsăm să crească încă de două ori pe-atît, pînă în tavan, pînă la cer, căci vorba aceea: domnul aluat, domnul să-l mănînce şi dacă o strîmba din olfactiv, folosiţi gălbenuşurile rămase. Totul merge la cuptor.
Pohtă!

* Neue Tendenzen in der zeitgenossisshen rumanischen Musik, 1988, C.D. Georgescu şi trupa
** de la Igrant, da’ pas cu pas ne-om învăţa şi cu limba lui Mutti
*** ibidem, cu rahat cu tot

Pagină realizată de
Radu Vida şi Cornel UDREA