Băsescu n-are nevoie de aprobarea nimănui

ILIE CĂLIAN

  După o zi “plină” (întîlniri cu oamenii de afaceri, cu liderii partidelor din Opoziţie şi ai Puterii, cu participarea la o şedinţă de guvern), preşedintele Traian Băsescu a găsit destulă energie pentru  ca, miercuri seara, să se adreseze presei şi naţiunii prin televizoare şi să-şi spună ofurile. Am reţinut trei afirmaţii care merită a fi comentate. Încep cu una care mă obligă să-i dau dreptate d-lui Băsescu.

A spus Traian Băsescu că el nu poate face educaţie politicienilor. Corect! Nu ştiu cine-şi poate imagina o relaţie prietenoasă între Traian Băsescu şi “bunele maniere”. Se înţelege că, pentru  a face educaţie altora, întîi trebuie s-o ai şi apoi să ştii cum se face.

A doua afirmaţie a sa a fost un răspuns celor care l-au acuzat că s-a dus la Bruxelles şi a angajat România în salvarea euro (România nu face parte din “zona euro” a UE), deşi n-a avut vreun mandat în legătură cu poziţia României faţă de propusul acord interguvernamental. A spus Băsescu, invocînd articolul 80 din Constituţie: “Nu am nevoie de aprobarea nimănui pentru  a-mi exercita mandatul”. E adevărat, numai că articolul 80 spune că “Preşedintele României reprezintă statul român” – nicidecum că el ar avea dreptul să angajeze ţara prin acorduri interguvernamentale.

Că preşedintele României nu e de capul lui arată şi alte articole din Constituţie. De pildă, articolul 91, referitor la atribuţiile sale în politica externă, precizează că “(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre aprobare Parlamentului, într-un termen rezonabil.”. Mai mult, despre limitarea puterilor preşedintelui vorbeşte şi articolul 100, unde se spune că anumite decrete ale acestuia trebuie contrasemnate de premier. Evident, ceea ce a făcut preşedintele, angajînd România într-un acord interguvernamental, depăşeşte limitele “mandatului” său. Iar grosolănia cu care îşi afirmă dreptul de a face ce vrea într-o republică parlamentară pluripartidistă este de neacceptat – decît dacă descoperim că marea masă a cetăţenilor nu doreşte democraţie, ci dictatură.

Ce-i drept, Băsescu are un apărător: marele specialist în drept neconstituţional Emil Boc, care a încercat să justifice angajamentul lui Traian Băsescu prin prestaţia similară a lui Sarkozy. Ceea ce probabil încă n-a aflat Boc este că, prin Constituţie, Franţa este republică semiprezidenţială, iar România – nu.

A treia afirmaţie importantă a preşedintelui a fost că, în cursul discuţiei cu partidele, a observat că acestea “au încercat să-şi rezolve mici probleme din disputele lor curente, ba cu comasarea alegerilor, ba cu revizuirea Constituţiei, ba cu data referendumului, ba cu guvern de tehnocraţi”. Observaţi, vă rog, dispreţul “suveran” al lui Băsescu: toate astea sînt “mici probleme” faţă de covîrşitor de importantele sale preocupări. De fapt, toate aceste “mici probleme” şi altele asemenea, au fost “lansate” de Băsescu însuşi, iar acum, după ce a aruncat piatra în baltă şi liderii de partid s-au scufundat s-o găsească, tot Băsescu e cel pe care nu-l interesează asemenea fleacuri.

Ştiu – şi am mai scris adesea despre asta –, pentru  mult prea mulţi cetăţeni români încălcarea Constituţiei este o chestiune lipsită de interes, în condiţiile în care preocupările lor principale sînt altele, iar “agenda zilnică” le e plină de griji de azi pe mîine. Păi, tocmai de-aia! Tocmai pentru  că majoritatea alegătorilor stau, ca şi calul, cu capu-n traista cu ovăz şi nu sînt interesaţi de viitorul de poimîine, adică de cel care va pune ovăzu-n traistă. Desigur, dacă, după toate cîte le-a făcut pînă-n 2009, a fost totuşi reales de mai bine de jumătate din electoratul care s-a prezentat la vot, este firesc ca Băsescu să spună că n-are nevoie de aprobarea nimănui ca să facă ce vrea în România.