Baschet Start oficial EuroBasket 2017, 31 august – 17 septembrie

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

România este ţară gazdă – grupa în Sala Polivalentă din Cluj – Napoca

Miercuri, 31 august, a fost inaugurată construcţia simbol a FIBA EuroBasket 2017 (Bulevardul Eroilor; 16 m lungime; 2 metri înălţime), inaugurare simultană în toate cele patru ţări gazdă ale competiţiei, România (Cluj – Napoca), Turcia (Istanbul), Finlanda (Helsinki) şi Israel (Tel Aviv), inaugurare prin care se dă startul oficial al competiţiei europene. Cu anul 2017 într-un format nou, tot la patru ani distanţă, plus formatul identic cu cel al FIBA Basketball World Cup.

Este a 40 – a ediţie a Europenelor, cu 13 echipe calificate deja (România, Turcia, Finlanda, Israel – ţări gazde; apoi Croaţia, Cehia, Franţa, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Serbia, Spania), restul de 11 urmând să se califice în urma partidelor din cele 7 serii ale Diviziei A. Sunt team – uri pe care am avut prilejul să le urmărim recent la Jocurile Olimpice, de la partidele din grupe la semifinale şi finaleşi mă refer la Serbia (locul 2 la Rio 2016), Spania (loc 3 Rio 2016), Franţa, Croaţia şi Lituania (prezente în sferturi de finală).

Cert este că din urna 1 fac parte Franţa, Spania, Lituania, Serbia; din urna a 2 – a Grecia, Italia, Letonia şi Cehia, se aşteaptă finalurilor partidelor din cele şapte grupe amintite, apoi la 22 noiembrie 2016 vom cunoaşte şi grupele, vom şti cine va veni la Cluj – Napoca. Sunt grupe de şase echipe, cinc partide echilibrate, din care primele două merg în turneul final de ‘8’ echipe de la Istanbul.

Cert este şi faptul că vor începe lucrări la Sala Polivalentă, de mărire a numărului de locuri, de la 7.200 cât este în prezent, la aproape 10. 000, cunoscându-se bine faptul că EuroBasket 2017 se va bucura de spectatori mulţi, cu siguranţă vom avea din nou sală plină în cele cinci zile de meciuri.

Iată cum Clujul devine în 2017 Capitala sporturilor şi a competiţiilor sportive, poziţie onorantă să recunoaştem.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie