Bani europeni sau frecţie la un picior de lemn?

Recent, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat un plan de redresare a economiei Uniunii Europene, afectată drastic de perioada de pandemie. Planul, în valoare totală de 750 miliarde euro, va oferi fonduri, sub formă de granturi şi împrumuturi, iar statele vor trebui să solicite finanţare, prezentând proiectele pentru care doresc banii. Propunerea mai trebuie aprobată de toate cele 27 de state membre UE, însă, după reacţiile avute în momentul lansării proiectului, este de presupus că nu vor fi întâmpinate mari dificultăţi.
Executivul comunitar a alocat pentru România granturi de 19,626 miliarde euro, singurele state care au mai mult fiind Italia (81,8 miliarde euro), Spania (77,32 miliarde euro), Franţa (38,77 miliarde euro), Polonia (37,69 miliarde euro). Granturi mici sunt pentru Danemarca (2,15 miliarde euro), Finlanda (3,46 miliarde euro) şi Austria (4,04 miliarde euro).
Pentru România sunt prevăzute şi împrumuturi de 11,580 miliarde euro, astfel că suma totală, granturi şi împrumuturi, alocată României este de 31,206 miliarde euro. Comparativ, Italia ar urma să beneficieze de 173 miliarde euro, Spania de 140 miliarde euro, Polonia de 63,83 miliarde euro, Franţa de 38,772 miliarde euro, Grecia de 31,997 miliarde euro, România de 31,206 miliarde euro şi Germania de 28,806 miliarde euro.
După cum deja am menţionat, aceste fonduri vor fi date efectiv pe baza unor programe sau proiecte care trebuie prezentate de statele membre ale Uniunii. Din nefericire, acesta este unul dintre punctele noastre slabe. Catastrofal de slabe. Guvernele României nu au reuşit să atragă suficiente fonduri europene nici în trecut, deşi bani existau, iar acest aspect a folosit doar la bălăcăreli politice, un partid sau altul acuzându-i pe „ceilalţi” de lipsa performanţelor în domeniu. Fără a intra în prea multe amănunte, să ne reamintim că nici unul dintre guvernele de până acum nu a reuşit (de altfel, eu unul nici nu ştiu să fi încercat măcar) să treacă la procedura „simplificată” de accesare a fondurilor europene, rezultatul fiind o birocraţie atât de stufoasă şi de scârboasă încât multe firme au renunţat la bani. Pe de altă parte, onor conducătorii noştri nu par a avea habar cum să facă un program în favoarea firmelor româneşti, asta ca să nu spun că nu sunt defel interesaţi de asta, majoritatea covârşitoare a sprijinului guvernamental fiind îndreptat spre marile companii, adică spre multinaţionale. Nu că aş avea ceva împotriva lor.
Din nefericire nici acum situaţia nu pare să se schimbe. Zilele trecute, prim-ministrul Ludovic Orban a afirmat că, în cadrul măsurilor de relansare economică, va lansa un program de susţinere al marilor companii, printr-un sistem de garantare a asigurării creditului comercial. Premierul a mai anunţat că va folosi „toate instrumentele posibile pentru a susţine investiţiile”, inclusiv prin realizarea unui fond de investiţii capitalizat din resurse bugetare sau din fonduri europene, „în măsura în care ni se va permite”. În principiu ideea nu este rea, deoarece un asemenea program ar fi util, prin ricoşeu, şi micilor companii, ce ar fi afectate de intrarea în incapacitate de plată a unui partener „mamut”.
Însă, un asemenea sprijin nu este suficient pentru companiile medii sau mici, cele mai multe dintre acestea cu capital integral românesc. Deja mai multe firme solicită şi sugerează programe în diferite domenii, unul dintre exemple fiind propunerea Federaţia Industriei Hoteliere din România, privind o campanie de comunicare de genul „Turist în ţara mea”, sau „Veniţi să vizitaţi o Românie sigură”, care să ajute la relansarea acestui sector.
În ce măsură guvernul va găsi de cuviinţă să acorde atenţie şi altor companii decât multinaţionalelor rămâne de văzut, însă, din experienţa de până acum, tare mi-e teamă că toată tevatura asta va ajuta companiile româneşti tot atâta cât o frecţie la un picior de lemn.

Articole din aceeasi categorie