BANCURI

– Măi Mărie, spune drept, m-ai înşelat tu vreodată?
– Să-ţi spun drept, o dată nu!
*****

Orice bărbat care crede că este mai deştept decît nevasta lui, este căsătorit cu o femeie inteligentă.
*****

Doi prieteni se întîlnesc:
– Bravo mă, felicitări! Am văzut că te-ai împăcat cu nevastă-ta!
– Ba nu ne-am împăcat, ce-ţi veni?
– Dar v-am văzut ieri împreună, spărgeaţi lemne în curte!
– Eh, …împărţeam mobila!
*****

Un scoţian, la o toaletă. Din neatenţie, din buzunarul îi cade o liră în toaletă. Se uită la liră… şi se întreabă dacă merită să-şi murdărească mîinile. După un timp scoate 10 lire din buzunar şi le aruncă în toaletă.
“Acum, da… merită să-ţi murdăreşti mîinile pentru 11 lire.”
*****

Slogan de campanie electorală la ARD: Băsescu să ne trăiască că-i capu la ţara noastră!
*****

Într-o zi un bătrîn a luat un coş şi s-a dus să culeagă nişte fructe din livada de lîngă lac. Cînd a ajuns acolo a observat nişte fetişcane care se scăldau. Cînd l-au văzut  fetele au intrat repede în apă pînă la gît şi i-au strigat:
– Nu ieşim din apă pînă nu pleci, boşorog pervers!
– Staţi liniştite, zice bătrînul, nu am venit ca să vă văd dezbrăcate. Am venit doar ca să dau de mîncare la crocodili.
Morala: Indiferent de vîrstă, cînd vine vorba de femei dezbrăcate, bărbaţii se orientează rapid!
*****

Iubitule, peisajul ăsta este superb. Pur şi simplu mă lasă mută!
– Perfect! Atunci aici punem cortul!
*****

Anunţ în ziar:
“Angajăm persoană pentru a lucra la containerele radioactive moleculare izotropice şi fotosintetizatoarele trifazice de uraniu.
Nu se cere pregătire de specialitate.”

Un infractor este interogat la poliţie:
– Spune, dom’le, ce-ai făcut!
– Păi am furat o cisternă cu vin…
– Şi…
– Jumătate am băut-o…
– Şi cu cealaltă jumătate ce-ai făcut?
– Păi, am vîndut-o…
– Şi ce-ai făcut cu banii?
– I-am băut!
*****

Un tip vine pe la 5 dimineaţa acasă. Intră tiptil în camera unde dormea soţia şi dă să-şi scoată pantalonii.
– Beţivule, iar vii la ora asta acasă?
– Nu, dragă, zice omu’, trăgîndu-şi pantalonii la loc, acuma plec.
*****

Sună o blondă la poliţie:
– Mi-au spart maşina, mi-au furat totul… şi volanul, şi pedalele, şi schimbătorul de viteze, totul…
Peste 5 minute, îşi dă cu palma peste cap şi sună iar la poliţie:
– Vă rog să ma scuzaţi, m-am urcat în spate!
*****

Ardeleanul se întoarce de la spitalul unde bunica familiei fusese internată în stare gravă.
– Ei, care-i baiul? îl întreabă cei de-acasă, nerăbdători să afle veştile.
– No, bine, răspunde ardeleanul. Doctorii spun că a ieşit din criză…
– Asta-i fain! exclamă cineva din familie.
– … şi a intrat în comă. Ce-o fi asta numai doctorii ştiu.
*****

Articole din aceeasi categorie