BANCURI

Un bărbat la volanul unei maşini… e noapte, el e foarte obosit după multe ore de condus. La un moment dat, trage pe dreapta pentru necesarul pui de somn. Nici n-apucă s-aţipească, că-l trezeşte unul:
– Nu vă supăraţi, aveţi un ceas?
Acesta nervos răspunde:
– E 4 jumate! Se bagă iar la somn. După ceva timp, altul îi bate-n geam:
– Nu vă supăraţi, aveţi un ceas?
Şi mai nervos răspunde:
– E 5 fără 10! După care scrie pe o foaie mare: „NU ŞTIU CÎT E CEASUL” şi o lipeşte pe maşina. Un al treilea se opreşte şi îi bate-n geam.
– Tu ce mai vrei mă? întreabă şoferul enervat la culme.
– E 5 şi 10!

Adam şi Eva se plimbă prin Paradis.
Eva    :  – Adam, mă iubeşti ?
Adam :  – Am vreo alternativă ?

– Prietene, n-am avut noroc cu nici o nevastă!
– Cum aşa ?
– Prima a fugit cu un italian . . .
– Şi-a doua ?
– Nu vrea să fugă . . .

Soţul aşteaptă lîngă salonul de înfrumuseţare. După mult timp,  soţia iese.
El se uită, respiră adînc şi spune :
– Bine măcar că ai încercat  . . . .

– Hai la o bere !
– De cînd s-a mutat soacra la mine, nu mai beau !
– De ce?
– N-am chef s-o văd în dublu exemplar  . . . .

Doi poliţişti gonesc cu maşina. La un moment dat ocolesc o groapă şi intră într-un pom. Ies amîndoi dintre fiarele contorsionate, iar unul din ei zice:
– Să ştii că merităm o primă! Niciodată nu am ajuns aşa repede la locul accidentului.

Întrebare: Ce faci dacă mîine vine sfîrşitul lumii?
Răspuns: Plec în România pentru că aştia-s cu 100 de ani în urmă !!!

Soţia unui programator îl trimite la alimentară:
– Dragă, cumpără şi tu un salam şi dacă au şi ouă, ia 10.
Se duce acesta la alimentară:
– Daţi-mi vă rog un salam. Dar ouă aveţi?
– Da.
– Atunci daţi-mi 10 salamuri.

Anunţ: Vă putem ajuta să vă onoraţi datoriile, inclusiv cea conjugală.

La un salon de tablouri cu vînzare:
– Ce garanţie am că acest tablou e original şi nu este o copie?
– Noi eliberăm garanţie pe trei ani.

2009… Criza Financiară Mondială… În SUA firma Ford a concediat 1.000 angajaţi… În Franţa firma Renault a concediat 2.000 angajaţi… În Germania firma VolksWagen a concediat 3.000 angajaţi… În Japonia, pentru a se alinia politicii mondiale, firma Toyota a scos din priză 4.000 de roboţi.

Două blonde:
– Aseară am făcut un test de sarcină.
– Vai! Şi au fost grele întrebările?

Pilotul unui avion către turnul de control:
– Mă aflu la 700 km de pămînt, la 1300 de m deasupra apei şi mi se termină combustibilul. Aştept instrucţiuni.
Turnul de control către pilot:
– Repetă după noi: “Tatăl nostru care eşti în ceruri….”

Articole din aceeasi categorie