Număr mare de îmbolnăviri cu COVID-19, la Cluj

Autoritățile clujene au anunțat miercuri că alte 42 de persoane din județ au fost confirmate cu Covid-19.

Conform acestora, 25 de persoane sunt internate în ATI, din care 19 din județ. În total s-au vindecat și au fost externate 704 persoane, din care 559 din județul Cluj, dar au decedat 45, din care 27 din Cluj.

În acțiuni sunt angrenați 419 polițiști, jandarmi, polițiști locali, ISU și SAJ. Autoritățile au verificat 764 de persoane și 110 societăți comerciale.

  • La nivel național, au fost înregistrate 1.415 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.Pe teritoriul României au fost confirmate 65.177 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

GCS arată că 31.048 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 7.026 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.427.626 de teste.

Un număr mare de cazuri de infectări s-a înregistrat, miercuri, și în alte țări europene. Germania a raportat cea mai mare creştere zilnică de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus din ultimele trei luni.

Institutul Robert Koch (RKI) a anunţat miercuri 1.226 de cazuri noi confirmate de la precedenta raportare. Această creştere, cea mai mare începând din data de 9 mai, ridică la 218.519 numărul total de infectări.

‘Acest lucru este, fără îndoială, foarte îngrijorător’, a afirmat ministrul sănătăţii, Jens Spahn, la postul de radio Deutschlandfunk.

‘Pentru că acum avem o mulţime de focare peste tot în ţară’, a explicat el, cerându-le cetăţenilor să rămână ‘foarte, foarte vigilenţi’.

‘Vedem că, din cauza turiştilor care revin, dar şi din cauza a tot felul de petreceri şi adunări de familii, acum avem focare mai mici şi mai mari în multe regiuni, în aproape toate zonele ţării’, a arătat Spahn.
A.M.C.

 

Articole din aceeasi categorie