Artişti în vremea pandemiei/Corespondenţă din New York, Statele Unite

Beth Levin: “…sunetul pianului este o reflexie a tot ce ai acumulat pentru momentul interpretării propriu-zise”

Totul a început cu o cerere de prietenie pe Linkedin, la care am răspuns cu amabilitate. Mai mult chiar, i-am trimis doamnei Beth Levine o primă întrebare din ceea ce îmi doream să fie şi s-a materializat în prezentul interviu. Discuţia s-a mutat pe Facebook, cu bucuria de a întâlni şi de asta de vorbă cu o distinsă şi apreciată doamnă a pianisticii, Beth Levin.

Beth a avut ocazia de a vizita România, Bucureştiul în 2010, dorinţa fiind de a reveni şi de a vedea mai mult. Discuţiile purtate au fost tot atâtea prilejuri de a mă familiariza cu artişti de notorietate cum sunt Mike Lee (artist fotograf), Anders Eliasson (compozitor suedez) şi nu în ultimul rând, cu Natasha Cherny, manager.

Poate, poate în anii următori vom avea ocazia să o vedem şi să o ascultăm pe Beth Levin la Cluj-Napoca, acompaniată de Orchestra Filarmonicii Transilvania, dorinţă ce se poate materializa.

Beth Levine a studiat cu Marian Filar şi vreau să mă opresc asupra figurii omului şi profesorului Filar. Născut la Varşovia, Marian Filar a fost considerat copilul minune al pianisticii poloneze. La 6 ani susţinea primul său recital pe scena Conservatorului din Varşovia, pentru ca la 12 ani, să aibă primul concert cu orchestra Filarmonicii din capitala Poloniei. A fost deportat în nu mai ăuţin de 7 lagăre naziste, primul fiind Majdanek, unde era să moară din cauza malnutriţiei şi a infecţiilor. Se cuveaneau menţionate aceste lucruri, utile pentru a înţelege formaţia pianistei Beth Levine.

Şi când mă gândesc că totul a pornit de la o cerere de prietenie. Mulţumesc Beth!

D.Ş.: În ideea studiilor, a profesorilor, concertelor, ce trebuie să ştim despre pianista Beth Levin?

Beth Levin: Primul meu profesor a fost Marian Filar, la Philadelphia. Profesorul său a fost celebrul Walter Gieseking, nu insist acum asupra personalităţii sale. Revin la Marian Filar, tată în sensul bun al cuvântului pentru toţi studenţii săi, pe care i-a pregătit cu multă atenţie, dar pe care i-a şi iubit foarte multe. M-a pregătit pentru primul meu concert, debut cu Philadelphia Orchestra, când aveam 12 ani. Trebuie să menţionez faptul că mi-am făcut debutul artistic interpretând Concertul nr 3 în do minor op 37 de Beethoven . La Curtis Institute of Music din Philadelpia am studiat cu Rudolf Serkin. L-am venerat pe Serkin, de la care am învăţat foarte multe în ceea ce priveşte mai ales, repertoriul cameral prin apropierea de sonatele lui Beethoven, Schubert, Schumann, Chopin, de cel cameral în general. Am decis apoi să mă prezint la audiţii la Leonard Shure, în Boston, alt mare profesor după Serkin, care mi-a influenţat cariera. Am fost foarte norocoasă, pentru că am avut parte de mari mentori care mi-au ghidat cariera muzicală.

D.Ş.: Ca solist interpret, cât de greu îţi este să stai deoparte de prieteni, colegi, de scenele de concert, de public…? Cât de greu îi este fiinţei umane să stea izolată?

Beth Levin: Pare să fie până la urmă, o pauză binevenită, dar una în timpul căreia mă gândesc la următorul meu concert. Am avut multe programate pentru primăvara acestui an, toate amânate din cauza pandemiei cu Covid 19. Sunt în legătură cu prietenii, cu familia, nu este însă acelaşi lucru cu a fi alături de ei live, de a interacţiona, de a cânta la pian. Cântatul la pian capătă un sens nou în ceea ce priveşte pregătirea şi efortul, altfel r[m\ne un act de sine stătător, lipsit de rezultate şi termeni de executare. Dacă poţi ieşi la o plimbare prin parc, atunci cu siguranţă, izolarea este mai puţin apăsătoare. Altfel spus, sunt o casnică cu preocupări diverse, gătit, citit…Şi una care crede că telefonul a devenit un lucru minunat în viaţa omului. Sper să trecem cu bine prin asta şi mai pregătiţi.

D.Ş.: Ai amintit de Beethoven, Schubert, Schumann, Chopin, câteva cuvinte despre ei. Ce lucrări anume îţi particularizează interpretările?

Beth Levin: Grea întrebare, foarte grea. Vreau să vorbesc despre Schubert, dar îmi amintesc imediat de Schumann! În momentul de faţă lucrez la Studii simfonice de Schumann, compozitor din care am interpretat multe lucrări, plus multe alte înregistrări. Modul său de căutarea a realităţii mi se potriveşte, la fel cum mi se potrivesc şi extremele sale. Ca Beethoven, poate fi tandru pentru o clipă, apoi feroce. Iubesc cum Schumann foloseşte pianul ca o orchestră în multe cazuri şi, în acelaşi timp, poate fi atât de simplu şi pur ca un cântec.

D.Ş.: Vorbeai de prezenţele scenice anulate. Ce s-a pierdut practic?

Beth Levin: Am avut în agenda artistică, cinci recitaluri, unul în Anglia, celelalte în Statele Unite. Sper din suflet ca ele să fie reprogramate fie pentru sfârşitul anului în curs, fie pentru anul viitor.

D.Ş.: A fost dirijată Beth Levine de români?

Beth Levin: Nu, deloc. Dirijorul meu favorit este de departe, Celibidache. Am concertat la Munchen, sub bagheta lui Christoph Schluren, care a studiat cu Celibidache. Este şi dirijorul care m-a introdus în filosofia lui Celibidache prin înregistrări. Ştiu că lui nu-i plăcea să fie înregistrat şi această atitudine intransigentă mi l-a reamintit pe Leonard Shure, care la rândul său avea a relaţie profundă cu muzica. Amândoi erau pătrunşi de acelaşi spirit muzical.

D.Ş.: Cum trec americanii prin această pandemie?

Beth Levin: Aici, în New York, oamenii stau în casă, folosesc măşti, păstrează distanţarea socială. Dar diferă de la stat la stat. Unele state sunt gata de relaxare, ceea ce ar putea fi periculos pe termen lung. Cred că ducem lipsa unei conduceri, că privim mai mult spre primari şi guvernatori aşteptând să primim sfaturi în materie de sănătate. Este o senzaţia foarte stranie să priveşti Grand Central Station lipsită de oameni.

D.Ş.: Cum ai defini sunetul pianului?

Beth Levin: Sunetul pianului este o reflexie a tot ce ai acumulat pentru momentul interpretării propriu-zise. Este un instrument care poate recrea, în imaginaţia ta, aproape orice.

Demostene ŞOFRON