Artiști în vremea pandemiei

Alina Bercu: ”…restricțiile și viața în general în Germania au fost mult mai blânde ca în alte țări europene și mai ușor de suportat”

Alina Bercu (n. 1990) a început studiul pianului la vârsta de 7 ani, cu profesoara Magdalena Toma. Nouă ani mai târziu, în 1999, devine eleva prof. univ. dr Stela Drăgușin, la Facultatea de Muzică din Brașov.

Studiile universitare le începe în 2006, sub îndrumarea profesorului Grigory Gruzman, la Universitatea de Muzică ”Franz Liszt” din Weimar, pentru ca, în 2011, să fie admisă la cursurile de masterat ale prof. Wolfgang Manz, la Universitatea de Muzică din Nurnberg.

Tânăra pianistă are deja o carieră concertistică impresionantă, cu numeroase recitaluri și concerte pe renumite scene din Europa, Statele Unite și Asia. Sunt de amintit Carnegie hall (New York), Tonhalle (Zurich), Tonhalle (Dusseldorf), Musikhalle din Hamburg, Auditorium de la Roma, Sala Palatului și Ateneul Român de la București…A concertat sub baghete ilustre cum sunt Sergiu Comissiona (Statele Unite), Misha Katz (Franța), Clemens Schuldt, Adrian Prabava, Robert Stehli (Germania); Jan Stulen, Theo Wolters (Olanda), Paolo Arrivabeni (Italia), Cristian mandeal, Horia Andreescu, Vlad Conta (România)…Din mai 2018, Alina Bercu este profesor asistent la Universitatea de Muzică ”Franz Liszt” din Weimar, iar începând cu anul 2020, activitatea pedagogică continuă la Academia Internațională ”Phoenixsee” din Dortmund, Germania. În februarie 2020, a primit distincția ”Proiectul muzical al anului” pentru integrala sonatelor de Beethoven, proiect pe care îl desfășoară în calitate de ”Artist in Residence” la Universitatea Transilvania din Brașov.

D.Ș.: Care este situația în Germania la ora actuală? Ei au pornit relaxarea mai repede decât noi, deși problemele medicale sunt departe de a fi rezolvate.

Alina Bercu: În Germania situația a fost per ansamblu de la început bună și recunosc că m-am simțit în siguranță mai tot timpul. Problemele medicale nu sunt nicăieri rezolvate, dar mă simt mai în siguranță aici, pentru că știu și văd cum cea mai mare majoritate a populației respectă regulile de igienă și de distanțare socială. La începutul primăverii, în martie și în aprilie, când toate activitățile au fost anulate și parcă toată planeta a luat o pauză, a fost poate cel mai greu moment, dar cu siguranță a fost o etapă prin care a trebuit să trecem și care a ajutat. În același timp, restricțiile și viața în general în Germania au fost mult mai blânde ca în alte țări europene și mai ușor de suportat; nu am fost niciodată complet izolați la domiciliu, nu ni s-a interzis să ieșim din case, dar da, a fost și este în continuare obligatoriu să purtăm măști.

D.Ș.: Cât de grea este izolarea pentru un artist, mai ales unul obișnuit cu sălile de concert?

Alina Bercu: La începutul lunii martie, când în decurs de câteva zile am aflat că toate concertele și proiectele din următoarele 3-4 luni sunt amânate sau anulate, am fost destul de șocată și am avut nevoie de o perioadă de “acomodare”.

Așa că am hotărât să folosesc timpul liber și să învăț repertoriu nou, să citesc mult, să fac din nou antrenamente de alergare și să încerc să îmi creez un stil de viață liniștit și ordonat pentru aceste câteva luni fără activitate concertistică. Numai că liniștea și ordinea nu au durat prea mult, pentru că la foarte scurt timp mi s-a propus o colaborare cu canalul tv ARTE pentru un concert special în perioada pandemiei. Timp de câteva săptămâni am lucrat intensiv pentru acest nou proiect, iar la sfârșitul lunii aprilie, împreună cu fostul meu profesor, Grigory Gruzman și cu prietenul meu foarte apropiat, Can Cakmur, am realizat acest concert care a fost transmis live pe ARTE și care a însemnat enorm pentru noi. În perioada aceea viața muzicală și culturală practic nu existau, toată lumea stătea acasă, iar noi am avut șansa să realizăm un proiect atât de frumos alături de un producător excepțional și de echipă tehnică absolut extraordinară. În luna iunie am avut din nou o serie de înregistrări, de data aceasta este vorba de o producție video cu “Carnavalul animalelor” de Saint-Saëns și de o sesiune de înregistrări pentru un CD cu lucrări de Tchaikovsky și Rachmaninov pentru casa de discuriOrganophon. La sfârșitul lui iulie am avut un recital tot alături de colegul meu Can Cakmur, de data aceasta cu public (în sfârșit!) Uitându-mă acum înapoi, aș spune că am fost foarte activă și mă bucur că am reușit să îmi reorganizez programul în așa fel încât să creez atâtea lucruri și în această perioadă dificilă.

D.Ș.: Cum sunt studenții tăi de la Weimar? Ce anume ai remarca și pe care contezi că vor ajunge soliști?

Alina Bercu: Experiența mea ca profesor asistent la Universitatea de Muzică “Franz Liszt” din Weimar a însemnat foarte mult și m-am îmbogățit enorm din punct de vedere muzical și pedagogic. Studenții cu care am lucrat în această perioadă sunt foarte talentați și muncitori. E greu de prevăzut cum vor arăta carierele lor peste câțiva ani, dar fie că vor deveni soliști sau profesori, vor fi cu siguranță reprezentanții unei generații muzicale puternice.

D.Ș.. Cum este o perioadă de stat în casă, ce lucrări muzicale sunt în atenția ta?

Alina Bercu: După două săptămâni de vacanță în care nu am studiat, am revenit acum la proiectul meu Beethoven, printre altele. Este vorba de integrala sonatelor pentru pian și și de integrala sonatelor pentru vioară și pian. În calitate de “Artist in residence” am la Universitatea “Transilvania” din Brașov, seria mea de recitaluri cu sonatele pentru pian și care deocamdată nu știu când se vor relua. Iar o lucrare nouă pe care am învățat-o acum în primăvara aceasta este Concertul nr. 3 de Rachmaninov. De ani de zile îmi doream să-l învăț și nu aveam timp suficient, iar acum a fost momentul potrivit.

D.Ș.: Sezonul de primăvară a fost compromis. Cum arată cel de vară-toamnă pentru pianista Alina Bercu?

Alina Bercu: După cum ți-am povestit mai devreme, da, multe proiecte s-au anulat sau s-au amânat, dar m-am reorientat și am fost activă și în această primăvară.

Dacă totul merge bine în următoarea perioadă, ceea ce sper din tot sufletul, din septembrie voi avea din nou concerte. În primul rând un recital cu ocazia lansării noului meu CD, apoi un alt concert la Hamburg alături de fostul meu profesor Grigory Gruzman. În octombrie și noiembrie urmează proiecte cu integrala sonatelor pentru vioară și pian de Beethoven, cvintetul de Schumann, un proiect cu muzică contemporană pe care îl vom și înregistra, alte trei concerte în Elveția în care voi cânta concertul nr. 2 de Beethoven, printre altele. Lista continuă și pentru începutul anului 2021, când voi cânta două recitaluri într-un festival Beethoven in Bienne (Elveția) sau pentru primăvara 2021 la Opera de Stat din Viena, alături de Baletul de Stat din Viena într-o producție a coregrafului Alexei Ratmansky, în care voi cânta “Tablouri dintr-o expoziție” de Mussorgsky.

Sunt niște proiecte foarte frumoase și de care mă bucur extraordinar de mult.

D.Ș.: Când vom avea ocazia revederii tale pe scena de concert a Filarmonicii Transilvania din Cluj?

Alina Bercu: Să sperăm că lucrurile se vor îmbunătăți și revin pe 5 februarie, 2021 cu concertul nr. 1 de Brahms.

Demostene ȘOFRON

Articole din aceeasi categorie