Artişti în vremea pandemiei

Cristian Sandu: “…spectacolul de pe scena vieţii a depăşit cu mult orice scenariu de film, libret de operă sau piesă de teatru”

Se certifică de ani buni deja, faptul că un artist nu are nevoie de prezentări anume. Nu are pentru că un artist este recomandat prin ceea ce face, prin moştenirea spirituală pe care o lasă istoriei.

Am fost alături de Cristian Sandu de foarte multe ori, reţinând prezenţe în fosa Orchestrei Operei Naţionale clujene, la pupitrul Filarmoncii, dirijând Orchestra Operei maghiare de Stat din Cluj-Napoca, Orchestra Academiei Naţionale de Muzică “Dima”, membru în juriul Concursului internaţional de canto “Alfredo Giacomotti” de la Pavia (Italia)…, prezenţe artistice apreciate de fiecare dată.

Interviul realizat a abordat mai multe teme. Răspunsurile oferite dau imaginea reală a omului, profesorului şi artistului Cristian Sandu, ancorat în problematica timpului, analize lucide şi pertinente.

D.Ş.: Pe lume-s multe mari minuni, minuni mai mari ca omul nu-s. Cum trece prin aceste zile omul şi artistul Cristian Sandu?

Cristian Sandu: Fără îndoială trăim timpuri istorice, în care paradigmele se schimbă iar universul social se transformă sub ochii noştri cu o extraordinară rapiditate. Dacă natura îşi urmează nestingherită legile ei reglate de mii şi mii de ani, se pare că funcţionarea umanităţii este supusă unor legi de multe ori în contradiţie cu natura din care facem parte. O lume în care tehnica, ştiinţa, credinţa, biologia şi geografia se află într-o permanent dispută din care prea puţini câştigă. Suntem spectatorii unor timpuri în care valorile par că se inversează şi în care trebuie să ne dobândim libertatea tocmai prin constrângerile şi limitările la care suntem supuşi. Şi trebuie să recunosc că în această perioadă, spectacolul de pe scena vieţii a depăşit cu mult orice scenariu de film, libret de operă sau piesă de teatru. Timpuri care amintesc de lumea fantastică a lui Orwell şi Huxley, încarnată în prezent şi extraordinar de reală.

D.Ş.: Regizorul Cristi Puiu vorbeşte despre profesie şi pasiune, cât este coşmar, cât este penitenţă pentru un artist obişnuit cu repetiţii, cu săli de concert, cu public, cu studenţi? Cât este extaz şi cât este agonie în aceste zile?

Cristian Sandu: Deşi este un timp în care pare că multe lucruri s-au blocat şi nu funcţionează, este mai mult o aparenţă. Viaţa şi Universul nu-şi opresc cursul şi sunt într-o continuă expansiune şi mişcare, independente de agonia sau extazul nostru. Confruntat cu noua realitate impusă de situaţia de urgenţă, m-am întors la rutina mea constructivă legată de bucuria lecturii, studiul şi analiza partiturilor, vizionarea filmelor SF, contactul cu natura, atât cât a fost posibil. Apoi siturile marilor instituţii de concert sau spectacole au fost pline de transmisii online, un cadou extraordinar făcut publicului mai ales că accesarea acestor evenimente ar fi presupus o minimă investiţie de preţ şi timp. Spectacole extraordinare cu mari artişti, orchestre şi dirijori, ce au inundat realmente spaţiul virtual al caselor noastre. Ce bucurie! În mod gratuit şi extrem de confortabil! Da, aşa este, dar au rămas în acelaşi spaţiu virtual! Pentru că dincolo de satisfacţia personală a accesării acestor minunăţii, a documentului sonor în sine, lipseşte energia vie, a contactului nemijlocit cu scena, cu publicul, cu artiştii, cu muzica şi arta până la urmă. Pentru că arta şi muzica reprezintă un alt mod de a ne bucura şi relaţiona împreună. De a crea, de a ne împartăşi şi de a învăţa împreună. Împreună, un cuvânt ce primeşte conotaţii tot mai bizare în distanţarea impusă de această perioadă. Ţine-te departe de aproapele tău…

D.Ş.: O parte din timp o petreci online. Este online-ul o binefacere în cazul meseriilor vocaţionale?

Cristian Sandu: Fără îndoială, spaţiul online a fost în această perioadă un spaţiu al experimentului şi al descoperirii. Deşi m-am adaptat acestui mediu dar fără să împărtăşesc un mare entuziasm, consider că în cazul artiştilor acest tip de comunicare reprezintă un compromis eşuat şi fără o finalitate sănătoasă. Comunicarea mijlocită de un telefon, tabletă sau computer, nu poate înlocui interacţiunea faţă în faţă, bucuria relaţionării şi contactul cu omul de lângă tine. Am văzut încercări temerare ale unor colegi de breaslă în a menţine viu interesul pentru muzica împreună, prin diverse producţii şi manifestări online. În afară de efortul lăudabil şi munca desfăşurată, rezultatul reprezintă un eşec lamentabil şi o soluţie de avarie. Mi-e teamă să anticip că viitorul ar putea lua forma asta! Scena, teatrul, muzica, şi artă în general reprezintă o continuare firească a vieţii şi a dialogului nostru ca oameni. Este o parte din firescul existenţei noastre pentru că act artistic fără public nu poate exista. Suntem conectaţi şi parte al aceluiaşi întreg.

D.Ş.: Ce a pierdut, contracte mă refer, Cristian Sandu în aceste trei luni? Şi în ideea de mai sus, ca şi o continuare firească, cum arată sezonul toamnă – iarnă? Ce mai rămâne în picioare ca prezenţe în spectacole sau pe scene de concert?

Cristian Sandu: Toate spectacolele din ţară au fost anulate şi reprogramate. Concertele şi producţiile studenţilor mei, premiera de Don Giovanni de la Teatrul Nae Leonard din Galaţi, Turandot de la Opera Craiova într-o distribuţie internaţională formidabilă, concerte simfonice în ţară, o nouă deplasare în America de Sud pentru un ciclu de spectacole de balet cu Orchestra Simfonică Naţională a Columbiei. În ceea ce priveşte sezonul ce urmează este greu de anticipat pentru că depindem de deciziile celor ce tutelează acest fenomen al pandemiei şi experimentului la care suntem supuşi.

D.Ş.: Revin la studeţii tăi. Cât reuşesc studenţii tăi să înveţe, la nivel de sonor, de gestică, cele predate. Cât reuşesc să reţină, să-şi însuşeasca?

Cristian Sandu: În ceea ce priveşte munca şi interacţiunea cu studenţii mei, fără a avea posibilitatea de a ne întâlni, ne-am adaptat vremurilor. Ansamblul de operă a continuat online dar individual, prin interacţiunea cu fiecare student în parte iar cursurile de orchestră s-au desfăşurat de această dată prin vizionarea şi analizarea repetiţiilor unor mari dirijori. O cale prin care chiar şi în lipsa instrumentului (orchestra), atenţia distributivă, spiritul critic şi analitic sau capacitatea de sinteză pot funcţiona. În ceea ce priveşte însă procesul de predare şi exemplificare online prin internet, ne-am lovit de limitările şi modificările apărute la nivelul timbralităţii şi culorii naturale a vocii sau instrumentului. Relaţia directă profesor – student nu poate fi înlocuită sau suplinită de un aparat, oricât de performant ar fi. Ori muzica ca fenomen social s-a născut prin punerea împreună a vocilor şi instrumentelor, prin dialogul acestora într-un spaţiu comun. De aceea spaţiul online este văduvit de bucuria de a relaţiona la propriu, de a trăi, de a vibra şi de a ne descoperi împreună. În lumea creaţiei şi emoţiei artistice colective, a energiei născute şi transmise tocmai prin sinergia interacţiunii şi muncii împreună, maşina nu poate înlocui omul. Cel puţin pentru moment. Pentru că doar împreună poate fi omogenizată unitatea, ascultarea, naturaleţea, transparenţa şi armonizarea. În egală măsură a instrumentelor, vocilor sau spiritelor. Orice fapt ce exclude prezenţa şi interacţiunea noastră nemijlocită, se tranformă într-un fenomen tehnic şi mecanic, sec şi lipsit de emoţia şi viaţa ce a stat la baza devenirii noastre.

D.Ş.: Este un timp al gândirii. La ce se gândeşte Cristian Sandu în aceste zile? Tot în ideea izolării, la ce lucrezi, opere, lucrări simfonice?

Cristian Sandu: Îmi menţin trează mintea şi inima printr-o învăţare continuă şi o reevaluare neîntreruptă a propriilor experienţe. Este un timp potrivit pentru introspecţie şi meditaţie, pentru reflecţie şi înţelegere. Un timp în care termeni precum Dumnezeu, familie, profesie sau prieten capătă valenţe nebănuite. Studiez şi mă pregătesc pentru revenirea pe scenă, mă documentez dar mă şi relaxez, gătesc, citesc şi scriu. Scriu şi pregătesc ediţia a doua a primei mele cărţi, Stilemele verismului în evoluţia operei moderne. O ediţie revăzută şi adăugită dar într-un limbaj mai puţin tehnic şi specializat, accesibil şi familiar publicului şi iubitorilor de operă. Un demers prin care doresc să împărtăşesc bucuria şi împlinirea de a exista şi de a trăi împreună, de o parte şi de cealaltă a scenei, prin muzica ce ne uneşte.

Demostene ŞOFRON