Arestată pentru proteste împotriva preşedintelui Trump

Actriţa americană Susan Sarandon a fost arestată timp de “câteva ore” după marşul femeilor la Washington împotriva politicilor migratorii ale preşedintelui SUA, Donald Trump, au declarat pentru EFE surse ale organizatorilor protestului.
“Susan Sarandon a fost arestată timp de câteva ore pentru participarea la manifestaţia noastră”, a declarat sursa, care a solicitat anonimatul. Însăşi artista a asigurat pe contul său de Twitter că a fost reţinută: “Arestată. Rămânem puternici. Continuăm lupta”, a scris Sarandon.
Aşa cum au informat EFE surse ale poliţiei din Washington, în total 575 de femei au fost arestate pentru că au manifestat ilegal în cadrul marşului exprimându-şi refuzul faţă de politicile de separare a familiilor imigranţilor fără acte în regulă şi de arestările promovate de Trump.

Articole din aceeasi categorie