Arbitru italian la România – Suedia

Acesta a condus în 2012 victoria senzaţională a CFR-ului pe “Old Trafford”, 1-0 cu gigantul Manchester United.

Arbitrul italian Daniele Orsato va conduce meciul dintre naţionalele de fotbal ale României şi Suediei, care va avea loc vineri, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa F din cadrul preliminariilor Campionatului European de anul viitor. Daniele Orsato, care va împlini în această lună 44 de ani, este arbitru FIFA din 2010. Orsato este un obişnuit al echipelor româneşti şi al Arenei Naţionale. În 2012, italianul a arbitrat finala Cupei României dintre Dinamo şi Rapid, câştigată de „câini’’ cu 1-0. În decembrie 2012, a oficiat la victoria de senzaţie a echipei CFR Cluj pe “Old Trafford”, 1-0 cu Manchester United în Liga Campionilor. În 2014, a condus partida Petrolul Ploieşti – Dinamo Zagreb 1-3, la Ploieşti, în preliminariile Europa League. În august 2016 a revenit pe Arena Naţională pentru meciul FCSB – Manchester City 0-5, din play-off-ul Ligii Campionilor. În acest sezon de Champions League a condus două partide, ambele cu echipe la care joacă internaţionali români, Florin Andone (Galatasaray) şi Răzvan Marin (Ajax), Galatasaray – Real Madrid 0-1, respectiv Valencia – Ajax 0-3.

România întâlneşte în ultimele două partide din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2020 selecţionata Suediei, vineri 15 noiembrie (ora 21:45), pe Arena Naţională din Capitală, şi reprezentativa Spaniei, luni 18 noiembrie (ora 21:45), pe Stadionul “Wanda Metropolitano” din Madrid.

După opt partide disputate, România ocupă locul 3 în Grupa F, cu 14 puncte, şi are nevoie de o victorie în partida cu Suedia şi un rezultat de egalitate cu Spania pentru a se califica la EURO 2020.

Articole din aceeasi categorie