Aproximativ 65% dintre studenţi se întreţin numai din veniturile părinţilor şi ale rudelor

Taxele universitare constituie, în prezent, cea mai mare problemă a studenţilor români, potrivit unui studiu realizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi dat publicităţii la sfîrşitul săptămînii trecute. Conform studiului, aproape 70% dintre studenţii români au venituri sub 500 lei/lună. Aproximativ 65% dintre studenţi se întreţin numai din veniturile părinţilor şi ale rudelor, şi aproximativ 25% dintre studenţi au un job full sau part time. Doar 7,4% dintre studenţi se întreţin în principal din burse şi doar 12,9% declară că dispun de un venit lunar de peste 700 lei pe lună.

Aproximativ 71% dintre studenţi consideră valoarea taxei de studiu ca fiind mare şi foarte mare. Studiul relevă că, pe Sigla ANOSRlîngă taxa de studiu, universităţile percep o serie de alte taxe, „mai mult sau mai puţin justificate”, ca de exemplu taxa de înscriere la facultate, taxa de înmatriculare, taxa de eliberare de adeverinţe, taxa de bibliotecă, taxa de eliberare a diplomelor.

În ceea ce priveşte căminele studenţeşti, condiţiile oferite de acestea „sînt într-un trend de îmbunătăţire, însă locurile de cazare rămîn insuficiente”. Conform studiului ANOSR, 90% dintre studenţi nu sînt informaţi cu privire la modul de cheltuire a regiei de cămin. 41,8%  dintre toţi respondenţii consideră taxele căminelor ca fiind mari sau exagerate.

Există universităţi în care nu sînt cantine studenţeşti sau acestea sînt nefuncţionale. 13,7% dintre respondenţi mănîncă zilnic în aceste spaţii şi 26,5% mănîncă o dată pe lună la cantină.

Peste 80% dintre studenţi consideră că bursa nu acoperă sau acoperă doar parţial cheltuielile minime pentru masă şi cazare. Potrivit aceluiaşi studiu, peste 50% dintre studenţi nu sînt motivaţi de valoarea bursei în a-şi îmbunătăţi rezultatele academice.

În doar 3 universităţi, din cele 24 în care s-a realizat studiul, peste 40 % dintre studenţi sînt mulţumiţi de cabinetele medicale. În doar 6 universităţi procentul celor mulţumiţi de serviciul de pază depăşeşte 40%. Bazele sportive par să se bucure de cea mai mare satisfacţie a studenţilor, însă ANOSR consideră gravă situaţia a peste un sfert dintre universităţi, în care sub 20% dintre studenţii chestionaţi sînt mulţumiţi de bazele sportive.

Dintre toate serviciile sociale, cea mai nesatisfăcătoare situaţie este cea a Centrelor de Consiliere şi Orientare Profesională. Conform studiului, în 16 universităţi, sub 20% dintre studenţi au auzit de Centrele de Consiliere. În 22 de universităţi, sub 20% de studenţi sînt mulţumiţi de Centrele de Consiliere.

În ceea ce priveşte capacitatea de influenţare a servicilor sociale, studenţii consideră că taxele de studiu sînt elementul social cel mai greu de schimbat, pe cînd bursele şi căminele – mai uşor de influenţat.

Studiul ANOSR a fost realizat prin chestionarea a aproximativ 20.000 de studenţi din 24 de universităţi de stat din România, cu ajutorul a peste 50 de organizaţii studenţeşti locale.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie