Apicultorul Aron Stoica: „De ce mor albinele”(I)

Apicultorul profesionist Aron Stoica din Câmpeni, Alba, practicant al acestei profesii de peste 40 de ani, trage un disperat semnal de alarmă privitor la disparița accelerată a albinelor autohtone. Apis Mellifera Carpatica va deveni istorie, spune Aron Stoica, și este incalificabil că guvernanții noștri impasibili nu se sinchisesc, nici de această dată, de aneantizarea unei valori naționale unice.

După ce așa-zișii guvernanți ai țării au ruinat din temelii și în timp record, după 1989, economia țării, prin decizii abuzive și ilegale, acum se pierde absurd, cu imense pagube, din crasă ignoranţă, și hărnicuța Apis Mellifera Carpatica. Revoltat de indiferenţa acută a celor obligaţi să apere specia, Aron Stoica cere ministrului Agriculturii, Adrian Oros, iniţierea urgentă a unui program concret pentru salvarea unei certe avuții naționale: albina românilor, mulțumită căreia încă mai avem, dar pentru puțini ani, o miere de rară calitate, atât de căutată de străini pentru gustul minunat și pentru efectele curative demonstrate de secole.

Fiind absolvent al disciplinei Apicultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, Aron Stoica a decis să încredințeze un studiu propriu, aproape academic, intitulat „De ce mor albinele”, profesorilor Facultății clujene pe care a urmat-o. „Observațiile lui Aron Stoica referitoare la situația extrem de critică a albinelor sunt cu totul pertinente. Punctele sale de vedere coincid cu ale noastre”, au declarat universitarii clujeni.

Cotidianul „Făclia” prezintă principalele argumente aduse de destoinicul apicultor din Munții Apuseni (producător al brandului bio „Miere de Transilvania”) în privința cauzelor care duc la mortalitatea progresivă a familiilor de Apis Mellifera Carpatica. În următoarea ediţie a cotinianului va fi expus punctul de vedere al decanului Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii a USAMV, prof. univ. dr. Daniel Dezmirean, specialist în Tehnologia Producţiilor Apicole.

În studiul său, Aron Stoica folosește pentru Apis Mellifera Carpatica, îngrijită de om, denumirea «albină domestică», iar pentru cele care nu se bucură de sprijinul omului «albine sălbatice». Afirmațiile lui Aron Stoica din studiu se bazează pe observații îndelungate şi pertinente, de specialist autentic, şi pe fenomene constatate în stupina sa și în mediul înconjurător, între anii 1980-2020, de când practică apicultura în Munții Apuseni, pe Valea Arieșului. El descrie aceste fenomene care fac incompatibilă viața albinuței româneşti cu natura degradată brutal de om prin defrișări masive de păduri şi modificarea accelerată a bazei melifere pe fondul diminuării suprafeţelor forestiere şi schimbării dramatice a climei pe Pământ.

Durata de viață a albinei lucrătoare este scurtă, dar omul i-a înzecit, cinic, gradul de uzură prin tot felul de practici amatoriste şi distructive. Stoica atrage atenţia asupra morţii albinelor prin lipsa de hrană, pentru că baza meliferă s-a modificat radical din cauza schimbărilor climatice generate de intervenţia haotică şi răufăcătoare a omului în natură. Comportamentul albinei autohtone este influenţat şi de un transfer subteran, incontrolabil, de material genetic adus din alte zone europene, Italia cu precădere. Noua „generaţie” de apicultori are sumare studii, de regulă legate doar de tehnolgia apicolă, şi ignoră un dat esenţial al naturii: echilibrul biotopurilor. Structura biotopului determină configurația ecosistemului. Stoica analizează factorii de influență, direcți şi indirecţi, care acționează asupra Apis Mellifera Carpatica, iar concluziile extrem de dureroase trebuie să ne facă responsabili pe noi toţi.

CE AR FI DE FĂCUT potrivit apicultorului Aron Stoica:
1. Impunerea imediată de taxe vamale la toată mierea de import
2. Oprirea defrişării pădurilor
3. Reglementarea de urgenţă a stupăritului pastoral în acord cu potenţialul melifer unde se face deplasarea
4. Plantarea suprafeţelor degradate cu specii de arbori entomofili: salcâm + tei + stejar, răşinoase + paltin de munte + scoruş + fag, urmărindu-se eşalonarea înfloritului, implicit a culesului de nectar şi polen.
5. Cartarea din punct de vedere melifer a tuturor suprafeţelor care nu fac obiectul agriculturii intensive, mai ales a zonelor de deal şi de munte, urmată de măsuri de restricţionare a apiculturii în funcţie de această cartare”.

***

„De cele mai multe ori apicultorul este un om pasionat de albine care face tot ce poate pentru ca albinele lui să fie cât mai bine îngrijite, mereu în putere maximă, astfel încât să poată trage foloase de pe urma lor. În ultimii ani a apărut o categorie nouă de apicultori, interesați în primul rând de fondurile europene nerambursabile acordate”, spune Stoica.

„Până prin anii 1980-1985, Apis Mellifera supraviețuia în sălbăticie în echilibru cu celelalte specii. Ulterior, odată cu importarea parazitului varroa jakobsonii, care ucide rapid orice roi de albine domestice evadat în sălbăticie, ele au dispărut. Varroa a schimbat radical acest echilibru: numai albinele domestice supraviețuiesc cu ajutorul omului prin tratamentele antivarroa, albinele melifere sălbatice mor în maximum 1-2 ani de la infestare. În zona de munte acesta a fost primul ŞOC pe care l-au primit TOATE albinele, șoc care a perturbat grav echilibrul dintre ele, favorizindu-le pe cele domestice ce beneficiau de tratament. Consecințele infestării cu varroa a albinelor melifere sunt în prezent cunoscute, dar nu am cunoștință dacă acest parazit infestează și alte albine (de exemplu bondarii) care au o biologie asemănătoare cu a albinelor melifere (fac cuiburi din ceară în care cresc puiet). Teoretic, consider că este posibil. Dacă se întâmplă și în realitate, cu siguranță omenirea va avea o problemă globală imposibil de gestionat, cu consecințe devastatoare asupra biosferei Pământului.

Modificarea mediului natural de către om. Depopularea masivă a satelor de munte, nemailucrarea pământului (pășuni, fânețe, arabil) – nu se mai cosește, nu se mai fertilizează, nu se mai cresc animale care să pască iarba de pe pășuni, nu se mai îngrașă solul cu bălegar de oi sau de vite (ovinele dispărând în totalitate) etc., toate acestea au avut ca rezultat diminuarea resurselor biotopurilor montane prin reducerea biodiversitatii mai ales din flora spontană, unde acum domină gramineele, rogozurile și alte plante fără importanță apicolă. La acestea se adaugă: poluarea chimică a solurilor și apelor de suprafață, poluarea atmosferică, poluarea electromagnetică (unde radio, telefonie, internet) poluarea biologică, agricultura din ce în ce mai restransă dar din ce în ce mai poluantă, defrișări de păduri pe întinse suprafețe, schimbările climatice – toate ca rezultat al activităților umane ce urmăresc numai profitul economic, ignorand permanent impactul acestor acțiuni asupra ecosistemelor, asupra biotopurilor care devin din ce în ce mai slab productive, incapabile să susțina biocenozele de pe ele.

Acţiunile guvernanţilor: înmulțirea necontrolată a numărului de familii de albine prin alocarea de fonduri nerambusabile, fără a ține cont de baza meliferă în regres, de lipsa totală a unei cartări a potențialului melifer al țării. Concomitent a început și importul necontrolat de material biologic inadaptat mai ales condițiilor de munte precum și înmulțirea necontrolată a acestora. La ora actuală nu cred că mai există undeva albina carpatină nemetisată. S-a ajuns la depășirea de 10-20 de ori a normelor anterior valabile privind numărul de familii de albine/vatra de stupină (60-70 familii), fără a se ține deloc seama de distanța minimă de izolare dintre acestea, amplasându-se stupine claie peste grămadă, unele lângă altele și uneori unele peste altele, cu un singur țel: să vină banii europeni și odată cu ei să vină și voturile la alegeri. Pe toată Valea Arieșului nu mai există o localitate în care să nu fie depășite aceste norme. Mai mult decât atât, vara mai vin stupine și din alte părți, în pastoral, cu speranța că la munte va fi mai bine.

Așa a apărut cel de-al doilea MARE ȘOC pentru albine. Toate arealele au devenit suprapopulate cu albine domestice, ajungându-se la un punct în care biotopurile nu le mai pot susține – nectar/polen. Rând pe rând, albinele sălbalice sunt eliminate iar moartea acestora declanșează o reacție în lanț în lumea vegetală: dispariția polenizatorilor duce la reducerea drastică a platelor polenizate. Rezultă un „deșert” verde din punct de vedere apicol, aproape ca în zonele de șes cu agricultură intensivă.

Importul de roi și mătci din Italia și Germania a dus la apariția unor metişi cu albinele carpatine care nu sunt adaptați la dinamica culesurilor autohtone, de exemplu albine italiene care nu au dat randament la tei deși erau foarte puternice, albine de iernare mai multe cu una două rame care în familiile foarte puternice nu se pregătesc de iernare și mor în luna decembrie, albine care întârzie culesul dimineața și încetează mai repede culesul seara, consum mai mare de miere pentru iernat, mătci care se epuizează în maximum doi ani, mătci care opresc mai repede ouatul (iulie); în ghemul de iernare se formează un condens permanent mult mai intens decât cel ce se forma anterior anului 2000, deși iernile erau mult mai grele decât în prezent.

A început să scadă numărul de bondari vara; dispare trifoiul roșu și cel montan din pajiștile montane. Este o certă involuție a bazei melifere. De ce mor și bondarii, că ei nu fac varoză. Oare nu cumva mor de foame? Șocant! Cu siguranță, da. Albinele domestice în exces sunt principala cauză a acestei situații. Ele însele vor deveni victime, în cazul în care nu vor interveni oamenii pentru a suplini deficitul de hrană creat.

Carmen FĂRCAȘIU,
transcriere fragmentară a studiului apicultorului Aron Stoica

Articole din aceeasi categorie