Apicultorul Aron Stoica: „De ce mor albinele” (III)

Numărul de familii de albine de elită din rasa autohtonă Apis Mellifera Carpatica este în continuă scădere. Fondul genetic al albinei româneşti este în pericol, din cauza introducerii neautorizate de noi hibrizi de albine pe teritoriul ţării noastre. Apicultorul profesionist Aron Stoica din Câmpeni, Alba, practicant al acestei profesii de peste 40 de ani, trage un semnal de alarmă privitor la dispariția accelerată a albinelor autohtone.

Apis Mellifera Carpatica a fost medaliată de trei ori la congresele internaţionale ale Apimondia pentru caracteristicile valoroase de comportament şi marea productivitate. Introducerea raselor străine (caucaziene, italiene, etc) a fost contraproductivă. Pentru protejarea Apis Mellifera Carpatica este nevoie inclusiv de stoparea comercializării mierii neconforme, falsificate sau fără origine corect declarată, dar prezentată ca producţie naturală şi autohtonă.

Decanul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii a USAMV, prof. univ.dr. Daniel Dezmirean, susţine necesitatea derulării unui program naţional ferm, menit să protejeze Apis Mellifera Carpatica. Pot sprijini un astfel de proiect colegii săi profesioniştii: cercetător dr. ing. Otilia Bobiş, specialist în apicultură, cadru didactic asociat la USAMV, cu stagii de cercetare în universităţi de prestigiu din Europa – Berna, Bremen, Gent, Torino-, chimist dr. Victoriţa Bonta, asistent dr. de cercetare în controlul calității produselor alimentare Claudia Paşca, doctorand ing. Rodica Mărgăoan, specialiştii în patologie de la Medicină Veterinară, şi, bineînţeles, prof. dr. ing. Liviu Alexandru Mărghitaş, o personalitate în domeniul Apiculturii, coordonatorul Departamentului de Tehnologii Apicole şi Sericicole din USAMV.

„Domnul Aron Stoica este un apicultor cu fanion pentru zona de pe Valea Arieșului a Munților Apuseni. Pericolele tot mai numeroase pentru viața familiilor de albine au fost semnalate de mulți apicultori cu experiență. Este o patologie polifactorială generată de industralizare, multiplele fenomene perturbante cauzate de schimbările climatice de care este responsabil omul, degradarea bazei melifere și nerespectarea cutumelor tradiționale privind amplasarea vetrei de stupină. Familia de albine este pusă în fața unor provocări pe care noi le vedem din prisma noastră, încercăm să le aprofundăm din afara familiei, nu știm cu totul exact ce se întâmplă în interiorul coloniei şi modul în care reacționează albinele», a relatat, pentru cotidianul «Făclia», decanul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii a USAMV, prof. univ. dr. Daniel Dezmirean.

„Albinele roiesc, iar apoi, confruntate cu intemperii, poluare cu pesticide, fie reușesc fie nu să gestioneze situația. Problema cea mai mare este că atunci când sunt puse în fața unei decizii, există factori care le perturbă, nu pot lua decizia de salvare a speciei în confruntarea cu un pericol iminent, și mă refer aici în primul rând la utilizarea tuturor pesticidelor în culturile agricole. Pesticidele omoară albinele. Să ne gândim la organismul uman bombardat cu tot felul de contaminanți, din medicamente sau din hrană: ce reacții trebuie să aibă corpul nostru pentru creșterea imunității, pentru a face faţă acestor pericole. La fel se întâmplă şi cu albinele. Li se administrează albinelor antibiotice preventiv contra Loca americană (n.r.: infecţie bacteriana cauzată de bacteria Bacillus larvae). NU există administrare preventivă de antibiotice! Este o modalitate sigură de a deprecia complet produsul destinat comercializării. Este legiferată interzicerea antibioticelor în miere”.

Referindu-se la afirmația lui Aron Stoica privitor la faptul că „albinele mor de foame din cauza diminuării resurselor biotopurilor montane prin reducerea biodiversității din flora spontană, precum şi din cauza ignorării normelor referitoare la vatra de stupină (60-70 familii)”, prof. univ. dr. Daniel Dezmirean a arătat că aspectele evidenţiate în studiul „De ce mor albinele” sunt întru totul conforme realităţii.

„Sunt modificări comportamentale la nivelul fiziologiei plantelor. Încălzirea globală este o realitate (în luna februarie a acestui an, în Antarctica temperatura a fost de 20 de grade Celsius, cea mai mare din istorie). Pădurile sunt cele care împiedică emisiile de carbon, iar defrișările forestiere aduc severe schimbări climatice, cu repercursiuni asupra bazei mellifere, adică a sursei de hrană pentru albine şi celelalte insecte entomofile, pentru tot ce înseamnă lanţul trofic, la urma urmei. Prin polenizare, albinele asigură biodiversitatea. Ne lăudăm cu sorturile noastre de miere, atenţie! cele obţinute în condiţii oneste, cu raportare la producţia de miere naturală a familiei de albine. Ţine de lipsa de onestitate, de lipsa de corectitudine să iei ultimele rezerve din arcadele cu miere din stup şi să hrăneşti apoi albinele cu siropuri, care sunt hrană artificială. În situaţia în care albinele nu au cules nectar pentru producerea mierii în stup, apicultorul trebuie să intervină, într-adevăr. Dar, din păcate, intervine cu siropuri artificiale care depreciază calitatea mierii. Sunt încă destule personaje preocupate de falsificarea mierii; ele nu sunt deloc responsabile pentru produsul prezentat la stand sub titulatura falsă de miere naturală. Noi recomandăm mierea ca fiind un panaceu universal. Apiterapia foloseşte mierea, polenul, ceara, lăptişorul de matcă şi veninul albinelor pentru prevenirea şi tratarea unor afecţiuni. Nu întotdeauna apiterapia rezolvă toate problemele, dar are, în mod cert, un aport consistent. Zilele trecute, în Italia se făcea reclamă la oţetul de miere care stimulează creşterea imunităţii organismului şi e de folos împotriva coronavirusului».

La întrebarea „Ce paşi concreţi trebuie urmaţi pentru salvarea Apis Mellifera Carpatica?” prof. univ. dr. Daniel Dezmirean a indicat următoarele:

„În primul rând, apicultorii trebuie să adopte tehnologiile clasice pe care le cunosc şi să respecte specia. Suşele trebuie să fie din ecotipurile locale. Sunt mulţi apicultori, cu stupine staționare, care nu au amestecat rasa. E necesară o genotipare, sunt necesare analize de genetică moleculară, pentru stabilirea varietăților locale. Trebuie pusă în mișcare o politică de conservare a varietăţilor locale de Apis Mellifera Carpatica. În Germania, de pildă, a fost creată o zonă izolată reproductiv pentru protejarea albinelor autohtone.

Să fie stopată utilizarea pesticidelor. Să se renunţe la administrarea de antibiotice în scop profilactic. Se face profilaţie cu medicamente pentru anumite boli, dar nu pentru toate şi nu oricum. Când este necesară administrarea unor medicamente, dozele să fie obligatoriu cele recomandate de producător – câteva picături pe hârtia de fumigație și nu mai mult. Trebuie gândit logic modul în care se face pastoralul, fără a supra-aglomera zonele melifere, fără a epuiza albinele prin căutarea necesarului de hrană în zona supra-aglomerată. De cele mai multe ori, la culesul de salcâm ori de tei, stupii stau îngrămădiţi, stau unul peste altul.

În trecut, Legea apiculturii era respectată, posesorii de stupine își anunțau prezența la Ocolul silvic și la Primărie. Acestea trebuie să aibă o evidență și specialiști care să spună care este încărcătura de familii de albine la hectar, pe diferite sorturi de miere. Apicultorii trebuie să înțeleagă că nu au loc toți într-o vatră a stupinei; ei trebuie să știe care este capacitatea bazei melifere din zona respectivă. Aglomerările din zonele melifere dau totul peste cap, nemaivorbind de condițiile climatice. În plus, din zonele de munte melifere supra-aglomerate stupii se întorc cu toate bolile posibile. Accesul în bazinele melifere trebuie să fie restricționat în funcție de capacitatea acestora. Specialiștii din primării pot face acest lucru. Dacă pe două hectare vin 20 de apicultori cu 1.000 de stupi este clar că nu e loc pentru toți. Producţia de nectar a plantelor melifere este mult mai redusă în ultimii ani. Monoculturile îngreunează efortul albinelor de a găsi nectarul. Pe culturile monobloc, împinse până la marginea drumului, lipsesc benzile cu floră spontană. Iar pe terenurile din oraş să nu mai plantăm gazon fără nici o floare, ci pe cel rustic, cu minunate corole pentru albine”.
Cu privire la fenomenele de canibalism dintr-un stup, menţionate în studiul său de Aron Stoica, prof. univ. dr. Daniel Dezmirean a arătat că acestea sunt, desigur, „anomalii în funcţionarea unei familii. Aspectul a fost observat şi de alţi apicultori iar unii dintre ei le asociază şi cu mutatul ouălor dintr-o parte în alta de către albinele lucrătoare – furtul ouălor, mecanism patologic căruia nu i se cunoaşte motivul.

În colonia de albine sunt şi alte reflexe în sistemul de comunicare dintre ele. Sunt mesaje chimice, feromoni, şi ar fi extrem de util un studiu privind aceste mesaje; sunt cercetate mai mult pe mesajele vibraţionale pe care le transmit albinele între ele. Într-un proiect «B-Good» (n.r.: de consiliere în apicultură prin asistare pe computer în luarea deciziilor) în care şi colectivul disciplinei noastre de apicultură este implicat, încercăm să sprijinim luarea unor decizii bune, dependent de anumite semnale pe care familia de albine le transmite. Aceste semnale sunt analizate de către echipamentele noastre şi avem o interpretare a reacţiilor pe care le are familia de albine. Aceste semnale ar trebui să devină mesaje pentru apicultori. Vă invit să vedeţi aceste echipamente, rometre care se montează la urdiniş. Ele surprind vibraţii, semnale pe care colonia le transmite în momentul în care este pusă în faţa unei decizii”.

În privinţa importului de mătci din Italia, prof. univ. dr. Daniel Dezmirean a evidenţiat că specialiştii instituţiei de învăţământ agricol superior din Cluj-Napoca au criticat acest fenomen. Paradoxal, USAMV nu a primit avizul favorabil din partea Ministerului Agriculturii pentru derularea unui proiect menit să protejeze Apis Mellifera Carpatica, cu spaţii izolate reproductiv, în fermele de la Cojocna şi Jucu-Bonţida. Dar teze de doctorat ale tinerilor cercetători de la USAMV de la disciplina apicultură, dezvoltă teme majore, precum gradul de poluare genetică a Apis Mellifera Carpatica cu albinele Buckfast (n.r.: subspecie a rasei Apis Mellifera Carpatica, care a evoluat din încrucișarea dintre albina italiană și albina din Anglia). „În România s-a intrat cu mătci de Buckfast în buzunarul de la piept, s-a trecut vama fără nici un control, la destinaţie au fost puse în stup şi s-a dezvoltat familia şi apoi colonia acestei subspecii. Toţi sunt docenţi în stupinele lor!”.

„Am depus un proiect la Ministerul Agriculturii exact pentru a fi legiferată protejarea genofondului Apis Mellifera Carpatica, rasa autohtonă. Din păcate nu am avut succes, îmi pare nespus de rău să vă spun acest lucru acum, chiar dacă actualul ministru, Adrian Oros, este de la USAMV. Problema protejării Apis Melifera Carpatica este semnalată la nivelul întregii țări. În urmă cu aproape o jumătate de secol, România a importat din Italia mătci de Apis Mellifera Ligustica. Dar, la vremea respectivă, încrucișările se făceau controlat. Erau în România, în anii ‚60-’70, cinci stații de producere a mătcilor din ecotipurile locale, la Băneasa-București, Bididia-Tulcea, Poieni-Moldova, Cislău-Buzău și aproape de Cluj-Napoca, la Stolna, lângă Săvădisla. Aceste stații făceau parte din celebre ferme de elită, produceau și multiplicau materialul genetic din sușele noastre, din ecotipurile autohtone, din Apis Mellifera Carpatica, cea înregistrată de cercetător ing. Nicolae Foti, în urmă cu mai bine de 70 de ani. Rasa autohtonă răspunde cel mai bine condițiilor pedoclimatice din țara nostră. Pe de altă parte, România a exportat Apis Mellifera Carpatica în Brazilia și Argentina. Albinuţa noastră s-a comportat extrem de bine în America Latină, fiind apreciată, pentru calitățile sale excepţionale”.

Apis Mellifera Ligustica, Apis Mellifera Carpatica

„În momentul de față ne confruntăm cu o gravă problemă. În condițiile în care globalizarea nu mai ține cont de granițele geografice, în condițiile circulației libere a cetățenilor, apicultorul vede sau a auzit de Buckfast sau de altă rasă, și se gândește să o aducă repede în România, pentru că ar avea producții mari și ar putea „face” bani mulți. Chiar un mare apicultor de pe la noi mă surprindea cu afirmația sa că nu e deloc interesat cum se cheamă albina noastră, pentru el contează numai cantitatea de miere produsă în stup, de pe urma căreia face mulți bani. Nu e deloc bine cum gândește respectivul apicultor! Cei cu bune cunoștințe în materie au de la bun început percepția realității: performanțele nu sunt aceleași. Cu animalele de fermă mari, vacile de lapte de pildă, e la fel: cele aduse din Olanda în adăposturile noastre nu au aceeași rentabilitate. Şi o remarcă necesară: e haos în transportul albinelor din nordul în sudul țării: de pildă, azi se încheie pastoralul în Satu-Mare, la Valea lui Mihai, mâine se pregătesc stupii de drum și poimâine sunt deja urcaţi pe Muntele Vlădeasa, iar peste o săptămână sunt mutați din nou, în Tulcea, la tei. Apicultorii ar trebui să fie conștienți că albinele autohtone răspund foarte bine la condițiile în care au fost formate.

***

În ultimii ani, sute de apicultori au sesizat moartea albinelor din stupinele lor din cauza stropirii culturilor agricole cu insecticide puternice., Totodată, crescătorii de albine au relatat despre un fenomen neobişnuit: albinele îşi pierd simţul orientării şi nu ştiu să se mai întoarcă la stup.

***

Calitatea mierii şi a produselor apicole NU este monitorizată permanent prin examene efectuate în laboratoare acreditate. Analizele pot identifica falsificarea mierii. În supermarketurile din România se găsește o miere de calitate îndoielnică. „E o atitudine permisivă în promovarea falsului în supermarket-uri. Firmele procesatoare și comercianții pot fi obligaţi să declare proveniența cupajelor de miere. Dacă un borcan de miere conține 30% miere autohtonă și 50% miere chinezească să se specifice acest lucru pe etichetă. Rar găsim în comerţ miere care să provină dintr-o singură sursă, în general sunt mixaje, cupaje cu miere din diferite țări” declara, în decembrie 2019, președintele Federației Asociațiilor Apicole din România – ROMAPIS, Mircea Ciocan. În 2019, Mircea Ciocan i-a cerut ministrului Agriculturii, Petre Daea, sistarea folosirii neonicotinoidelor în culturile agricole.

Carmen FĂRCAȘIU

Articole din aceeasi categorie