Apicultorul Aron Stoica: „De ce mor albinele” (II)

În ediția de sâmbătă, cotidianul „Făclia” a publicat prima parte a unui studiu detaliat întreprins de apicultorul profesionist Aron Stoica din Câmpeni, Alba, în care acesta lansează și un semnal de alarmă privitor la dispariția accelerată a albinelor autohtone din rasa Apis Mellifera Carpatica. Prezentăm cititorilor noștri partea a doua a acestui material redactat cu acribia unui specialist format în urmă cu 40 de ani la disciplina de Apicultură a Universității de Știinţe Agricole şi Medicină Veterinară.  

Baza meliferă și involuția ei. Culesul de primăvară. Primul cules de polen vine de la alun, aninul negru și aninul montan. Primul cules de nectar și polen vine de pe ghiocei, răchita de munte și brândușa de primăvară. Dar nu se mai observă deloc semne de nectar în faguri (celule cu nectar între puiet). De ce? Nu mai secretă plantele nectar? Primăvara vine mai devreme cu temperaturi mai scăzute, ca urmare a schimbările climatice?

Ori din cauza suprapopulării cu albine domestice a biotopului respectiv? Albinele domestice frecventează în această perioadă și brândușa de primăvară, ceea ce nu am observat în trecut. Dar brândușa conține alcaloidul colchicina care este toxic și induce poliploidie la celulele în diviziune (prin distrugerea fusului de diviziune în meioză). În stup tot acum începe să se crească mai mult puiet, cu celule în indiviziune – de la ou până la albina adultă. Or fi oare albinele imune la colchicina? sau puietul hrănit cu astfel de nectar moare din primele faze de dezvoltare?

În ultimii 10-15 ani, culesul de la pomii fructiferi este foarte capricios, familiile de albine nu-și mai pot face o rezervă de miere, comparativ cu anii ’80 când se recolta miere de la familiile puternice. Acum sunt ani când albinele sunt hrănite artificial toată perioada, până la culesul de salcâm. Este adevărat însă că pomii sunt bătrâni, au fost sădiți și altoiți pe portaltoi sălbatici, de bunicii și străbunicii noștri. În epoca modernă, pepinierele au produs numai material săditor altoit pe portaltoi vegetativi originari din Anglia. Polenul nu mai este excedentar nici în stup, nici în natură. De ce? Suprapopulare? Lipseşte polenul de salcie din cauza unui dăunător care în această perioadă defoliază complect salcia albă – Salix alba, ori din cauza diminuării cantității de polen de la alte plante (păpădie, pomi, floră spontană) ca urmare a reducerii suprafețelor fertilizate cu gunoi de grajd, unde înainte se găsea din abundenţă (covor portocaliu)?

Culturile de rapiță, superintensive, se dezvoltă din semințe tratate cu neonicotinoide (erbicid), se fac și tratamente împotriva gândacului lucios al florilor în timpul înfloritului (și al culesului), rezultând o miere monofloră contaminată cu pesticide care ar trebui să fie interzisă de la comercializare. Cunosc apicultori cărora le-au murit albinele, nu înainte însă de a aduna miere de rapiță contaminată, pe care au consumat-o și copii, și oameni bolnavi.

În anii ’80 – ’90, culesul de salcâm a fost de bază și asigura o recoltă medie de aproximativ 30-40 kg/familia de albine (record personal 140 kg/familie de elită). Odată cu începerea defrișării salcâmilor de pe suprafețe retrocedate exclusiv pe bază de martori, a început să scadă și recolta de miere de salcâm, încet, încet pastoralul la salcâm nemaifiind rentabil. În ultimii ani, culesul de salcâm a devenit total anormal și imprevizibil, din cauza modificărilor în biotop pe care le-au indus defrișările masive din fondul forestier: au fost expuse la radiație solară directă toate plantele ce trăiau în umbra pădurii, ca urmare evapotranspirația acestora s-a mărit, rezerva de apă din sol s-a epuizat mai repede, a scăzut umiditatea atmosferică, aerul este mai uscat, curenții de aer cald din exteriorul fostei păduri pătrund nestingheriți peste tot, florile mult mai puține decât odinioară nu mai secretă nectar. Locul fostei păduri este luat de un lăstăriș provenit mai ales din drajoni cu înrădăcinare superficială, expus la secetă. Acel lăstăriș nu este capabil, în astfel de condiții, să diferențieze muguri florali viguroși. În anul următor acei muguri vor da naștere unor inflorescențe mai scurte, cu un număr de flori mai mic, mai debile, ce nu vor secreta nectar sau îl vor secreta în cantități nesemnificative. O asfel de pădure nu poate suporta un număr mare de stupi în pastoral.

Tot acest tablou poate fi completat de condiții atmosferice neprielnice, de secetă, de ploi urmate de soare puternic sau invers, soare puternic urmat de o aversă ce duce la opărirea florilor, de secetă în sol, de exces de ploi care țin albinele în stup, de nopți reci urmate de zile răcoroase etc. În această perioadă albinele ating pragul maxim de extindere a puietului, care este cel mai mare consumator de nectar și polen. Deplasarea la salcâm nu se face cu rezerve mari de hrană pentru a nu denatura mierea de salcâm, ca urmare un stup poate rămâne foarte ușor fără hrană. Inflorescențe mici, deshidratate (aspect opărit), cu parfum slab și fără nectar atrag albinele, dar nu au de unde oferi nectar decât dimineața timp de o oră sau două, după ora 9-10 încetând complet. Spre seară, când florile sunt din nou mai parfumate, vor atrage iar albinele care nu vor găsi, însă, nectar, vor rămâne amorţite şi epuizate pe flori şi vor muri peste noapte.

Criza de nectar şi polen, ambele de maximă necesitate în această fază, duce la canibalism zilnic, foarte insidios. Albinele își consumă la început larvele tinere până la căpăcire, apoi își consumă zilnic ouăle depuse pe timpul culesului de dimineață, după-masa ponta încetează iar lucrătoarele își consumă din nou ouăle abia depuse. Familia rezistă dar grav dereglată. Dacă în perioada următoare se va menține penuria de nectar și polen, eventual și cu concursul altor factori negativi (varroza chiar fără o infestare puternică), se va ajunge în situația că în luna august stupul va rămâne fără albine, deși la verificare se va găsi în stup atât miere cât și păstura sau chiar puiet pe 5-6-7 rame. Aspectul unui astfel de stup este de stup părăsit de albine. Total inexplicabil, primii care mor sunt cei mai puternici stupi.

În ultimii 10 ani nu s-a desfășurat în mod firesc nici un sezon apicol, în sensul de a avea culesuri continue. Culesul s-a derulat în salturi, cu rezultate de cele mai multe ori mediocre, chiar din ce în ce mai slabe, urmate de perioade cu lipsă totală de cules, ceea ce a dereglat grav dinamica anuală a familiei de albine, cauzându-i chiar moartea.

Albinele domestice suferă, astfel, șocuri repetate. Cele sălbatice nu sunt setate genetic să-și facă rezerve de hrană, darămite să mai fie și îngrijite de om și își vor diminua drastic populațiile sau vor dispărea. Contribuția albinelor domestice la acest proces este absolut covârșitoare. Ele duc la dispariția albinelor sălbatice din ecosistemele de munte și perturbarea echilibrului acestor ecosisteme, ele vor fi ultimele ce vor dispărea fiind în vârful piramidei trofice, fiind cele mai performante, singurele care-și fac rezerve pentru iarnă, uneori mult peste necesarul firesc. Atunci când nici acestea nu vor mai putea supraviețui, ca urmare a tuturor celorlalte daune cauzate de activitatea umană asupra mediului, probabil se va împlini celebra predicție a lui Einstein: „Omul va supraviețui doar patru ani după dispariția albinelor”.

În prezent, suprapopularea cu albine domestice a oricărui ecosistem de pajiște este mortală atât pentru albinele melifere cât și pentru cele sălbatice. Stupii sunt foarte populați, albinele găsesc încă diverse flori entomofile, le vizitează în speranța găsirii unei urme de nectar, dar le vizitează degeaba. Ore în șir zboară din floare în floare, nu găsesc nimic, doar se uzează. Proviziile sunt mici, matca oprește ouatul, totuși stupul pare încă puternic.

De ce au început să moară albinele și în zona de munte unde nu s-au folosit niciodată pesticidele? La baza producției apicole stau miliardele de flori ale plantelor entomofile, cultivate sau sălbatice, care secretă nectar și polen în cantități foarte limitate, până la fecundare, când încetează orice secreție. Ei bine, aceste flori trebuie să hrănească nu numai albinele noastre ci și pe cele sălbatice. Durata unui cules de nectar și/sau polen nu depinde numai de durata vieții florii ci și de modul eșalonat în timp când acestea se deschid. Acest interval de timp poate suferi mici modificări ca urmare a vremii favorabile sau nefavorabile. Niciodată o floare nu se va deschide înainte de maturizarea gameților (ovul, grăuncior de polen) iar când se deschide este foarte, foarte grăbită să se fecundeze și să fructifice.

Toate aceste procese (imperceptibile pentru necunoscători) sunt setate genetic și țin de foarte puternicul instinct de înmulțire, comun tuturor viețuitoarelor Pământului, indiferent cât de evoluate sau involuate considerăm noi că sunt. Populațiile foarte mari de albine domestice nu fac altceva decât să accelereze procesul de fecundare a florilor, scurtând astfel mult durata culesurilor. Orice apicultor cu experienţă a putut observa că în ultimii ani culesul de salcâm s-a scurtat la 7-10 zile, față de anii 1980 – 2000 când dura 12-15 zile și chiar mai mult. În apicultură contează şi orele darămite zilele. Se poate potența secreția de nectar și polen? Nu se poate! este setată genetic, pe deasupra mai depinde și de foarte mulți factori de mediu care nu pot fi modificați. Se poate prelungi durata secreției de nectar și polen? Nu se poate!Unele plante secretă nectar într-o măsură mai mare sau mai mică, altele nu secretă deloc. Supra-aglomerarea cu albine domestice nu face altceva decât să scurteze și mai mult această perioadă, prin polenizarea imediată a fiecărei flori deschise.

Să trăiască și să înflorească guvernanții României care permit importul de miere din Ukraina (non UE), probabil fără taxe vamale, la prețul de 5 lei/kg. 1 kg de miere = 2 cafeluțe, 3 kg de miere medicament = 1 pachet de țigări cancerigene. Să trăiască şi procesatorii, așa înțeleg ei parteneriatul cu cei care le produc obiectul muncii şi bunăstarea.”

Carmen FĂRCAȘIU,
transcriere fragmentară a studiului apicultorului Aron Stoica

Articole din aceeasi categorie