Antal (PER) despre limbajul PDL-iştilor: „Să vorbească după ora 24, în emisiuni cu bulină”

Preşedintele organizaţiei clujene a Partidului Ecologist Român (PER), Antal Elemer, spune că UDMR a reuşit să “maghiarizeze” PDL-ul, devreme ce democraţii cochetează cu schimbarea culorii partidului din portocaliu în verde.

„Este o culoare de care, pînă nu de mult, toate partidele s-au ferit, considerînd-o culoare ungurească. Dar, devreme ce PDL vrea s-o adopte, înseamnă că UDMR a reuşit să-i maghiarizeze”, consideră Antal. Acesta arată că verdele semnifică prospeţime şi renaştere, „lucru care nu se potriveşte cu PDL, pentru că ei ne-au făcut zile negre”, subliniază liderul ecologiştilor clujeni.  Mai mult, acesta afirmă că pentru „asanarea şi ecologizarea” politicii româneşti, UDMR ar trebui să se retragă de la guvernare.„UDMR reprezintă singura sursă de oxigen pentru PDL, dar, în acelaşi timp, moartea noastră a tuturor, pentru că numai cu ajutorul lor PDL poate înfăptui dezastrul. Uniunea ar trebui să iasă de la guvernare, înainte ca toată lumea să îi acuze de faptul că au avut o contribuţie substanţială la situaţia în care ne aflăm”, conchide Antal.

Totodată, Antal Elemer consideră că unii lideri ai PDL ar trebui mediatizaţi audio şi video doar după orele 24, ţinînd cont de limbajul licenţios pe care îl folosesc. „Domnul Olteanu îşi permite să se exprime pornografic, în mod public, spunînd că ne-a «tras-o» şi ne-o va mai «trage», la ore la care tinerii şi copiii au acces la televizor. La modul în care vorbeşte, declaraţiile dînsului ar trebui transmise fie doar după ora 24, fie cu bip-uri şi în emisiuni cu bulină, consideră ecologistul clujean.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie