Aniversare: 13 ani de Mitropolie la Cluj

Mitropolia Clujului împlinește 13 ani de existență.

Evenimentul va fi marcat luni, 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde, la ora 9:30, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de un sobor de opt ierarhi, format din: IPS Andrei, mitropolitul Clujului, IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, PS Lukijan, episcopul sârb de Budapesta și Timișoara, PS Justin, episcopul Maramureșului și Sătmarului, PS Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei, PS Gurie, episcopul Devei și Hunedoarei, PS Petroniu, episcopul Sălajului, PS Timotei, arhiereu vicar al Maramureșului și Sătmarului

La data de 25 martie 2006, la sărbătoarea Bunei Vestiri, lua ființă, în mod oficial, Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului (devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului), atunci fiind întronizat primul mitropolit, Bartolomeu Anania. La aceeași dată, cinci ani mai târziu era întronizat ÎPS Andrei.

Sărbătoarea din acest an a Mitropoliei subliniază în mod simbolic și împlinirea a 100 de ani de la înființarea Consistoriului Ortodox din Cluj, condus de Nicolae Ivan, reîntemeietor al Eparhiei Clujului, care – spune pr. Bogdan Ivanov – „a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor, lăsând posterității Catedrala din inima orașului, reședința eparhială, prima Academie Teologică, revista Renașterea, dar, în primul rând, împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocși ardeleni, care și-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei”.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie