Ambasadorul Japoniei la UBB

Joi, 6 octombrie, ora 11:30, Excelenţa Sa dl ambasador Natsuo Amemiya a ţinut o prelegere în Aula Facultăţii de Studii Europene din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai”. Tema discursului a fost „Kizuna-Perspectiva dezvoltării relaţiilor japonezo-române”.

Ambasador deja aproape de doi ani, domnul Amemiya consideră că deşi România se confruntă încă cu unele probleme, ţara noastră are potenţial foarte mare, beneficiind de terenuri fertile, oameni talentaţi şi o poziţie privilegiată la Marea Neagră, care leagă Asia de Europa.

România este pe locul al treilea între ţările din Europa de Est privind numărul de persoane care studiază limba japoneză, peste 2000, inclusiv studenţi de la Universitatea Babeş Bolyai. Pentru a încuraja şi mai mult studierea limbii japoneze, pentru a răspunde interesului din ce în ce mai crescut, în cadrul Universităţii Bucureşti a fost înfiinţat primul Centru de Studii Japoneze. Iar la Cluj-Napoca, pentru o perioadă scurtă  va fi detaşată o profesoară de limba japoneză în cadrul universităţii.

Din punct de vedere economic, Natsuo Amemiya consideră că mai este loc pentru ca relaţiile bilaterale dintre România şi Japonia să se îmbunătăţească.

În anul 2010, exporturile din Japonia către România au fost de 233 de milioane de euro (constînd în special în componente de maşini, componente electronice, automobile), iar importurile din România de 250 de milioane de euro (cherestea, produse din lemn, îmbrăcăminte).

În România, momentan, 160 de firme japoneze îşi desfăşoară activitatea. În industria productoare sînt 19 firme şi 24 de unităţi de producţie, centrate în special pe producţia de componente auto, la care sînt angajaţi peste 23000 de români.
Excelenţa Sa a declarat că România este o destinaţie atractivă pentru investiţiile japoneze, deoarece prezentăm un nivel ridicat al capacităţii tehnice din industria producătoare, avem o capacitate ridicată de a vorbi limbi străine iar România este poarta de intrare pe piaţa UE. S-a referit şi la memorandumul pentru parteneriat de afaceri între Banca Mitsubishi Tokyo UFJ şi Centrul pentru Comerţ şi Investiţii din România, semnat în vederea promovării investiţiilor şi comerţului dintre cele două ţări.

Punct de mare interes în cadrul prelegerii a fost oportunitatea de a studia în Japonia, guvernul de acolo avînd pregătite mai multe programe de burse, cum ar fi: programe pe durată de la 1 an pînă la 5 ani pentru cei care sînt deja studenţi sau programe de pînă la 2 ani pentru cei care au absolvit facultatea în România. La sfîrşitul prelegerii, studenţilor interesaţi de aceste burse li s-au oferit materiale informative.

După discursul ambasadorului a urmat o sesiune de întrebări. Probabil cea mai interesantă a fost a domnişoarei Laura Coman (absolventă de Arhitectură, plecată pe timp de un an cu bursă în Japonia). Aceasta a întrebat ce s-a ales de proiectul liniei de metrou care să lege centrul Bucureştiului de aeroportul Henri Coandă. Natsuo Amemiya a reiterat dorinţa Japoniei de implicare în acest proiect, spunînd că cel mai probabil anul viitor vor fi trimişi specialişti pentru a se face planurile. „Este un proiect important (de 35 de miloane de yeni) a cărui realizare eu, personal, o aştept cu nerăbdare” a declarat acesta.

În semn de apreciere pentru sprijinul acordat de către România ţării sale după cutremur, ambasadorul a oferit insigne cu steagul României şi al Japoniei inscripţionate cu sloganul „PRIETENIE, DRAGOSTE, SPERANŢĂ”.

Andrada-Doriana POCEAN

Articole din aceeasi categorie