Alcoolul consumat în timpul sarcinii poate avea efecte negative şi asupra viitoarelor generaţii de copii

Consumul de alcool în timpul sarcinii nu are efect negativ numai asupra copilului aflat în perioada intrauterină, ci şi asupra viitoarelor generaţii, conform unui studiu realizat recent la Universitatea Riverside din California, Statele Unite, citat de UPI, scrie AGERPRES.

Centrul american pentru prevenirea şi controlul bolilor a emis, de-a lungul timpului, numeroase avertizări cu privire la pericolele consumului de alcool în timpul sarcinii, obicei care poate provoca tulburări din spectrul fetopatiei alcoolice (FASD). Însă, în ciuda acestor avertismente, multe femei continuă să consume alcool când sunt gravide.

Un studiu recent, publicat în jurnalul ”Cerebral Cortex”, a descoperit că alcoolul poate afecta atât fetusul, cât şi viitorii nepoţi şi strănepoţi, precizează sursa citată. Rezultatele unor cercetări anterioare au demonstrat că expunerea copiilor nenăscuţi afectează anatomia neocortexului, regiunea din creier responsabilă în cazul oamenilor de comportamentul complex şi de cogniţie. Ca urmare, descendenţii se pot confrunta cu tulburări de comportament, motorii şi anxioase.

”Anterior, se credea că expunerea prenatală la etanol ca urmare a consumului maternal de alcool nu are efect decât asupra descendenţilor expuşi în mod direct, asupra embrionului sau a fetusului din uter”, notează într-un comunicat de presă Kelly Huffman, cadru didactic la universitatea amintită. „Însă acum deţinem dovada că efectele expunerii prenatale la alcool pot persista în mod transgeneraţional şi pot afecta în mod negativ următoarele generaţii de copii, care nu au fost niciodată expuse la alcool”, a precizat aceasta.

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au modificat genetic un şoarece cu model FASD şi au studiat evoluţia creierului şi a comportamentului pe parcursul a trei generaţii. Ei au identificat expresii genice atipice, o dezvoltare neobişnuită a reţelei neuronale din neocortex şi deficite la nivel comportamental în cazul generaţiei expusă în mod direct la alcool. De asemenea, rezultatele studiului au dezvăluit că generaţiile ulterioare de şoareci, care nu au fost expuse în mod direct la alcool, manifestau tulburări de neurodezvoltare şi comportamentale similare exemplarelor care fuseseră expuse în mod direct la alcool.

”Am descoperit că greutatea corporală şi mărimea creierului au fost reduse în mod considerabil la toate generaţiile sau la toate animalele expuse la etanol în perioada intrauterină în comparaţie cu grupul de control; toate generaţiile de şoareci expuşi la etanol au prezentat o creştere a tulburărilor anxioase şi depresive şi deficite senzori-motorii. Prin demonstrarea puternicelor efecte transgeneraţionale asupra unui şoarece modificat genetic cu model FASD, expus la etanol în perioada intrauterină, sugerăm că FASD poate fi o boală ereditară în cazul oamenilor”, a subliniat Huffman.

Articole din aceeasi categorie