Alarma unei maşini terorizează locatarii de pe strada Einstein

De peste 8 (opt) zile, alarma unei maşini care zace într-un garaj porneşte zi şi noapte şi îi deranjează pe locatarii imobilelor din vecinătate, fără ca autorităţile locale să rezolve situaţia.

Locatarii imobilului de pe str. Einstein nr. 23 ne-au sesizat că o maşină dintr-un garaj lipit de imobil porneşte în repetate rânduri, şi ziua şi noaptea, astfel că nici ei şi nici vecinii din blocul alăturat nu se pot odihni. Garajul cu pricina este amplasat într-o mini curte de pe strada Cloşca (aproximativ vis-a-vis de nr. 1), închisă cu gard, poartă şi lacăt, dar locaţia nu are nici măcar plăcuţa pe care este înscrisă adresa (număr şi stradă). Oamenii nu cunosc cine este proprietarul garajului, dar presupun că acesta nu locuieşte în apropiere şi trece pe acolo doar ocazional. De asemenea, ei nu ştiu nici dacă garajul este amplasat legal. Deşi locatarii au făcut sesizări în repetate rînduri la Primărie (prin adresa cu nr. 316712 din 19 iunie), problema nu afost rezolvată.

După cum ni s-a relatat, în urma cîtorva reclamaţii făcute inclusiv telefonic, pe acolo au trecut doi angajaţi ai Poliţiei Locale, care au văzut, au ascultat şi… au plecat.

V. D.

Articole din aceeasi categorie