Ajutoare pentru etnicii romi din Cojocna

De aproximativ doi ani, Fundația ,, Grove – Moldovan Art – Fundațion’’ din Braunschweig – Germania, continuă să fie una din multele fundații ce sprijină consecvent familiile nevoiașe ale etnicilor romi din localitatea Cojocna.
Bunăoară, în cadrul celui de al 173 – lea transport umanitar cu bunuri destinate persoanelor nevoiașe, fundația a trimis pentru 20 de familii din cartierul ,, Jeler’’ al renumitei comune clujene prin efectul curativ al lacurilor saline, coșuri cu sticlărie, farfurii și căni, îmbrăcăminte, încălțăminte, articole de uz casnic, servicii de cafea, paturi, lenjerie de pat și jucării pentru cei mici.
De remarcat este și faptul că de manageriatul acestor numeroase acțiuni caritabile se ocupă preotul ortodox, Georgel Revnic, care a inițiat mai multe proiecte investiționale bugetate de Guvern, UE și fundații din țară și străinătate. Toate proiectele, despre care vom vorbi cu preotul Georgel Revnic într-un viitor material, vizează, în principal, îmbunătățirea confortului material, civic, social și cultural al celor peste 1000 de romi cu domiciliu stabil în Cojocna.
D. VATAU

Articole din aceeasi categorie