Aide memoire

Nu vă bucurați de necazul altuia. Niciunul dintre noi nu este curățel-îngerel, cu merite higienic-morale, care să primească, drept recompensă un spațiu locativ în Rai.
Ce mă deranjează, până la vomitat, este forfota limacșilor, ieșiți, după ploaia electorală, la criticat melcii, despre care spun că le-ar fi ocupat abuziv casele, cochiliile, lăsându-i în fundul gol.
Unde ați fost, în ultmii trei ani, măcar în ultimii trei ani?
Nu v-am auzit glasul critic, nu v-am văzut semnătura sub un articol critic. Acum, ieșiți în piața mare, cu gura larg căscată, îl luați la tăvăleală pe un altul care crede că țara asta poate fi luată pe persoană fizică și pusă în buzunar, lângă cheile de la mașină.
El este singurul vinovat, pentru ceea ce i se întîmplă, el a adus cele mai multe deserivicii unui partid mare, ajuns acum un înfrânt, deloc glorios.
El a stîrnit mânie, ură, degeaba a învinovățit și barza cu broasca în cioc, și pantofii cu scârț ai lui Soros, opoziția, Europa, președintele.
A pornit memoria colectivă, cel mai primejdios lucru pe care îl poate face un simulacru de dictator, un stalineț în pantaloni scurți: plătește, indirect, până la decontul final, pentru 10 august, pentru delirul nosocomial din campania electorală, pentru felul ticălos în care a întreținut sărăcia, ca să poată să dea minciuni la pungă, câțiva leuți în jeb, pentru băuta zilnică de la crâșma din centrul satului, unde și voinicii asistați social, își așteaptă postașul de familie.
Nu m-am temut, în toți acești ani, să scriu și să PUBLIC pamflete, cu subnumele meu în clar, cărți sociale, privind amenințări, un șir lung de sms-uri, gunoielnițe incredibile, cu cartelă, desigur, listă care se află, în zadar la poliție, pentru depistarea autorilor, scrisori în cutia de poștă, dulci atenționări cu zâmbetul pe buze, „nu crezi, că ar fi cazul să te cam oprești? Ești om în vârstă, ai nepoți…”, iar acum, câțiva iacobini de rahat, care au stat în spatele ferestrei, așteptând să vază trecerea falnicilor jăndari ai femeii-comisar, pe care i-a asmuțit, la ORDINUL ACELUIAȘI, împotriva oamenilor cu mâinile goale, ridicate, care disciplinați au dat cu gazul asupra femeii cu copil în brațe, cei care au aprobat kalașnikovul unui doctor ce nu vindecă, ci rănește, cîți și câți care au trântit oamenii în dube, au amendat un surdo-mut, pentru că a vociferat împotriva guvernului, cei care ne-au scăpat de noroaie, în comunele noastre, mai frumoase ca ale celorlalți, unde un copil moare înecat în scârnă, iar un bolnav în salvarea împotmolită, în vreme ce un domn senator cu diaree, este transportat cu helicopterul la București să-i pună dop în fund.
Să ia seama și cei care au câștigat, în fond, pe cuvînt de încredere aceste alegeri, că avem un tineret viu, inteligent, departe de imaginea proiectată electoral, o diasporă cu memorie reactivă.
Desigur, tocmai acești limacși, oportuniști, sar în sus, cerând asaltul la jugulara echipei liderului, vor sânge, pedepse, confiscări, dacă se poate, să fie înștiintați prin poștă, sau telefonic, cînd au loc auto-dafe-uri, și să li se țină un loc, în față, cât mai la vedere, ca să se știe că ei au luptat pentru ca să existe și rugul, și victima.
Ion Rațiu îi spunea, în 1990, încă nepedepsitului prim-miner al țării „voi lupta pentru ca dumneata să ai dreptul de a nu fi de acord cu mine”.

Cornel UDREA