A trecut pe la CFR şi acum e în curtea Universităţii

Zvonurile legate de cooptarea în staff-ul administrativ al Universităţii Cluj a acestui personaj s-au adeverit, iar începând de ieri acesta a intrat oficial în pâine. O parte însemnată a suporterilor grupării „studenţeşti” nu îmbrăţişează decizia conducerii, în mare măsură datorită trecutului ceferist. „U” Cluj joacă în această seară cu FCSB, în „optimile” de finală ale Cupei României, iar partida se joacă pe „Cluj Arena”, la lumina reflectoarelor.

Astăzi au loc primele partide din „optimile” de finală ale Cupei României la fotbal, între care şi Universitatea Cluj şi FCSB, care se va disputa pe „Cluj Arena”, la lumina reflectoarelor. Partida a fost prefaţată luni, de antrenorul “studenţilor”, Adrian Falub: “Un meci cu FCSB stârneşte un interes aparte. FCSB are un lot valoros, cu multe individualităţi, dar noi ne jucăm şansa”. Adrian Falub a recunoscut că nici chiar o victorie în meciul din această seară nu şterge parcursul dezamăgitor al Universităţii din acest sezon: “Obiectivul nostru nu este câştigarea Cupei României, ci promovarea în Liga 1. A nu se înţelege că nu ne dorim calificarea, ci dimpotrivă.

Ar fi un bonus pentru moralul nostru, ar putea declanşa declicul de care avem nevoie pentru a lega victorii”. Tehnicianul Universităţii a mai spus că nu poate conta pentru partida cu FCSB pe serviciile lui Tiago, care este accidentat. Adrian Falub a fost provocat de jurnalişti să-şi spună părerea despre venirea la club a lui Daniel Stanciu, pe care nu puţini susţinători ai “alb-negrilor” consideră chiar inutilă. “Am căutat mereu să am o relaţie bună cu toată lumea, aşa că dacă conducerea a decis aducerea lui Daniel Stanciu eu o să fac echipă cu el şi vom colabora pentru bunăstarea clubului. Fanii trebuie să aibă în vedere că el nu a activat numai la CFR, ci şi la Dinamo”. În vârstă de 45 de ani, Daniel Stanciu a activat şi la CFR Cluj, dar el a rămas în mentalul colectiv ca unul care n-a realizat mare lucru pe unde a activat. Două din cluburile la care şi-a făcut veacul, ASA Tg. Mureş şi FC Vaslui, au fost şterse de pe harta fotbalului. Obiectivul lui Daniel Stanciu este salvarea de la retrogradare, respectiv promovarea în sezonul viitor. Acesta speră să remanieze lotul în iarnă şi să readucă lumea la stadion.

Universitatea vine după victoria cu Pandurii Tg. Jiu, iar Falub va folosi în meciul din această seară echipa standard, întrucât “Şepcile Roşii” nu vor juca la finele săptămânii, pentru că Daco getica Bucureşti s-a retras din campionatul Ligii a 2-a. Primul meci al “optimilor” opune, de la ora 18.15, CS Mioveni şi AFC Hermannstadt. Miercuri, 30 octombrie, sunt programate partidele Academica Clinceni –FC Botoşani, Sănătatea Cluj – Petrolul Ploieşti şi Foresta Suceava – Dinamo Bucureşti. Partida “Viruşilor Verzi” se va juca pe “Cluj Arena”, de la ora 17. Pe acelaşi stadion, Sănătatea a eliminat în “16”-imi deţinătoarea trofeului, Viitorul Constanţa. Joi, 31 octombrie, au loc ultimele trei meciuri, după programul Metalul Buzău – CSMS Poli Iaşi, Sepsi Sf. Gheorghe – Astra Giurgiu şi FC Voluntari – CS Universitatea Craiova.

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie