A trăi din mister

Aceste rânduri se doresc a fi o invitație și, dacă se poate, o lansare în Taina lui Dumnezeu, o invitație la a intra și a trăi în comuniune cu un Dumnezeu care, deși S-a revelat, rămâne tainic.

Folosind noțiunea de taină sau mister, ne referim la faptul că noi, creștinii, avem de trăit o relație cu un Dumnezeu pe care nu-L vedem, cu un Dumnezeu tainic și real, deopotrivă. Misterul este „spațiul” acțiunii, al lucrării lui Dumnezeu; este „spațiul” intermediar aflat între ceea ce poate cunoaște și înțelege omul înainte și după ce Dumnezeu a lucrat. Ca exemplu, este spațiul dintre vizita îngerului Gavril, respectiv „fiat-ul” Fecioarei Maria (cf. Luca 1,38), și nașterea lui Isus Hristos. Sau, restrângându-l, este spațiul dintre „fiat-ul” Mariei și întâlnirea cu Elisabeta, care, fără a ști despre misterioasa vizită a îngerului, o întâmpină pe verișoara sa cu cuvintele: «Mama Domnului meu» (Luca 1,43).

Pentru a înțelege mai bine, vom spune că, așa cum ne bazăm pe legile fizicii, ne putem baza pe legile lui Dumnezeu, cu condiția să le cunoaștem bine, să le interpretăm și să le aplicăm corect la situațiile concrete.

Pentru a trece o mare avem nevoie de o ambarcațiune capabilă să plutească pe apă fără să se scufunde, și această posibilitate a fost experimentată la nesfârșit. Pentru a trece în zbor continente și oceane, cunoscând și respectând legile fizicii, s-au construit sute de tipuri de aparate de zbor. La fel și pentru a zbura în cosmos. Asemenea acestor exemple, respectând legile lui Dumnezeu, legile spiritului, putem ajunge la o calitate superioară a trăirii vieții creștine.

Desigur, finalitatea vieții creștine nu este aceea de a ajunge pe un alt continent sau în cosmos, ci aceea de a-L întâlni pe Dumnezeu și a trăi cu El. Pentru a atinge acest scop al vieții creștine există legi precise ale spiritului. Una dintre acestea este aceea de a trăi din mister.

A trăi din mister este o chemare și un har pentru oameni și presupune a crede în cuvântul lui Dumnezeu lăsat nouă viu în Scriptură, de unde „ne privește”, ne vorbește. Desigur, și cuvântul Sfintei Scripturi trebuie înțeles și interpretat corect, însă, pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și a avea comuniune cu El, este esențial să-L experimentăm ca „hrană”, căci «nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu» (Matei 4,4). A trăi din mister înseamnă a experimenta progresiv, a fi început să experimentezi misterul, să constați că nu e o himeră, ci realitatea cea mai pură. Experiența noastră omenească, constituția noastră psihologică și trupească ne cer să ne bazăm în deciziile noastre pe ceva palpabil, vizibil. A trăi din mister presupune exact contrariul: a ne baza pe dimensiunea spirituală, care este nematerială, intangibilă, invizibilă, necontrolabilă.

«Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?» (Luca 1,34), îl întreabă Fecioara Maria pe îngerul Gavril, vestitor al tainei conceperii lui Isus. Iar răspunsul mesagerului divin este acesta: „Bazează-te pe Spirit” – «Spiritul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri» (Luca 1,35). Și Maria a crezut, și astfel a început să experimenteze progresiv lucrarea lui Dumnezeu.

A trăi din mister are ca efect uimirea, stupoarea și crește încrederea. În contextul vindecării paraliticului la Betesda, Isus le vorbește apostolilor despre Tatăl care face lucruri minunate, adăugând un detaliu interesant: «pentru ca voi să vă mirați» (Ioan 5,20).

Despre ce fel de mirare este vorba? Cu siguranță, nu despre experiențe care să satisfacă o curiozitate vană. Lucrarea lui Dumnezeu nu are scopul nici de a înspăimânta, îndepărtând, și nici de a arăta marea putere a lui Dumnezeu fără o motivație bună anume. Mirarea despre care vorbește Isus este descoperirea lucrării lui Dumnezeu în favoarea noastră, este revelarea care „trădează” bunătatea-I fără margini și surprinzătoare, uluitoare, ori de câte ori este întâlnită. „Fenomenul” acesta se verifică de fiecare dată când experiența limitării noastre atât de profundă – în fața patimilor, în fața bolii, a morții – se întâlnește cu puterea bunătății lui Dumnezeu. Să încercăm să intrăm în inima Martei și Mariei, surorile lui Lazăr din Betania. «Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit!» (Ioan 11,21), își revarsă Marta durerea, iar Isus poruncește: «Lazăr, vino afară!» (Ioan 11,43). Și «a ieșit mortul, legat la picioare și la mâini» (Ioan 11,44).

Puterea și bunătatea lui Dumnezeu nu sunt doar o realitate pusă-n pagini de evanghelii prăfuite, ci una vie, lucrătoare în fiecare zi a istoriei mântuirii pe care o trăim. Creștinul la care Dumnezeu găsește suficientă credință unită cu disponibilitatea reală de a se asocia misiunii Cuvântului întrupat, a lui Isus Hristos, acela va „atinge cu mâna”, în viața sa, tainica lucrare a lui Dumnezeu.

C.B.